Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova din 2020, a devenit unul dintre cei mai admiraţi lideri din această zonă a Europei de Est, cândva guvernată direct sau brutal controlată de Uniunea Sovietică.
Dacă, aşa cum se preconizează în sondajele de opinie, va câştiga primul tur al alegerilor prezidenţiale din 20 octombrie şi se va impune în turul al doilea din 3 noiembrie, îşi va consolida reputaţia de reformator istoric, care s-a dovedit capabil să învingă sistemul post-sovietic mult prea comun de corupţie extremă condusă de oligarhi, comentează The Economist
Referendumul care va avea loc în aceeaşi zi pentru a stabili dacă Constituţia Moldovei ar trebui modificată pentru a consacra intenţia acesteia de a adera la Uniunea Europeană ar putea fi şi mai crucial pentru viitorul geopolitic al ţării.
Un rezultat bun pentru ea în ambele scrutine l-ar împiedica serios pe Vladimir Putin în campania sa de recâştigare a unui rol dominant în ţările aflate anterior sub influenţa Rusiei.
La prima vedere, Maia Sandu, 52 de ani, care a lucrat la Banca Mondială, pare o purtătoare de stindard cu șanse mici de a ieși învingătoare dintr-o înfruntare cu bătăușul Vladimir Putin - un fel (de regele) David feminim contra acestui Goliat al Rusiei.
Populaţia Moldovei, în scădere din cauza emigrării în masă, este în general estimată la aproximativ 2,5 milioane de locuitori. Are o armată minusculă de 6.000 de oameni. Dacă Rusia ar prelua controlul asupra Ucrainei, majoritatea moldovenilor presupun că ţara lor, cu o graniţă de peste 1.200 km cu Ucraina, ar fi, de asemenea, preluată rapid.
Timp de aproape 30 de ani după destrămarea Uniunii Sovietice, Moldova a fost condusă în principal de o clică de profitori pro-ruşi şi, în general, corupţi, care au îmbogăţit un cerc de oligarhi, în timp ce majoritatea populaţiei a fost lăsată să se zbată printre servicii publice precare şi un moral scăzut, ceea ce a determinat emigrarea în masă. Aceasta a fost situaţia pe care Maia Sandu a fost hotărâtă să o inverseze.
Aflată în vizită la Harvard Kennedy School în calitate de preşedinte al Republicii Moldova în 2022, aceasta s-a descris pe sine, atunci când s-a înscris acolo în 2009, drept „un funcţionar public de nivel mediu dezamăgit de evoluţiile din ţara sa”. După ce a absolvit în 2010, s-a alăturat Băncii Mondiale timp de doi ani.
În 2012, a fost chemată înapoi pentru a fi ministrul educaţiei din Moldova, cu un salariu - a precizat ea - care însemna a cincisprezecea parte din ceea ce câştiga la Washington. Curând s-a confruntat cu corupţia. „Frauda la examenele de absolvire a liceului era aproape un sport naţional”, şi-a amintit ea în discursul său de la Harvard. „Oamenii plăteau pentru note bune. O reţea de corupţie implica părinţi, profesori, elevi şi chiar oameni din minister. I-am pus capăt brusc şi a funcţionat... Rata elevilor care au promovat examenele de absolvire la nivel naţional a scăzut de la 95 % la 59 %”. Acest lucru i-a confirmat reputaţia de hotărâre şi onestitate, calităţi rare în acele zile printre politicienii moldoveni, notează „The Economist”.
În 2016, ea şi-a format propriul partid politic liberal şi a fost învinsă la limită pentru preşedinţie în acel an, dar apoi a câştigat împotriva unui candidat aprobat de Kremlin în 2020. Partidul său a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile generale din anul următor.
Adoptând iniţial relaţii pragmatice şi prudente cu Rusia, ea a trecut brusc la o politică proeuropeană atunci când Putin a ordonat invadarea Ucrainei în 2022. Acest lucru a determinat peste un milion de refugiaţi să treacă prin Moldova, unde au rămas aproximativ 100 000.
Cu COVID-19 şi o creştere uriaşă a preţurilor la gaze şi electricitate, este posibil ca popularitatea guvernului să fi scăzut. Dar pentru perspectivele de reformă, va fi esenţial ca partidul Maiei Sandu să câştige alegerile parlamentare din iulie anul viitor. Dacă, aşa cum pare probabil, din cauza unei crize a costului vieţii din ultimii doi ani, nu va repeta triumful său zdrobitor din 2021, dar va obţine totuşi cele mai multe locuri, ar putea fi nevoit să formeze un guvern de coaliţie, care să includă eventual partide mai favorabile Rusiei. Acest lucru va testa din nou abilităţile Maiei Sandu.
Dacă se va impune pe 20 octombrie, acest lucru se va întâmpla în mare parte pentru că este considerată onestă şi eficientă. Ea se prezintă ca fiind antiteza predecesorilor săi prezidenţiali, care aveau tendinţa de a-şi etala machismul de vânători de mistreţi beţivi, în timp ce ea se prezintă ca fiind studioasă, abstinentă şi neostentativă - şi în mod deosebit neinteresată de dobândirea sau etalarea bogăţiilor. Singurul ei hobby cunoscut este drumeţia.
Aflată în campanie în 15 octombrie pe uliţele noroioase ale unui sat din afara Chişinăului, ea părea surprinzător de timidă în timp ce îi invita politicos pe localnici să voteze pe 20 octombrie. Mai târziu, la o reuniune a primăriei, un grup de o sută de săteni, unii dintre ei veterani ai podgoriilor locale, ascultă cu mai mult respect decât entuziasm cum ea enumeră beneficiile aduse de preşedinţia sa, cum ar fi subvenţiile UE pentru proiecte precum canalizarea şi ambalarea fructelor pentru a îndeplini standardele UE pentru export.
Este necăsătorită şi locuieşte într-un apartament obişnuit din Chişinău.
Dezinformarea rusă, care a făcut ravagii în Republica Moldova în ultimul an, a încercat să se arunce cu cruzime asupra vieţii sale private aparent fără cusur. Eroul ei, spune ea, este regretatul ei tată, un medic veterinar care a luptat pentru dreptate şi egalitate. Nu citează ca model niciun politician sau ideologie anume, dar se ştie că a beneficiat de încurajările Angelei Merkel, fostul cancelar german. Se înţelege bine cu Emmanuel Macron, preşedintele francez, şi cu Klaus Iohannis, omologul său din România, ţara cea mai apropiată de Moldova din punct de vedere geografic, istoric şi cultural.
Una din cărțile sale preferate este „Peştele în apă”, volum autobiografic de Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel cu vederi liberale care a eşuat în încercarea de a deveni preşedinte al republicii Perul la începutul anilor 1990. În schimb, până în prezent, doamna Sandu, în ciuda eforturilor Rusiei, nu a pierdut, conchide articolul din „The Economist”. (preluare: news.ro)
Deși The Economist afirmă că volumul lui Llosa ar fi cartea sa preferată, în 2022, cu ocazia Târgului Internațional de Carte Bookfest de la Chișinău, președinta R.Moldovei menționa mai multe titluri care i-au marcat existența, precizând că la un moment dat, într-o perioadă delicată a vieții sale, l-a citit intens „doar” pe Liviu Rebreanu:
„De exemplu, cartea lui Saramago „Eseu despre orbire” care m-a șocat… Evident, cartea lui Orwell „1984”. M-a ajutat mult Rebreanu, într-o perioadă foarte dificilă a vieții mele am putut să-l citesc doar pe el – pierdusem un om drag… Când eram la Ministerul Educației, m-a ajutat Mario Vargas Llosa cu cartea „Peștele în apă” despre experiența lui în alegerile prezidențiale. La cât îmi era de greu în prima perioadă la Ministerul Educației, a venit cineva și mi-a pus pe masă cartea potrivită, am citit-o și după aia am mers mai departe cu curaj. Mi-au plăcut totdeauna cărțile lui Amos Oz, îmi place Pamuk, sigur, și Dostoievski, și mulți alții, n-o să-mi amintesc acum toate titlurile cărților care mi-au plăcut, ar trebui să mă așez, să-mi amintesc, să mă uit în bibliotecă. Dar eu cred că sunt mai multe stări pentru mai multe cărți și atunci când ele coincid, aceste cărți te pot ajuta cel mai mult. Pe noptieră am cartea lui Sorin Ioniță „Deceniul furiei și indignării” și o carte a lui Gabriel Liiceanu primită în dar, pentru care îi mulțumesc frumos. Mai am o carte de Elif Shafac, „Insula copacilor dispăruți” și o carte de Ishiguro… Ar trebui să-mi fac mai mult timp pentru citit”. (precizare făcută pentru Sorin Ioniță, analist și expert în politici publice și dezvoltare locală)
