Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Sunday, Nov 2, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă

Бывший депутат от Гагаузии: «Мне стыдно за нашу Гагаузию, которая стала заложницей в руках беглеца Илана Шора по прозвищу «мешок с деньгами» / «Евгения Гуцул, ошибочно провозглашенная баском, ведет опасную игру»

  • Redacția Podul
  • Jun 17, 2024
Citește în română
Fost deputat din Găgăuzia: „Îmi este rușine de Găgăuzia noastră, care s-a pomenit ostatică în mâinile fugarului Ilan Șor, poreclit „sacul cu bani” ” / „Evghenia Guțul, proclamată din greșeală bașcană, face un joc periculos”

Бывший депутат первого парламента Республики Молдова, также называемого Парламентом независимости, Константин Таушанджи, автор первого проекта АТО Гагауз-Ери, призывает народ Гагаузии объединиться и защитить автономию «случайных людей, которые дошло до органов управления Гагаузии.

По данным издания ziarulnational.md, Таушанджи в более широком публичном заявлении заявляет, что особый статус, предложенный Республикой Молдова Гагаузской автономной области, в конечном итоге был «попран», «они убили родной язык нашего народа». и делают нас калеками».

"Мне стыдно за нашу Гагаузию, которая стала заложницей в руках беглого олигарха Илана Шора по прозвищу Денежный мешок - Гагаузию продали как товар на аукционе, за приемлемую сумму. Толстяк хорошо знал правила игры: то, что нельзя купить за маленькие деньги, можно купить за большие. Бедная старушка тоже продала свой голос за два килограмма гречки, а дальше – больше. Таким образом, большинство депутатов должны были утвердить мандатный состав исполкома. В Народном Собрании достаточно порядочных людей, но они там в меньшинстве и не могут повлиять на окончательные решения. Недавно за свои принципы жертвой стал депутат Александр Тарновский - от него избавились. Илан Шор продолжает консолидировать свою власть в Гагаузской автономии», - говорит Таушанджи.

Первый считает, что нынешний баск региона, "по ошибке провозглашённый" на эту должность, втягивает Гагаузию в военный конфликт, пожимая руку российскому лидеру Владимиру Путину, вторгшемуся на Украину.

"Евгения Гуцул, ошибочно провозглашенная Баской, ведет опасную игру: сама того не осознавая, она втягивает Гагаузский автономный округ в военный конфликт - она встретилась с президентом РФ Владимиром Путиным и выложила в Интернет фото, как Я пожимаю руки. Что она хотела сказать Путину этим жестом? Что Гагаузия поддерживает войну на Украине и что украинцев надо убивать? Что после бурейцев и дагестанцев на войну отправят и гагаузов?

Я хочу публично заявить, что это позиция провокатора Шора. А именно он, чтобы получить власть, толкает эту девушку на опрометчивые шаги.

Пишу эти строки с сильным ознобом: перед глазами проносятся напряженные события октября 1990 года, а потом были провокаторы, которые толкнули нас на войну с молдаванами, но мы оказались сильнее и партия наша «партия мира» наконец-то. победила «партию войны». Все закончилось рукопожатием в Чимишлии между президентом Мирчей Снегуром и председателем Комратского облисполкома Константином Таушанджи, после чего было сделано совместное обращение к народу Республики Молдова, транслировавшееся в телевизионных новостях. Это то, чем я горжусь сегодня - то, что конфликт закончился мирно, без жертв, мы спасли много молодых людей с обеих сторон", - говорит Константин Таушанжи.

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

deputat gagauzia Costantin Taușanji Costantin Taușanji gutul sor declaratii Costantin Taușanji putin gagauzia putin gagauzia sor guțul

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.