Recent, la Chișinău, Agenția de presă IPN a organizat o dezbatere captivantă – „Unirea 1918: ce a fost aceasta, de ce a fost, pentru ce a fost?” – la care a participat și jurnalistul Alecu Reniță. Întreaga dezbatere o puteți urmări pe site-ul IPN, „Podul” prezentându-vă, în cele ce urmează, varianta rezumativă a opiniilor exprimate de ziaristul basarabean, semnatar și votant al Declarației de Independență a R.Moldova față de imperiul rusesc. Printre altele, Alecu Reniță a scos în relief că doar Unirea cu România poate proteja R.Moldova de amenințarea rusească, fiind singura cale realistă către apartenența la NATO. 

Alecu Reniță: Actuala guvernare de la Chișinău trebuie să recunoască caracterul românesc al acestui teritoriu. Subiectele speculative trebuie închise definitiv. Actuala guvernare de la Chișinău trebuie să recunoască caracterul românesc al acestui teritoriu, că avem în prezent două state românești și, pornind de la acest adevăr, să construim relațiile noastre cu Europa civilizată. 

Noi, deputații români din Primul Parlament, am avut discuții la acest subiect încă în anul 1991, propunând atunci să fie recunoscut oficial că în lume există două state românești. Fie că vom merge pe varianta că populația vrea reîntregire, fie vom accepta o variantă de altă natură, dar subiectele speculative legate de originea noastră românească trebuie acceptate oficial de către Chișinău și închise definitiv pentru ca noi să avem o perspectivă de dezvoltare. Întrucât noi nici acum nu avem o perspectivă clară, chiar dacă mergem spre Uniunea Europeană. 

Subiectele privitoare la denumirea limbii și apartenența Republicii Moldova la spațiul românesc au fost și sunt folosite drept instrumente de manipulare de către politicieni. Problema numărul unu a unui stat este securitatea, iar actualmente Republica Moldova este la fel de vulnerabilă la acest capitol cum a fost și în 1917, și în 1990. 

În 1917 se întâmpla un lucru foarte puțin cunoscut în istoria noastră – Ucraina revendica Basarabia. Când ostașii moldoveni au aflat despre asta, i-au explicat lui Kerenschi, dar și celor de la Kiev, că noi nu suntem nici ruși, nici ucraineni, noi suntem moldoveni. Faptul că Ucraina a revendicat Basarabia în 1917 a adus în fața autorităților de atunci problema numărul unu a oricărui stat – securitatea. Dincolo de argumentele de ordin istoric, etnic, lingvistic, a apărut problema dacă va supraviețui Republica Democratică Moldovenească sau nu va supraviețui. Patrioții basarabeni au făcut un bilanț și au spus că nu pot supraviețui. Și au votat Unirea la 27 martie 1918! Vreau să vă spun că și noi în 1989-1990, când s-au început revendicările legitime pentru limbă, alfabet, tricolor, suveranitate și independență, toate emanau dintr-o logică și viziune ce urmărea o finalitate: Unirea cu România. 

Ce a însemnat războiul din 1992 pe care l-a declanșat Federația Rusă împotriva Republicii Moldova? A însemnat curmarea acestui proces firesc care derula și apropia reîntregirea. Problema numărului unu a ținut de securitate, iar Chișinăul nu a avut capacități militare să descurajeze agresiunea Federației Ruse. 

Cu atât mai mult după invazia Rusiei asupra Ucrainei. problema de bază rămâne aceeași – securitatea. Noi să nu ne facem iluzia că, eventual, Moscova se va opri la Odesa sau la Tiraspol. Putem să facem cea mai frumoasă societate aici, dar într-o zi ea se va preface în praf și pulbere, dacă nu ai asigurată securitatea. Evident, moldovenii au fost păcăliți, mă refer la agrarienii care în 1994 au băgat în Constituție, neutralitatea. A fost o momeală aruncată de Moscova pentru a slăbi statele independente din spațiul post-sovietic, pentru a le lipsi de securitatea proprie și a nu se putea apăra. În momentul în care Rusia vede că o fostă colonie îi iese de sub control, ea aplică alte instrumente, pe care le vedem astăzi în Ucraina.

În contextul în care Republica Moldova nu va fi parte a unui sistem colectiv de securitate, cum este NATO sau cel european, cine poate să ne apere de Federația Rusă? Orice generație din viitor va ajunge la aceleași decizii ca înaintașii noștri din 1917-1918. Cine suntem noi? Suntem parte a Moldovei istorice, iar Moldova istorică este parte a poporului român. Nu mai zic că cei din Sfatul Țării de la Chișinău sunt, de fapt, co-fondatorii României Mari: ei primii au declanșat procesul de unificare a națiunii române, apoi a fost Cernăuțiul la 28 noiembrie și Alba Iulia la 1 decembrie. 

În acest context, este evident că noi, românii basarabeni, suntem și co-fondatori ai statului unitar român la 1918, dar și parte organică a poporului român. Avem toate argumentele să demonstrăm că eventualele intenții de a construi statul independent Republica Moldova va irosi toate energiile și resursele pe aceeași problemă fundamental – imposibilitatea asigurării securității acestui stat. 

Noi, cei peste trei milioane de cetățeni din stânga Prutului, indiferent de etnie, numai în cadrul României, exact așa cum a făcut și Sfatul Țării la 27 martie 1918, numai în interiorul Uniunii Europene, sub protecția NATO, ne putem garanta această securitate. 

Sfatul Țării, apoi statul unitar român, au ținut cont de respectarea drepturilor minorităților etnice din Basarabia și le-au deschis tuturor posibilități reale de afirmare. A fost un proces firesc de integrare a grupurilor etnice într-o societate democratică, europeană, unde nu s-a trântit cu pumnul în masă. Este necesar să se știe câte libertăți au obținut minoritățile naționale, inclusiv rușii, care mai întâi au fost speriați de faptul că s-au rupt de la imperiu, dar după asta ei au înțeles că este o diferență uriașă între libertate și modelul care a fost impus în perioada țaristă, pe care și ei l-au promovat, întrucât au fost un instrument în mâinile autorităților țariste. Bulgarii, evreii, găgăuzii și-au dezvoltat propria cultură, au avut reviste și gazete, instituții de învățământ, care le-a deschis oportunități de afirmare în cadrul României reîntregite”. 

Dezbaterea „Unirea 1918: ce a fost aceasta, de ce a fost, pentru ce a fost?” este ediția a 6-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.