„Sunt mândră că Parlamentul Republicii Moldova, chiar dacă cu întârziere, a recunoscut Holodomorul din Ucraina pentru că înfometarea și omorârea prin înfometare a fost una din tacticile politicii sovietice utilizate în teritoriile ocupate”, precizează într-un interviu Mariana S. Țăranu, conferențiar universitar, doctor în istorie de la Chișinău și unul dintre inițiatorii proiectului virtual „Muzeul virtual al foametei din Barasabia” (link AICI). 

Mariana S. Țăranu, care este și autoare a lucrării „Un genocid nerecunoscut. Foametea organizată de URSS în Basarabia (1946-1947)”, a opinat însă că și R.Moldova ar trebui să acorde o mai mare importanță propriului fenomen de înfometare, pentru că a fost poate cea mai groaznică formă de teroare practică de sovietici în teritoriile ocupate sau controlate iar, în Basarabia, numărul victimelor este uriaș, multe gropi comune nefiind nici măcar localizate până în prezent. VIDEO AICI.

În plus, istoricul este de părere că, potrivit cercetărilor sale, foametea (sau înfometarea populației de către sovietici) din acei ani a vizat cu precădere teritoriul românesc (divizat în trei state: Republica Socialistă România, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și Republica Sovietică Socialistă Ucraineană). 

Mai mulți istorici din Republica Moldova au adresat recent un apel către Parlamentul, Președinția și Guvernul de la Chișinău privind declararea foametei organizate de autoritățile sovietice drept crimă împotriva umanității, recunoașterea statutului de victime ale regimului totalitar pentru cei care au avut de suferit în urma foametei, reabilitarea memoriei victimelor foametei, edificarea unui complex memorial, scrie agenția de presă IPN. 

După estimările făcute de istorici moldoveni pe baza documentelor de arhivă și a evoluției ratei mortalității în 1947 în raport cu 1946, în RSSM (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească), numărul victimelor foametei postbelice variază între 150 000 și 200 000. După unii cercetători ai fenomenului, foametea din anii 1946-1947 a provocat în URSS circa două milioane de morți, dintre care jumătate de milion numai în Rusia. În total, cca 100 de milioane, adică mai mult de jumătate din populația sovietică de la acea vreme, au suferit de malnutriție în anii 1946-1948. Michael Ellman, la rândul său, a estimat, pe baza unor materiale publicate de istorici ruși și occidentali, coroborate cu noi date de arhivă de la Moscova, mai ales din arhivele privind domeniul economic, că numărul cel mai probabil al victimelor foametei din 1946-1947 se situează în jurul a 1,2 milioane de vieți omenești, dintre care 441.000 în Rusia, 291.000 în Ucraina și cel puțin 123.000 în RSS Moldovenească. Cea mai dezastruoasă foamete în raport cu numărul victimelor din totalul populației a fost în RSSM – 5%; în timp ce în Ucraina și Rusia, respectiv, 1% și 0,6%.

„Politica de înfometare, care a culminat cu foametea organizată în anii 1946-1947, este una dintre paginile triste ale istoriei naţionale a românilor basarabeni din perioada sovietică, după cum au fost și deportările, colectivizarea, deznaţionalizarea, chimizarea, strămutările populației în Federaţia Rusă şi alte republici unionale. Aceste politici au reprezentat forme ale terorii promovate pe toate teritoriile ocupate de URSS, cu scopul de a distruge coloana vertebrală a popoarelor și, în particular, de a nimici orice formă de rezistență a basarabenilor”, scrie Mariana S. Țăranu, într-un articol anterior, publicat pe siteul timpul.md.

„Au murit mult mai mulți oameni în comparație cu cei care au fost deportați. Deci, asta e cea mai mare tragedie; 25% din totalul populației a murit din cauza subnutriției, cei mai mulți oameni au murit la finele anului 1947, în 1948 au murit copii, au murit oameni tineri, pentru că nu au avut șansa la timp să se alimenteze. Este o tragedie inimaginabilă. Din păcate, la etapa actuală noi nu avem un monument dedicat victimelor foametei, noi nu avem identificate gropile comune, unde au fost înmormântați buneii noștri, părinții noștri și noi ne facem a uita. De fapt, aceasta este una din victoriile majore ale regimului totalitar, că ne-a șters memoria. Am devenit un popor fără memorie”, afirmă Mariana S. Țăranu și într-un interviu pentru Radio Europa Liberă. 

În ce privește România, istoricul Mariana S. Țaranu precizează că, cercetările sale în arhive, arată că „cel mai mult au avut de suferit județele din Moldova: Iași, Vaslui, Falciu, dar și alte zone, inclusiv, din Bărăgan. Ruperea frontului din Moldova în august 1944 a însemnat extinderea jafului Armatei Roșii la nivelul întregii Românii. Pagubele material au fost imense, dar la fel de mult au contat alimentele însuşite cu forța armelor. Mai mult decât atât statul roman a fost impus să aprovizioneze frontul sovietic cu produse alimentare și, evident, să îndeplinească prevederile Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944. Și, da, este adevărat că acei ani au fost mai secetoși în comparație cu anii anteriori. În aceste condiții cetățenii aveau obligația de a achita la stat impozitele fără a avea vreo scutire, ceea ce evident a generat o penurie acută de alimente, iar în consecință foametea a atins cote inimaginabile. De altfel, în primii ani după cel de al Doilea Război Mondial foametea a afectat mai multe state, dar totul a depins de capacitatea autorităților de a o gestiona”. VEZI VIDEO AICI!