Actualitate Internă

Maia Sadu: ”Putin e vinovat de crimele de război comise în Ucraina!”

Maia Sadu: ”Putin e vinovat de crimele de război comise în Ucraina!”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, este de părere că mandatul de arestare eliberat de Curtea Penală Internațională pe numele dictatorului rus Vladimir Putin, confirmă faptul că acesta se face vinovat „personal” de crimele comise în Ucraina. Declarația Maiei Sandu a fost făcută de, în cadrul emisiunii „Bună seara”, de la postul public de televiziune Moldova1.

„Acest mandat pe numele lui, eliberat de Curtea Penală Internațională, confirmă faptul că el este vinovat personal de crimele de război comise în Ucraina. Moldovenii nu au fost niciodată de partea ucigașilor și nu vor fi niciodată de partea ucigașilor. Noi am condamnat agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei din prima zi de război. Am vorbit tranșant despre faptul că Rusia încearcă să răstoarne ordinea constituțională când am avut aceste probe. Am știut că Rusia încearcă să se implice în treburile interne ale R.Moldova, am știut despre asta, am vorbit despre asta și am încercat să ne protejăm”, a declarat președintele Republicii Moldova.

Curtea Internațională de la Haga a emis un mandat de arestare pentru Vladimir Putin și pentru Avocatul Poporului pentru Copii Maria Lvova-Belova, a anunțat serviciul de presă al instanței . 

Putin este acuzat de responsabilitatea pentru deportarea ilegală a copiilor din teritoriile ocupate ale Ucrainei în Rusia. După cum a explicat instanța, există „motive rezonabile” pentru a crede că președintele Federației Ruse este personal responsabil pentru acest lucru. „Președintele nu a exercitat un control adecvat asupra subordonaților civili și militari care au comis sau au permis să fie comise aceste acte și care se aflau sub autoritatea și controlul său efectiv.”

Un mandat similar a fost emis împotriva Mariei Lvova-Belova, comisarul pentru drepturile copilului din Federația Rusă. Crimele de care sunt acuzați oficialii ruși „se presupune că continuă”, susține Curtea Penală Internațională.

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.