Pentru ruși, ipocrizia nu cunoaște limite iar pentru președintele lor, criminalul Vladimir Putin, ticăloșia e o stare de spirit cvasipermanentă. În loc să ceară iertare basarabenilor pentru toate suferințele provocate de Uniunea Sovietică, în special în perioada 1940 – 1941 și după ”eliberarea” (a se citi ocuparea samavolnică) din 1944, Putin i-a felicitat pe veteranii celui de-al Doilea Război Mondial din Basarabia și pe toți cetățenii Republicii Moldova cu ocazia viitoarei Zilei Victoriei. 

Într-o scrisoare publicată de ambasada Rusiei în Moldova, Putin le-a cerut, printre altele, moldovenilor, „să nu sacrifice tradițiile de prietenie și asistență reciprocă lăsate de părinții și bunicii noștri”, urând, de asemenea, Moldovei, ”pace și prosperitate”.

„În timpul anilor cu procese militare severe, unitatea popoarelor noastre a ajutat la zdrobirea invadatorilor naziști, la salvarea Europei și a lumii de „ciuma brună”. (...) Astăzi, datoria noastră morală este să păstrăm cu sfințenie tradițiile de prietenie și de asistență reciprocă lăsate moștenire de părinții și bunicii noștri pentru a preveni denaturarea adevărului istoric despre Marele Război Patriotic, precum și justificările naziștilor, complicilor lor și moștenitorilor ideologici actuali”, delirează odiosul autocrat de la Kremlin în scrisoarea sa adresată moldovenilor.

Sute de mii de basarabeni uciși de ”prietenia tradițională și asistență reciprocă” a predecesorilor lui Putin

Față de construcția mistificatoare și odioasă a criminalului de la Kremlin, realitatea istorică vorbește în tonuri tragice, genocidare, despre ”prietenia tradițonală și asistență reciprocă” dintre ruși și moldoveni. 

Astfel, în data de 28 iunie 1940, Armata Roșie ”prietenă” ocupă Basarabia, precum și Bucovina de Nord și ținutul Herței. Teritoriul ocupat a fost organizat de sovietici pe 2 august 1940 după cum urmează: cea mai mare parte a Basarabiei și o mică parte din RSSA Moldovenească (care a fost desființată cu această ocazie) au fost proclamate ca o nouă republică sovietică – RSS Moldovenească. Bucovina de nord și jumătatea nordică a județului Hotin (Ținutul Herța), ca și partea de sud a Basarabiei (cea mai mare parte a județelor Ismail și Cetatea Albă, așa numitul „Bugeac”) au fost date Ucrainei sovietice. În perioada 1940-1941, s-a declanșat o campanie de persecuții împotriva localnicilor – arestări arbitrare, torturi, execuții și deportări în gulagurile Siberiei. Au rezultat, conform datelor istorice, aproximativ 57.000 de morți și peste 100.000 de deportați. Primele care au căzut victime ale regimului comunist au fost 1 122 de persoane, arestate în perioada 28 iunie – 4 iulie 1940, foști funcționari ai statului român sau suspecți de colaborare cu administrația română. În următoarele luni au fost arestate alte circa 2000 persoane, majoritatea fiind lucrători ai căilor ferate, în care regimul sovietic nu avea încredere.

Operațiunea majoră de arestare și deportare a fost stabilită pentru noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, fiind vizate 32 423 de persoane din Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herței. Dintre acestea, 6 250 urmau să fie arestate, iar 26 173 – deportate. Chiar și istoricii ruși recunosc și afirmă faptul că, în primul an de ocupație sovietică, au avut de suferit – prin arestare sau deportare – în jur de 90.000 de persoane din Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herței.

Din 1940 până în 1953 s-au dat 32.433 sentințe politice în Basarabia ocupată. Dintre cei condamnați, 8.360 au fost executați sau au murit în timpul interogatoriilor. În acest număr nu sunt incluși cei împușcați pe loc fără judecată, printre aceștia aflându-se în special foști oficiali români care nu voiseră sau nu putuseră să se refugieze. În afară de aceștia, numeroși oameni au fost arestați de NKVD și au dispărut fără urmă. După retragera sovieticilor, aproximativ 1.000 de corpuri lipsite de viață au fost descoperite în diferite gropi comune improvizate în beciuri, curți interioare sau în fântâni părăsite din apropierea sediilor județene ale NKVD-ului. Numai în Chișinău au fost descoperite 450 de cadavre de preoți, studenți și elevi de liceu sau muncitori feroviari. În perioada aprilie – august 1943 a fost descoperit un grup de gropi comune în apropiere de satul Tatarca de lângă Odessa. Pe o suprafață de 1.000 m2 au fost găsite 42 de gropi comune, (s-a apreciat că numărul lor ar fi putut să depășească 50), în care existau cam 3.500 de cadavre, (s-a apreciat că la o deshumare completă s-ar fi putut descoperi cam 5.000 de cadavre). Dintre acestea, au fost deshumate 516 cadavre, care au fost studiate, identificate și reînhumate într-un cimitir din zonă, mai înainte ca regiunea să redevină zonă de lupte. Printre victime au fost identificate persoane arestate în Basarabia și Bucovina în 1940-1941, dar și altele arestate (după cum arătau actele găsite asupra lor) în RSSA Moldovenească în 1938-1940. O serie de tragedii s-au petrecut în Bucovina de nord, unde mai mulți localnici au încercat să traverseze cu orice preț granița sovieto-română în perioada 1940-1941.

Cât privește deportările localnicilor, acestea s-au făcut pe motivul apartenenței la grupul „dușmanilor poporului” – intelectuali, militari, polițiști, foști politicieni, moșieri sau culac, ai celor cu atitudini antisovietice dovedite sau închipuite, etc. Perioadele de maximă opresiune au fost 1940 – 1941, 1944 – 1950 și, într-o măsură mai redusă 1950 – 1956. Deportările au atins nu numai grupul etnic al românilor, dar și pe cel al ucrainenilor, rușilor, găgăuzilor, bulgarilor sau evreilor. Cele mai importante deportări au fost cuprinse în trei valuri mari: 29.839 persoane au fost deportate pe 13 iunie 1941, 35.796 persoane au fost deportate pe 6 iulie 1949 și alte 2.617 persoane au fost deportate pe 1 aprilie 1951.

Nu în ultimul rând trebuie amintit și genocidul prizonierilor de război luați de Armata Roșie ”prietenă”, apoi criminala foamete indusă în perioada 1946 – 1947, în anul în care moldovenii erau împușcați pe câmpuri dacă încercau să adune boabele de porumb din noroi pentru a nu muri de foame. După terminarea Operațiunii Iași - Chișinău din august 1944, Armata Roșie a luat peste 100.000 de prizonieri români, inclusiv mulți basarabeni și bucovineni. Doar 10% dintre acești prizonieri au supraviețuit până în 1956, când au fost eliberați. În perioada 1946 – 1947, ca urmare a situației dezastruoase de la finalul războiului, a secetei și a politicii agricole a guvernului sovietic, în Basarabia și Bucovina de nord au pierit aproximativ 298.000 de locuitori.