În pofida eforturilor depuse de către imperiul rusesc, prin intermediul serviciilor secrete şi a colaboraționiștilor din Republica Moldova și România, de a păstra frontiera pe Prut, tot mai multă lume ajunge la o concluzie firească – românii de la Est de Prut pot supravieţui şi avea viitor doar unindu-se cu România. Situația dezastruoasă din R. Moldova practic nu oferă altă alternativă, oricât ar încerca stataliștii să arunce promisiuni înșelătoare, fără nicio acoperire reală.
Astăzi, Republica Moldova este cel mai sărac stat din Europa. Depopularea, lipsa resurselor energetice, datoria externă și internă imensă, pensii și salarii pentru a exista doar de la o zi la alta, lipsa plusvalorii – toate acestea vorbesc despre falimentul şi inevitabilitatea prăbușirii acestui stat artificial. Ajutorul acordat de către partenerii strategici nu este nimic altceva decât o pernă provizorie de oxigen.
În aceste condiții dramatice, se impune o decizie fundamentală.
În afară de intelectualitate, tot mai mulți români simpli de la Est de Prut își îndreaptă privirile spre România. Din păcate, ca pe timpurile lui Iliescu şi Constantinescu, clasa politică de la Chișinău și București se complace în doctrina rusească, promovată prin Berlin – conservarea statului R. Moldova și, mai recent, integrarea lui în Uniunea Europeană. Acest narativ rusesc a avut mulţi susţinători ani buni, dar ei se trezesc la realitate şi devin tot mai puțini. Sunt frumoase perele din copac, dar, dacă sunt inaccesibile, nu le mai vrei. Anul 2030 mai mult descurajează. Cu atât mai mult anul 2050, anul în care Republica Moldova va obține independența energetică (de la Andrei Spânu citire!).
Pe parcursul celor treizeci de ani, imperiul rusesc și-a promovat politicile sale imperiale prin serviciile speciale, prin propagandă şi, desigur, prin colaboraționiști şi idioţi utili, care sunt atât de mulți în spațiul românesc, încât ar fi mai ușor să-i enumăr pe cei care nu sunt. La București în frunte cu Ion Iliescu, iar la Chișinău – cu Petru Lucinschi. Chiar dacă timpul trece, numărul acestora nu scade.
Imperiile dintotdeauna au racolat aliați din colonii. Spațiul românesc nu a făcut excepție. Monstruozitățile de la Pitești sunt operă imperială cu instrumente locale. La fel și foametea organizată în Basarabia și deportările criminale.
În codul penal nu există pedeapsă pentru colaboraționism. Mai mult decât atât, pentru colaboraționism cu ocupantul. Dar anume acesta a condus la înalta trădare de neam!
Dacă la începutul ocupației colaboraționismul era dur, astăzi este mult mai blând şi paşnic, dar la fel de criminal. La început, colaboraționiștii lucrau cu pistolul, acum cu bisturiul. A devenit ceva firesc, nu mai este o rușine să-ți vinzi neamul ocupantului!
În alte timpuri, colaboraționiștii erau desconsiderați. Atunci când bunica mea îmi povestea despre oamenii răi, începea cu cei care au început colaborarea cu ocupanții chiar în ziua de 28 iunie 1940. Da, oamenilor din sat le era frică de aceștia, dar oricum nu-i acceptau în cercul lor. Satul și azi îi ține minte pe vânzătorii de neam!
Odată cu trecerea timpului, colaboraționiștii au devenit pacifiști. Azi, nu mai sunt considerați colaboraționiști cei care au acceptat „Alianța Kozak”. Nici cel care depune flori la Moscova, la Chișinău sau la București la monumentul ocupantului, nici cel care a dat afară de la lucru profesorul care aduna semnături pentru limba română, nici cel care a fost trimis în misiune kaghebistă, la „învățat” la București în era brejnevistă, „turnându-și” colegii, nici cel care a fost student la MGIMO și e imposibil să nu fie racolat, nici cel care a salvat enclava rusească din stânga Nistrului, oferindu-le tot gazul ieftin, etc., etc. Aceștia sunt pacifiști şi oamenii dialogului!
Nu i-am pomenit pe colaboraționiștii din spatele lui Voronin, Diacov, Dodon, Șor, întrucât despre ei știm că sunt coloana a 5-a a imperiului rusesc.
Mahatma Gandi spunea următoarele: „Pentru națiune, cea mai periculoasă este elita educată de către ocupant”.
Pentru a tempera elanul românilor de la Est de Prut cu revenirea ACASĂ, imperiul a inventat un narativ nou, pe care l-a pus în gura unui oarecare deputat, care răspunde la numele de Petru Frunze. Acesta, după ce a beneficiat de ajutoare consistente din Ţară, vine cu o explicație halucinantă că UNIREA nu este posibilă, deoarece s-ar încălca Constituția.
Cine este acest necunoscut? În primul rând, se declară român, dar nu a întreprins nimic pentru recunoașterea caracterului românesc al Republicii Moldova. Este președintele Aleșilor Locali Unioniști, dar pledează în continuare pentru un sistem administrativ teritorial rusesc. Mai este vicepreședinte al Comisiei administrație publică, dar împotriva județelor.
S-a deghizat în român, pentru a fi îmbrățișat la București și pentru a beneficia de banii poporului român.
Pentru a dezmembra „armura rusească” și a arăta că supozițiile deputatului Frunze sunt false, vin doar cu două întrebări:
– În Constituția Republicii Democrate Germane era stipulat ceva despre reunirea cu Republica Federală Germană?
– În Constituția RSSM era stipulată Independența Republicii Moldova față de imperiul rusesc?
Nimic, nimic, nimic!
Doar voința națională a nemților a dus la reunificarea Germaniei!
Doar voința națională a românilor de la Est de Prut a dus la INDEPENDENȚA noastră față de imperiul rusesc!
Sunt conștient că deputatul Petru Frunze e un papagal. Unul din cei 101! La moment, el reproduce poziția oficială a cozilor de topor, a colaboraționiștilor, care dețin puterea absolută.
Narativele rusești – stat independent, stat neutru, accederea în UE, limba moldovenească, naţiunea civică, moldovenismul etnic, constituţia nu ne permite, România-stat vecin, „Hora Unirii” fără Unire etc., promovate insistent prin colaboraționiști, mențin frontiera din interiorul spațiului național românesc. Iar pentru cei care prezintă colaboraţionismul ca pe un act de flexibilitate politică, vă traduc termenul în limba română: colaboraţionist înseamnă trădător de Neam şi Ţară. Crima e şi mai gravă, când eşti colaboraţionist şi ai funcţia de deputat, ministru sau preşedinte de partid.
Atât timp cât puterea de la Chişinău şi Bucureşti va fi deținută sau influenţată de colaboraționiști, care se pliază perfect pe conceptul imperial rusesc, rana românească va continua să sângereze.
(Valentin Dolganiuc, votant al Declarației de Independență față de imperiul rusesc)
