Kremlinul nu are nicio formă de respect pentru minoritățile etnice din Rusia și cu toate acestea, prin vocea purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, am numit-o pe Maria Zaharova, are îndrăzneala să dea lecții de democrație Chișinăului, a răbufnit ex-deputatul Alecu Reniță, semnatar și votant al Declarației de Independență a Republicii Moldova, scriitor și jurnalist, în ediția din data de 29 august a emisiunii #raport, realizată de jurnalistul Nicolae Chicu pentru publicația Podul.md.
În acest context, Alecu Reniță a mai punctat că Maria Zaharova ar trebui să se afle în postura de inculpată pe banca acuzaților Tribunalului de la Haga, pe fondul războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei, nicidecum în postura de oficial care dă lecții Republicii Moldova.
Nu în cele din urmă, scriitorul a reliefat tactica perfidă pe care Kremlinul o pune în practică în privința minorităților etnice în varii state, inclusiv în R. Moldova, mai precis de a le învrăjbi una împotriva celeilalte prin varii metode și ulterior de a juca rolul de arbitru între acestea.
Alecu Reniță: A venit indicație (pe vremea URSS - n.red.) să se închidă școala din Chiriet-Lunga, să-i treacă de la școală moldovenească - cum se numea atunci - și de la școala găgăuzească la cea în limba rusă. De la Moscova au venit indicațiile și li s-au închis școlile. Nu noi, Chișinăul, le-am închis. Da, poate prin intermediul Chișinăului, pentru că și acolo erau marionetele Moscovei, dar noi nu avusesem conflicte cu găgăuzii, cu bulgarii sau cu evreii.
Nicolae Chicu: Ele au fost alimentate în mod anume pentru a dezbina.
Alecu Reniță: Exact. Iar problema confruntării minorităților etnice a adus-o Rusia imperială, fiindcă în perioada interbelică tot ceea ce a însemnat România, aici mă refer la Basarabia, se potolise (nu erau conflicte cu / între minorități, în afară de cele alimentate de Moscova - n.red.). Erau numai nuclee, celule din acestea diversioniste bolșevice care provocau aceste confruntări. Dar în realitate bulgarii aveau revistele lor, găgăuzii revistele lor, evreii revistele lor, gazetele lor, tot ceea ce însemna școală. Erau două licee evreiești chiar în Chișinău. Deci lucrurile acestea au fost trase de păr, alimentate și puși în confruntare unii cu alții, pentru ca rușii să vină ca arbitru. Tot ei le creează și tot ei, chipurile, le rezolvă. În felul acesta au două tabere pe care le țin în mână. Aceasta e politica lor. Politica noastră este că ei au aceleași drepturi. Nu există drepturi speciale pentru moldoveni, bulgari, găgăuzi. Noi toți avem aceleași drepturi din punctul de vedere al originii etnice. Ai bunul simț? Contribui și ești loial cu acest stat, ești loial cu țara ta România, ești loial cu UE. Chestiile acestea trebuie educate, cultivate. Iar respectul pentru limba oficială trebuie să fie în orice instituție, nu să ții pentru trei deputați puturoși traducători, să le traduci totul lor (deputați pro-ruși din Parlamentul de la Chișinău care refuză să vorbească limba română - n.red.). Ei nu trebuie să ajungă în Parlament în cazul în care scuipă pe o instituție precum Parlamentul, Guvernul. Acestea sunt chestiuni foarte serioase. De altfel, în Rusia există sute de minorități naționale. Moldovenii au acolo vreo școală, vreo grădiniță, vreo gazetă românească în toată Rusia? Eu am fost în Siberia și am găsit un oraș curat moldovenesc. Când am fost eu, în 1987, avea 20 de mii de moldoveni.
Nicolae Chicu: Dintre cei deportați care au făcut copii.
Alecu Reniță: Deci nu era nicio grădiniță în limba română, nicio școală primară, nu era o carte românească. Asta e atitudinea reală a Rusiei față de minoritățile naționale. Să nu ne dea nouă lecții despre cum să democratizăm societatea. O mai aud pe Maria Zaharova cum iese toată ziua și o face pe magistra și învață R. Moldova cum trebuie să susțină cutare și cutare. Mă umflă râsul, fiindcă o șefă a unui gulag, una care trebuie să ajungă împreună cu șeful ei, Lavrov, cu Peskov, cu Putin pe banca acuzaților la Tribunalul de la Haga, încă îndrăznește să dea lecții R. Moldova de democrație, de libertate, de valori. Și mai sunt naivi care cred în tâmpeniile pe care le furnizează Kremlinul și din păcate îi văd și pe o parte si pe alta a Prutului.
Vedeți video de la 2:07:00: