Un reputat jurnalist din Ucraina, Sergiy Sydorenko, co-fondator și co-editor al „European Pravda” (EP) , publicație de referință în ce privește analizele pe subiecte ce țin de războiul din Ucraina, afaceri europene, Europa de Est etc, subliniază, într-o amplă analiză publicată de EP preluată și de platforma Contributors.ro, că actuala putere de la Chișinău pregătește, discret, dezocuparea așa-zisei Transnistria. Este vorba despre o reunificare pe cale pașnică, firește.  

Sydorenko, care este născută în R.Moldova, dezvăluie și care sunt semnalele cele mai importante în acest sens, precizând că „Chișinăul are un scenariu în care puterea centrală va controla în curând ambele maluri ale Nistrului”, în condițiile în care Rusia nu mai deține în acest moment „pârghia gazului” în ce privește așa-zisa Transnistria. 

De altfel, Podul.md a preluat AICI analiza corespondentului Deutsche Welle în regiune care vorbea, de asemenea, despre o posibilă capitulare a autorităților de la Tiraspol. 

În același context vă recomandăm și: Vadim Krasnoselski ar vrea să se întâlnească cu Maia Sandu. Ce motiv invocă liderul separatiștilor 

Redăm mai jos și analiza lui Sydorenko:   

Transnistria este o regiune a Republicii Moldova ocupată de Rusia. Și nu este o evaluare politică: acest statut este confirmat printr-o decizie a Curții Constituționale a Moldovei. În acest sens, Ucraina și Moldova au o problemă comună. 

 Aici se oprește insă „punctul comun”. 

 Unul dintre lucrurile care îi derutează pe ucraineni când vine vorba despre Transnistria este faptul că dezocuparea malului stâng al Nistrului nu figurează printre prioritățile cetățenilor – și, în consecință, nici în cele ale politicienilor din Moldova. La ultimele alegeri parlamentare nu a existat niciun partid care să le promită alegătorilor că, în cazul victoriei sau al participării la guvernare, problema transnistreană va fi rezolvată, iar Moldova – reintegrată. Nici vorbă ca vreo forță politică să fi mers mai departe și să fi prezentat societății propriul plan de reintegrare. 

Dar asta nu înseamnă că nu se lucrează la un asemenea plan. 

Ba mai mult, actuala putere se pregătește pentru reunificarea Moldovei. 

Deocamdată avem doar dovezi indirecte – dar este relevant că, în chestiuni de bani (planificare de investiții etc.), Chișinăul are un scenariu în care puterea centrală va controla în curând ambele maluri ale Nistrului. 

Autoritățile moldovene se abțin de la declarații publice pe această temă. Din două motive. 

Primul – deja menționata lipsă a unei cereri sociale pentru reintegrare. Întrucât societatea nu cere unificarea, politicienii încearcă să nu ridice subiecte potențial iritante. 

Al doilea motiv – nu există încă o decizie clară privind ce anume să se facă cu ocupanții ruși. Dar această problemă nu este de nerezolvat. Inclusiv din cauza numărului lor infim. „Militarii ruși încap în două autobuze”, se glumește la Chișinău. 

Este extrem de important că partea de business a puterii de la Tiraspol nu se opune unificării – și poate deveni chiar motorul ei. Iar iarna 2025–2026, potrivit așteptărilor, va cimenta ireversibilitatea acestui proces. 

Planurile pentru Transnistria 

În septembrie, „European Pravda” a relatat despre o nouă prioritate în cooperarea infrastructurală a Moldovei cu Ucraina. La deschiderea oficială a forumului Moldova Business Week (MBW), vicepremierul Doina Nistor a anunțat că autoritățile țării planifică investiții semnificative într-o șosea care va consolida rolul Republicii Moldova ca stat de tranzit între Ucraina și România. „Până la sfârșitul anului 2025 vom finaliza fundamentarea tehnico-economică a autostrăzii Ungheni – Chișinău – Odesa, noul coridor Est–Vest”, a declarat reprezentanta guvernului. 

Pentru Ucraina, o nouă legătură rutieră cu statele UE este mereu binevenită. Totuși, atrage atenția denumirea aleasă de guvernul Moldovei pentru această șosea. 

Ungheni este un orășel moldovenesc chiar la frontiera cu România și este logic ca de acolo să pornească noua magistrală. Dar de ce marchează Chișinăul Odesa ca punct final al acestei șosele și nu un orășel de graniță de pe frontiera sa estică? 

Explicația este simplă. La Chișinău se înțelege că drumul trebuie să treacă prin Transnistria. Așa este cel mai simplu și mai eficient. 

Dar să anunți un proiect de infrastructură pe un teritoriu ocupat – nu se poate. 

 „EuroPravda” a întrebat-o direct pe Doina Nistor despre acest lucru în marja forumului MBW. Inițial, reprezentanta guvernului a încercat să schimbe subiectul și a explicat că pentru Chișinău „sunt foarte importante coridoarele logistice dintre Ucraina și Moldova”. Iar când redactorul „EP” a insistat că întrebarea vizează anume Transnistria, oficialul a recunoscut că evită deliberat un răspuns de fond. 

 „Haideți să lăsăm lucrurile să se desfășoare etapizat… Aș vrea să mă abțin de la un răspuns direct la această întrebare”, a declarat ea, o refuzare mai grăitoare decât un răspuns. 

 În realitate, pentru șoseaua menționată se iau în calcul două trasee, iar studiul de fezabilitate finanțat de Banca Europeană de Investiții probabil va trebui întocmit pentru ambele opțiuni. 

 Însă varianta principală pare a fi traseul prin Transnistria. 

Autostrada construită pe această rută va traversa Nistrul la nord de orașul Tighina (Bender), va ocoli Tiraspolul pe la nord (pe baza drumului existent, încă din perioada sovietică) și va ajunge în Ucraina la punctul de trecere a frontierei din zona satului Cuciurgan. 

Există, de asemenea, o opțiune de rezervă – ocolirea Transnistriei prin sudul Republicii Moldova. Dar aceasta este mai lungă, mai complicată și nu este sigur că poate fi evaluată pe deplin, deoarece în acest caz apare necesitatea de a construi un nou pod pe teritoriul Ucrainei și de a reface drumul cu un statut juridic dificil la Palanca. 

Vorbim, în plus, de sume foarte mari, mai ales pentru Moldova. Costul construcției este estimat preliminar la 3 miliarde de euro, declara anterior ministrul infrastructurii de atunci, Andrei Spînu. 

Această poveste este dată ca un exemplu ilustrativ. De fapt, la Chișinău se discută serios despre ordinea acțiunilor în cazul în care reintegrarea Transnistriei ar trece în plan practic. Recent, o deputată din partea partidului de guvernământ, șefa comisiei pentru integrare europeană, Ina Coșeru, a recunoscut într-un interviu pentru „EuroPravda” că guvernul a elaborat un plan de integrare a Transnistriei, dar că documentul nu este public. 

 Ce îi dă însă Chișinăului speranța că problema transnistreană, veche de 35 de ani, va fi în sfârșit rezolvată? 

Pârghia gazului nu mai e doar la Moscova 

În realitate, ceea ce se întâmplă acum în jurul Transnistriei și felul cum ar trebui să ajungă regiunea sub controlul Chișinăului nu este deloc surprinzător. Singurul element imposibil de prevăzut cu certitudine era momentul exact al pornirii acestui scenariu. Rusia l-a activat însă de la 1 ianuarie 2025, profitând de încetarea tranzitului de gaze prin teritoriul Ucrainei. Atunci Transnistria s-a transformat pentru câteva săptămâni, cum se glumea, într-un „Sektor Gaza”. 

Oamenilor, totuși, nu le-a ars de glume. 

Încălzirea și gazul în sectorul privat au fost tăiate imediat; s-a interzis vânzarea de gaz auto; centrala locală a trecut de la gaz la cărbune (ale cărui stocuri s-au epuizat aproape complet în acele săptămâni), dar tot nu ajungea electricitatea. Curentul se furniza după un program, iar rețelele cedau, pentru că transnistrenii nu aveau altă opțiune decât să se încălzească electric, iar în gospodăriile private – cu lemne. 

Însă pentru administrația de ocupație nu asta a fost cel mai dureros, ci faptul că, fără gaz, s-a „prăbușit” întreaga economie a regiunii. 

Modelul de afaceri al Transnistriei, în ultimii ani, era construit exact pe gazul pe care Gazprom îl furniza gratuit. Partea leului din venituri provenea din vânzarea către Moldova a energiei electrice pe care Tiraspolul o genera din gazul pe degeaba. Restul taxelor provenea din industria regiunii, care – deloc surprinzător – nu era construită cu accent pe eficiență energetică și avea nevoie de volume mari de gaz (sau de electricitate produsă din gaz). De pildă, Uzina Metalurgică a Moldovei. 

Oprirea ajutorului cu gaz din partea Federației Ruse a adus bugetul Transnistriei la zero. 

De ce a făcut Moscova asta? 

Problema nu era deloc legată de costul gazului primit de regiunea ocupată de Rusia: Moscova nici măcar nu a încercat să ajungă la un acord privind furnizarea de combustibil prin Gazprom pe ruta alternativă transbalcanică. În schimb, Kremlinul a folosit criza energetică drept instrument de presiune economică asupra guvernului proeuropean al Moldovei. Nu conta faptul că „ai lor” de pe malul stâng înghețau de frig. Important era că această situație a contribuit la creșterea prețurilor la resursele energetice și la amplificarea nemulțumirii populației din Chișinău. 

La Kremlin se mizase că acest lucru va ajuta forțele proruse să câștige alegerile din Moldova (acum știm că nu s-a întâmplat). 

Să revenim însă la „bâta gazului”. 

În februarie, când criza umanitară din Transnistria s-a acutizat, Kremlinul a acceptat o soluție intermediară și a reînceput să furnizeze gratuit gaz în regiunea ocupată. Dar mult mai puțin și cu condiția ca energia produsă din acel gaz să nu fie livrată Moldovei (adică presiunea asupra Chișinăului să nu scadă). 

Numai că această schemă s-a dovedit instabilă. 

De la începutul lui octombrie 2025, Transnistria a trecut din nou la un regim strict de economisire a gazului. Explicația oficială – necesitatea de a schimba intermediarii care achită livrările. Dar de ce anume trebuie schimbați – nu știe nimeni. Cert este doar că, în opt luni, Kremlinul face asta pentru a patra oară. 

Și mai neplăcut pentru „autoritatea” regiunii este că acum condițiile nu le sunt dictate doar de Moscova, ci și de Chișinău. 

Dacă înainte pârghia gazului era exclusiv în mâinile rușilor, acum a apărut o pârghie nouă – Chișinăul. 

După închiderea tranzitului ucrainean, gazul poate ajunge în Transnistria doar prin teritoriul Moldovei, iar Chișinăul a decis să folosească la maximum acest fapt. În cadrul mai multor pachete de înțelegeri, a înaintat Tiraspolului o serie de condiții. Printre ele, unele politice (de pildă, eliberarea deținuților politici și a persoanelor reținute ilegal, precum și accesul jurnaliștilor în Transnistria) și unele economice – și anume că poate fi vorba doar de acoperirea nevoilor umanitare, nu de repornirea industriei. 

Lunile precedente, părțile au mimat conformarea. 

După câteva gesturi simbolice – eliberarea câtorva persoane (în mare parte deținuți suspectați temeinic de infracțiuni) – Tiraspolul a „uitat” de restul. Restricțiile pentru jurnaliști rămân în vigoare, iar din primăvară, încet, încet, au început să repornească și întreprinderile industriale. 

Chișinăul s-a făcut că nu observă, pentru a nu provoca o nouă criză, nedorită pentru putere înainte de alegeri. 

Acum însă alegerile au trecut. Iar guvernul a subliniat pe 8 octombrie că își amintește condițiile impuse Transnistriei. În esență, Moldova i-a reamintit Tiraspolului că are dreptul să instituie restricții. 

Deși deține „bâta gazului”, Chișinăul nu o folosește încă. Doar o arată. Există o rațiune suplimentară pentru asta, pe care o explicăm mai jos. 

Pregătirea pentru un eventual blocaj 

Actuala „criză a gazului”, începută la Tiraspol la 1 octombrie, se desfășoară într-o formă acum blândă. 

Potrivit publicației „Moct”, care acoperă tema transnistreană, regiunea primește acum totuși cea mai mare parte a volumului planificat – 1,5 milioane m³ pe zi. 

Asta permite evitarea întreruperilor de curent. Au fost oprite doar centralele termice, livrarea de apă caldă, alimentarea cu metan a autovehiculelor și au fost introduse unele limitări pentru industrie. Administrația de la Tiraspol este încrezătoare că livrările vor fi reluate curând – „așa a promis Moscova”. 

Dar întrebarea cum va fi trecută iarna și ce surprize pot apărea în sezonul de încălzire rămâne fără răspuns. 

Mai mult, ajutorul limitat în gaze din Rusia nu rezolvă problema sistemică esențială – alimentarea bugetului regiunii separatiste. Reamintim: partea leului din încasări venea de la centrala electrică și din vânzarea către Moldova a curentului produs din gaz gratuit. Reluarea acestei scheme nu este luată în calcul în principiu. 

La Tiraspol se recunoaște că sistemul este pe muchie de cuțit. 

În regiune e în vigoare, de la începutul anului, starea de urgență, iar „guvernul” local spune deschis că se teme de colaps. Iarna, cheltuielile pentru administrarea regiunii nu pot decât să crească. Pe scurt, Tiraspolul nu are motive pentru un scenariu optimist. Iar având în vedere faptul că schema livrărilor de gaz din Rusia, prin intermediari, a tot eșuat, există șanse reale de noi surprize neplăcute. 

Și, cel mai important: Tiraspolul nu are perspective de ieșire din criză. Doar de afundare. 

Până la alegerile parlamentare din Moldova, jucătorii proruşi sperau că puterea pro-occidentală va fi înlocuită cu una loială Kremlinului. Asta ar fi deschis scenarii noi – însă, spre norocul nostru și spre necazul forțelor pro-Kremlin, nu s-a întâmplat. 

Și esențial: să nu uităm de pârghia gazului, care rămâne la Chișinău. 

De fapt, Moldova este acum nevoită să se abțină de la a presa regiunea ocupată nu doar din motive umanitare față de locuitori, ci și din instinct de autoconservare. 

Moldova depinde în mare măsură de importurile de electricitate, în special din România. Toamna și iarna, pe fondul scăderii ponderii energiei solare, această dependență crește. Însă sistemul de alimentare, moștenit din perioada sovietică, este construit astfel încât liniile de înaltă tensiune vin din România spre Transnistria, până la punctul de distribuție de pe platforma termocentralei de acolo, și abia apoi revin pe malul drept al Moldovei. 

Cu alte cuvinte, în caz de confruntare dură, Tiraspolul are posibilitatea tehnică de a opri livrarea de electricitate cumpărată de Moldova. 

În ultimii ani, Chișinăul a lucrat pentru a elimina această vulnerabilitate. Până la sfârșitul anului urmează să devină pe deplin operațională linia de înaltă tensiune Vulcănești – Chișinău, a dat asigurări pentru „EuroPravda”, la Chișinău, Sergiu Brașoveanu, șeful cancelariului Ministerului Energiei al Moldovei. 

Asta nu înseamnă că Chișinăul va trece imediat la blocada regiunii separatiste, dar chiar și înțelegerea acestui fapt va face Tiraspolul mai dispus la compromis. 

Problemele Kremlinului nu îl preocupă pe „Sheriff”

Deși am început textul amintind că Transnistria este juridic o regiune sub ocupație rusă, în peste 30 de ani această ocupație a căpătat o formă „hibridă” extrem de ciudată.

În primul rând, pentru că Rusia controlează regiunea nu prin forță dură, ci prin bani (inclusiv prin livrările de gaze) și propagandă (potrivit organizației pentru drepturile omului Promo-LEX, aproximativ jumătate dintre știrile din media locale poartă semne evidente de propagandă).

Desigur, contingentul militar nu a dispărut, însă nu trebuie supraevaluat. EP a scris de mai multe ori că marea majoritate a „combatanților” GOTR – Grupul Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria – sunt localnici pentru care armata este doar un loc de muncă.

Fără frontieră comună cu Rusia, fără ieșire la mare și fără un aeroport funcțional, GOTR s-a trezit în „izolare transnistreană”. Fără posibilitatea de rotație, completări sau chiar de reparații normale ale tehnicii.

„Militarii veniți direct din Rusia nu sunt mai mult de o sută. Asta înseamnă două autobuze”, spune Evghenii Ceban, de la publicația „MOCT”. În plus, există agenți FSB în structurile „puteri” locale. FSB controlează și serviciul special transnistrean, Ministerul Securității de Stat al RMN. Dar și acolo e vorba de un grup restrâns.

Desigur, Rusia influențează direct deciziile puterii locale. Reprezentantul Kremlinului la Tiraspol este Vitalii Ignatiev, așa-numitul „ministru de externe” al regiunii, dat în urmărire în Ucraina la solicitarea SBU. În Moldova, el poate fi în orice moment pus sub acuzație pentru separatism, putand fi pus astfel sub interdicția de a intra în Moldova (în codul penal moldovean, acum câțiva ani a fost introdus temeiul juridic pentru asta).

Sau poate deveni persoană cu interdicție de intrare în țară, dacă măsura va fi luată când se află la Moscova.

Și, mai important decât toate, bastionul rusesc nu mai este cel mai influent la Tiraspol.

Iar în cazul întreruperii livrărilor de gaze gratuite, influența sa scade si mai mult.

Mult mai influentă este grupul de afaceri „Sheriff”, condusă de familia lui Victor Gușan, un controversat om de afaceri local. Se consideră, între altele, că „președintele” așa-numitei Transnistrii, Vadim Krasnoselski, se află sub controlul lui Victor Gușan, figura centrală a „Sheriff”.

Acum Gușan este în fața unei alegeri evidente. Fie ajută Rusia să-și mențină sfera de influență într-o regiune care, păstrând traiectoria actuală, alunecă spre o catastrofă inevitabilă – și în final pierde probabil totul. Fie ajunge la un aranjament cu Chișinăul, în care „Sheriff” pierde o parte din proprietăți ca fiind privatizate ilegal, dar își păstrează o parte din imperiu și devine un business respectat și legal într-o Republică Moldova reîntregită, care se îndreaptă spre aderarea la Uniunea Europeană.

Cu participarea activă a lui Gușan cresc șansele unor scenarii pașnice de reintegrare a Moldovei. Chiar dacă Kremlinului nu i-ar conveni.

Nu există nicio îndoială că atât la Chișinău, cât și la Tiraspol acest fapt evident este conștientizat și va fi exploatat.

Desigur, la fel de clar este că Moscova înțelege această precaritate. Deși, după înfrângerea partidelor proruse la alegeri, posibilitățile Kremlinului de a influența situația din Moldova sunt substanțial limitate.

Faptul că toate părțile realizează fragilitatea stării actuale a Transnistriei conduce în mod suplimentar spre o rezolvare definitivă a conflictului. Iar acest lucru se poate întâmpla mult mai repede decât ne-am putea așteapta. După 35 de ani de „îngheț”, Transnistria ar putea fi, în sfârșit, reintegrată în Moldova. Alte scenarii nu ar aduce stabilitate și, deci, evoluția nu se va opri la ele.

SURSE: Contributors.ro,  Європейська правда