Jurnalista elvețiană Helena Bachmann explică faptul că un stat neutru cum este Elveția e obligat să aibă o armată foarte bine pregătită și echipată. Analiza jurnalistei ar trebui citită cu atenție de politrucii rusofili și stataliști de Chișinău care insistă că așa-zisa ”neutralitate” a R.Moldova ar presupune inexistența unei armate naționale.
Avertizăm din nou și din nou: în actualele condiții geopolitice, când Rusia săvârșește genocid în Ucraina vecină, mușcând hălci dintr-un stat independent, retorica așa-zisei neutralități nu înseamnă altceva decât că R.Moldova menține o ușă larg deschisă către Putin și separatiștii de la Tiraspol pentru ca Rusia să comită și în spațiul dintre Prut și Nistru ororile pe care le comite în Ucraina invadată.
„Având în vedere că Elveția nu a mai participat la niciun război de la mijlocul secolului al XIX-lea, întrebarea de ce o țară neutră are nevoie de o armată activă este una legitimă”, subliniază Helena Bachmann pentru Thelocal.ch. Podul.md vă prezintă clarificările jurnalistei:
„Ultimul conflict armat în care a fost implicată Elveția a fost un scurt război civil în 1847. De atunci, deși trupele elvețiene au fost mobilizate - și pregătite să lupte - în ambele războaie mondiale, acestea nu au participat la nicio luptă (deși armata a "invadat" Liechtenstein în cel puțin trei ocazii). Cu toate acestea, în ciuda tradiției sale îndelungate de neutralitate și neimplicare în războaie, fiecare elvețian este obligat să servească în armată de la vârsta de 18 până la 30 de ani. Această obligație îi include și pe cetățenii naturalizați. Elvețienii iau această obligație foarte în serios, considerând-o datoria lor patriotică și civică.
Din fericire, forțele armate ale Elveției nu au fost niciodată testate în luptă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, țara a fost pregătită pentru luptă, fiecare soldat fiind înarmat și capabil să se îndrepte spre punctul de adunare al regimentului său la un moment dat. De asemenea, se pare că armata a pus capcane în toate tunelurile, pe poduri și viaductele, fiind pregătită să detoneze explozibilii dacă Germania ar fi îndrăznit să invadeze. (…)
Elvețienii se referă la suveranitatea lor ca fiind ‹neutralitate armată›, ceea ce înseamnă că, deși armata lor nu poate lupta în războaie în afara propriului teritoriu, ea trebuie să apere țara împotriva agresiunii în interiorul granițelor sale. Prin urmare, scopul armatei permanente este de a asigura securitatea internă - dar nu numai. După cum a arătat istoria recentă, rolul armatei nu este doar unul pur militar, ci se poate extinde și în domeniul civil. În perioada de vârf a pandemiei Covid în 2020 și 2021, armata a fost desfășurată pentru a sprijini sistemul de sănătate prin crearea de logistică, furnizarea de materiale medicale, transportul pacienților și în alte roluri. Potrivit Ministerului Apărării, una dintre misiunile de bază ale forțelor armate elvețiene ‹este de a sprijini autoritățile civile, atunci când resursele acestora nu mai sunt suficiente›. Pe lângă ajutorul acordat în cazul crizelor sanitare, cum a fost cazul Covid, militarii pot fi mobilizați și pentru a ‹îndepărta amenințări grave›, precum și pentru a ‹stăpâni alte situații excepționale, în special în caz de dezastre›. (…)
Și, deși trupele elvețiene nu pot invada alte țări, ele pot fi implicate în eforturile de ajutorare în caz de dezastre în străinătate. Obiectivul sprijinului pentru ajutor umanitar este, în primul rând, de a salva vieți și de a asigura supraviețuirea persoanelor aflate în pericol și poate include reconstrucția infrastructurii vitale.
Ar putea armata să apere țara împotriva invaziei? Elveția nu are o astfel de experiență anterioară. Țara nici măcar nu a ripostat atunci când Napoleon a venit la apel în 1798. Nu există nicio modalitate de a ști cu siguranță dacă echipamentul actual și cei 147.510 soldați ar putea apăra Elveția de un atac. Cu toate acestea, întrebarea legată de capacitățile de apărare ale țării este una valabilă pe fondul tensiunilor crescânde din întreaga Europă. Ea este cu atât mai pertinentă cu cât, în 2010, Elveția a renunțat la o mare parte din echipamentele sale militare atunci când a redus drastic forțele armate, împreună cu cheltuielile militare - o tendință care a continuat și în anii următori. Chiar și locuințele private cu adăposturi antiatomice obligatorii pentru a fi folosite în caz de atac au fost eliminate treptat în favoarea unor facilități comune. Nu este surprinzător faptul că o serie de parlamentari au cerut o mai bună pregătire a armatei, inclusiv reechiparea trupelor terestre și reînnoirea forțelor aeriene - aceasta din urmă a fost realizată prin achiziționarea a 36 de avioane de luptă F-35A din SUA pentru a înlocui actuala flotă îmbătrânită a țării”.
