Regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija explica pe înțelesul tuturor, într-o amplă analiză publicată în iulie 2020, cu doar un an înaintea morții, de ce așa-zisa Patriarhie a Moscovei e, în realitate, o patriarhie ilegală. Motiv pentru care și așa-zisa Mitropolie a Moldovei – condusă de vechiul KGB-ist Vladimir – este un construct ilegal pe care satrapii de la Kremlin îl folosesc geostrategic și NU creștinește.  

Podul.md publică în integralitate analiza lui Nicolae Dabija, care e la fel de actuală ca și în momentul în care a fost scrisă: 

”În 2018 Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol a înălţat la rang de Patriarhie biserica din Ucraina, înmânându-i şi tomosul.

Tomos e un document ecleziastic de importanţă majoră promulgat de Sfântul Sinod al Patriarhiei din Constantinopol de acordare a autocefaliei unei Biserici naţionale.

Atunci când Patriarhia Moscovei a protestat vehement, Arhiepiscopul Bartolomeu I al Constantinopolului a afirmat că Patriarhia Moscovei nu are tomos, deci timp de mai bine de patru secole ea activează ilegal.

Despre felul cum a apărut pe lume Patriarhia Moscovei povesteşte, în Cronograful său, Doroftei, Mitropolitul Monembaziei, care a fost de faţă la inaugurarea primului Patriarh al Rusiei în anul 1589.

Cu un an mai devreme, în 1588, Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Ieremia al II-lea, împreună cu Dorotei, Mitropolitul Monembaziei, au poposit la Bucureşti, unde au fost primiţi de domnitorul Mihnea Turcitul şi de mama acestuia, aflându-se pe la biserici şi mănăstiri româneşti câteva luni. 

Apoi au fost la Iaşi, ca oaspeţi ai domnitorului Moldovei, Petru Şchiopul, „care le dete bucătari să le gătească şi oameni care să-i slujească în toate, la cai, la fân, la lemne, domnul însuşi se ducea la patriarh şi arăta o cinste deosebită pentru toţi”, se spune în Cronograf. Au stat şi aici câteva luni. 

Patriarhul era în căutare de bani.

După cucerirea Constantinopolului din 1453 de către turci, cum toate averile Patriarhiei, bisericile şi catedralele construite până la 1453 au fost declarate toate proprietăţi ale sultanului, multe dintre  ele (Sfânta Sofia ş.a.) fiind prefăcute în moschei, Patriarhia începuse construcţia altor lăcaşuri, dar din lipsă de fonduri, acestea erau abandonate sau deveniseră adevărate ruine, alte cheltuieli erau legate de impozitele exagerate pe care urmau să le achite  turcilor de întreţinere a şcolilor pe care le deschisese, de tipărire a cărţilor, de plata serviciilor etc. 

De la Iaşi aceştia pornesc către Moscova, unde li s-au promis ajutoare. 

E prima vizită a unui Patriarh al Universului de-a lungul celor 600 de ani de existenţă a bisericii ruse. 

Sunt întâmpinaţi cu mare pompă. 

Le ies înainte ţarul Fiodor Ioanovici, ţarina Irina cu fratele ei Boris Godunov, cu toţi marii ierarhi şi boieri.

Dar a doua zi sunt arestaţi. 

Întemniţarea s-a desfăşurat după întâlnirea pe care a avut-o cu cei doi oaspeţi Boris Godunov, adevăratul conducător al Rusiei din acea vreme. 

După căderea Constantinopolului şi după ce ţarul Ivan Vasilievici, cuscrul lui Ştefan cel Mare, s-a căsătorit cu Sofia, rudă de împărat bizantin, Moscova s-a declarat „a treia Romă”. Ea se dorea capitala întregii lumi creştine, iar cneazul Moscovei se voia ţar al tuturor creştinilor. 

Pentru asta Rusia avea nevoie şi de Patriarhie. Şi ocazia se ivi. 

Boris Godunov avu o discuţie lungă cu Patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului. 

– Vrem Patriarhie la Moscova! a cerut acesta. 

Răspunsul acestuia a fost scurt:

– Nu!

Şi atunci Patriarhul Ieremia al II-lea şi Mitropolitul Dorotei au fost puşi în lanţuri.

„Tratativele” au durat un an de zile.

Propunerile ulterioare făcute de Boris Godunov, care parlamenta cu Patriarhul în numele ţarului, erau dintre cele mai ispititoare.

Ruşii i-au propus lui Ieremia al II-lea să se mute cu tot cu Patriarhie  de la Constantinopol la Moscova. 

Ieremia a refuzat.

Apoi – să fie numit chiar el patriarh al Moscovei. 

Patriarhul a replicat că Moscova e un oraş mic. 

Atunci Godunov i-a propus ca titlul său să fie: Patriarh al Vladimirului şi al Întregii Rusii.

Pe atunci Vladimir era cel mai mare oraş rusesc. 

Un nou refuz.

I se promit danii, daruri, bani, dar Patriarhul nu poate fi înduplecat. 

Timp de un an de zile cei doi ierarhi sunt schingiuiţi – în tradiţia „ospitalităţii ruseşti” –, batjocoriţi, bătuţi, nu sunt hrăniţi cu săptămânile, fiind ţinuţi ostatici în subsolurile reci ale unor mănăstiri.

Patriarhul Ieremia al II-lea şi Mitropolitul Dorotei al Monembaziei au fost eliberaţi abia după ce şi-au pus semnătura pe actul de constituire a Patriarhiei Moscovei. 

Dorotei al Monembaziei povesteşte în Cronograful său că, pentru a fi convins, gazdele sale l-au aruncat la vreme de frig – era luna ianuarie 1589 – în râul Moscova, de unde a fost scos şi abia după ce, stând până la gât între sloiurile de gheaţă, Patriarhul Ieremia al II-lea a iscălit Gramata de înfiinţare a Patriarhiei Ruse.

Patriarhul Ieremia al II-lea cedase.

Iată cum povesteşte, folosind persoana a treia singular, calvarul prin care au (a) trecut Dorotei al Monembaziei:

„Din Moldova, Dorotei cu patriarhul Ieremia ajung în Rusia, unde se duseră spre a obţine ajutoare băneşti pentru a scăpa de datorii scaunul patriarhicesc. Acolo însă au fost opriţi un an întreg, şi cu făgăduieli şi ameninţări au consimţit să ridice la rangul de patriarhie scaunul mitropolitan al Moscovei. Dorotei, pentru opunerea sa, a trecut prin primejdia să fie aruncat în fluviu, de care a scăpat iscălind documentul înfiinţării Patriarhiei” (Dorotei, Cronica, B., 1818, p. 449-453; vezi în: D.Russo „Studii istorice greco-romane”. B., 1939, Editura pentru Literatură şi Artă”, p. 68-86, şi I. Karamzin „История государства российского”, tom. X).

Deci Patriarhia Rusă a fost înfiinţată prin infracţiune. 

La 26 ianuarie 1589, Boris Godunov le face cunoştinţă cu prietenul său, Iov, pe care cu un an în urmă îl făcuse din călugăr arhiepiscop de Rostov, care la 29 ianuarie 1589, în Uspenski Sobor de pe teritoriul Kremlinului, va fi uns „Патриарх Московский и всея Руси” („Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii”).

Astfel, prin metode diavoleşti, prin crimă şi şantaj, Mitropolia Moscovei devine Patriarhie autocefală şi independentă de Constantinopol.

Ţarul Falsul Dimitrie, care-i va lua locul lui Boris Godunov (acesta va fi ţar al Rusiei între 1589 şi 1605), îl va întemniţa pe Patriarhul Iov în mănăstirea Stariţkoe, apoi îl va omorî, ca să-l poată pune în scaunul de patriarh pe grecul Ignatie, prietenul său bun: fiecare ţar rus venea la domnie şi cu patriarhul său.

În continuare, timp de sute de ani, aproape niciunul dintre patriarhi n-a fost ales, toţi fiind numiţi de ţari. 

În luna mai 1589, ţarul Fiodor Ioanovici va da ordin să fie alcătuit Actul „для утверждения  от рода в род и на веки” („de confirmare din neam în neam şi pe veci”) Patriarhiei Ruse.

Ieremia e lăsat să plece. 

În drumul de întoarcere cei doi înalţi prelaţi se opresc la Iaşi şi Bucureşti, unde povestesc, bocind,  celor doi domnitori români şi mitropoliţilor celor două ţări ce li s-a întâmplat în Rusia. 

La plecare sunt încărcaţi cu daruri, inclusiv cu bani şi danii însemnate. 

Abia în 1591 Ieremia al II-lea va expedia la Moscova o gramată sobornicească de răspuns, care nu însemna decât o recunoaştere a unei stări de fapt. 

Dar ceea ce aştepta Moscova – tomosul de recunoaştere a transformării Mitropoliei Moscovei în Patriarhie – nici el, nici patriarhii care i-au urmat, ţinând cont de modalitatea în care ruşii şi-au obţinut dreptul de a avea Patriarhie, nu l-au mai transmis niciodată.

Iar fără tomos o patriarhie nu poate exista. 

Mitropolitul  Dorotei al Monembaziei va scrie ulterior  un Cronograf care va apărea în 1631 la Veneţia. 

Cartea va fi dedicată lui Alexandru Coconul, domnul Ţării Româneşti (1623-1627), în prefaţă precizându-se că „cronica de faţă s-a compilat şi s-a scris din  porunca lui Petru Vodă”, fiind vorba de Petru Şchiopul, domnitorul Moldovei (1574-1579 şi 1582-1591).

În Cronograf Patriarhul Ieremia al II-lea e criticat aspru pentru că a cedat, Dorotei fiind de părerea că apariţia Patriarhiei Ruse, care căpătase astfel argumente să se desprindă de Patriarhia Ecumenică, sărăcind-o şi mai mult,  nu merita să ia naştere nici cu preţul vieţii Patriarhului, dând de înţeles că Patriarhia înfiinţată prin forţă, ameninţare, şantaj şi minciună, este una ilegală. 

La ora actuală Mitropolia Moldovei se subordonează unei Patriarhii fără tomos, care – conform canoanelor  bisericeşti – nu poate exista. 

Şi atunci ne întrebăm: dacă o Patriarhie nu are un statut legal – nu cumva toate botezurile, cununiile şi înmormântările ei vreme de peste patru sute de ani sunt nevalabile?

Aşteptăm răspuns de la Mitropolia Moldovei, căreia acum i-ar sta bine să-şi ceară şi ea – aidoma Mitropoliei Kievene – tomosul de la Patriarhia de la Constantinopol. 

Pentru că Patriarhia Moscovei are puţine şanse să-l mai obţină, de vreme ce ea a declarat recent, la reproşul Patriarhului Bartolomeu I al Constantinopolului, că nu-l va mai cere vreodată, pentru că nu are nevoie de el, fiind unica biserică din lume care, pentru ca să se roage şi să creadă, nu are nevoie de Dumnezeu”.

(Nicolae DABIJA 2 iulie 2020)