Actualitate Internă Cap de pod

De ce au fost reținuți jurnaliștii Viorica Tătaru și Andrei Captarenco de agenții FSB din Tiraspol. Relatarea jurnalistei: "Am înțeles încă o dată că lor le este frică". Disperați să ascundă de opinia publică că așa-zisul protest e de fapt o mascaradă, separatiștii au luat la țintă presa: "A trebuit să explic de ce am pus o astfel de întrebare «provocatoare»"

De ce au fost reținuți jurnaliștii Viorica Tătaru și Andrei Captarenco de agenții FSB din Tiraspol. Relatarea jurnalistei: "Am înțeles încă o dată că lor le este frică". Disperați să ascundă de opinia publică că așa-zisul protest e de fapt o mascaradă, separatiștii au luat la țintă presa: "A trebuit să explic de ce am pus o astfel de întrebare «provocatoare»"

UPDATE 2: Jurnalista Viorica Tătaru a expus motivele pentru care atât ea, cât și jurnalistul Andrei Captarenco au fost reținuți miercuri, 24 ianuarie, de agentura FSB de la Tiraspol. Iritați că jurnaliștii în cauză pun întrebări firești unor cetățeni care nici nu știau de ce au ieșit în stradă să protesteze, ei participând astfel la o mascaradă organizată de separatiștii de la Tiraspol, agenții FSB i-au reținut pe Viorica Tătaru și Andrei Captarenco pentru a-i interoga aproximativ două ore și jumătate. După ce a fost eliberată, Viorica Tătaru a relatat că pionilor Moscovei de la Tiraspol le este "frică de «ceilalți» oameni, frică de întrebările incomode și mare frică de răspunsurile așa-zișilor protestatari pentru că ele nu pot fi controlate". "Când am fost reținuți, a trebuit să explic de ce am pus o astfel de întrebare «provocatoare» și de ce mi-am permis să întreb așa ceva", a mai povestit jurnalista basarabeană. 

"Am avut o zi lungă. Și ca să nu lăsăm loc de confuzii, am fost reținuți la Tiraspol împreună cu Andrei Captarenco atunci când încercam să documentăm «protestul masiv» organizat de către așa-zisele autorități transnistrene. Am fost privați de libertate, interogați și eliberați după două ore și jumătate petrecute la așa-zisul Minister al Securității de acolo.

Până la urmă nu am înțeles de ce a fost nevoie de această reținere, de ce s-a făcut atâta efort pentru noi, ce infracțiune gravă am comis, dar am înțeles încă o dată că lor le este frică.

Frică de «ceilalți» oameni, frică de întrebările incomode și mare frică de răspunsurile așa-zișilor protestatari pentru că ele nu pot fi controlate.

Astfel, frica seamănă frică, iar roadele ei le simțim dacă ne lăsăm intimidați.

#FărăFrică

Mulțumim enorm tuturor pentru gândurile bune!", a zis jurnalista Viorica Tătaru într-o postare pe Facebook. 

"O singură fotografie de ieri pe care a reușit s-o facă și s-o păstreze Andrei Captarenco

 Când l-am întrebat pe acest tânăr cu ce mesaj a venit la protest, a avut un răspuns confuz. Nu știa exact ce vrea, doar că: «l-au chemat și el a venit».

«- Deci nu ai scris tu acest mesaj pe pancartă?

- Nu, mi-au dat-o organizatorii».

Mai târziu, când am fost reținuți, a trebuit să explic de ce am pus o astfel de întrebare «provocatoare» și de ce mi-am permis să întreb așa ceva.

Mi s-a creat impresia că cei care pretind a face presă pe acel teritoriu controlat de un stat agresor, au întrebările scrise și aprobate tot de organizatori. Iar faptul că împiedică «presa străină» (așa ne-au numit ei) să participe la așa-zisele proteste, demonstrează că nimic nu este ceea ce pare sau ceea ce vor ei să pară.

Poate ar trebui să ignorăm total aceste «proteste»?", a scris Viorica Tătaru într-o altă postare

UPDATE: Jurnaliștii Viorica Tătaru și Andrei Captarenco au fost eliberați de reprezentanții regimului separatist de la Tiraspol în jurul orei 15.00.

Asociația Promo-LEX semnalează miercuri, 24 ianuarie, că jurnalista TV8, Viorica Tătaru, a fost reținută de către agentura FSB din Tiraspol în timp ce își exercita datoria jurnalistică. Promo-LEX mai precizează că detaliile incidentului sunt încă în curs de verificare, însă gravitatea situației necesită o reacție imediată și coordonată atât din partea autorităților Republicii Moldova, cât și din partea organizațiilor internaționale și a misiunilor diplomatice străine de la Chișinău. 

Redăm comunicatul Promo-LEX:

"Asociația Promo-LEX aduce la cunoștința publicului un incident alarmant: jurnalista TV8, Viorica Tataru, a fost reținută de către forțele de securitate nerecunoscute din Tiraspol în timp ce își exercita datoria jurnalistică. Detaliile incidentului sunt încă în curs de verificare, însă gravitatea situației necesită o reacție imediată și coordonată.

În urma primirii acestei informații, Asociația a informat de urgență Biroul Politici de Reintegrare, Delegația UE în Republica Moldova, misiunile diplomatice, Oficiul Avocatului Poporului. Subliniem necesitatea unei acțiuni rapide pentru asigurarea siguranței și eliberării jurnalistei.

Având în vedere această situație critică, Asociația Promo-LEX solicită:

- Guvernului Republicii Moldova: să intervină fără întârziere pentru a clarifica circumstanțele detenției și a asigura eliberarea imediată a jurnalistei Viorica Tătaru. Este esențial ca autoritățile să acționeze decisiv pentru protejarea drepturilor și libertății presei în regiune.

- Misiunea OSCE în Republica Moldova: să joace un rol activ în acest caz, folosind toate mijloacele diplomatice și de monitorizare pentru a documenta situația și a facilita eliberarea jurnalistei. Rolul OSCE este crucial în medierea și asigurarea respectării drepturilor omului în regiuni tensionate.

- Oficiul ONU pentru Drepturile Omului: să monitorizeze îndeaproape această situație, să documenteze orice încălcări ale drepturilor jurnalistei și să alerteze raportorii speciali ONU cu privire la această situație. Intervenția ONU poate fi un factor decisiv în asigurarea respectării drepturilor fundamentale.

- Misiunile diplomatice străine în Republica Moldova: să ia act de această situație critică și să exercite presiuni pe canale diplomatice pentru a asigura eliberarea rapidă și în siguranță a jurnalistei. Rolul comunității internaționale este vital în promovarea libertății presei.

- Procuratura Generală a Republicii Moldova: să inițieze imediat un proces penal pentru a investiga circumstanțele acestei detenții, să documenteze toate încălcările drepturilor jurnalistei și să acționeze pentru a aduce responsabilii în fața justiției.

Asociația Promo-LEX reiterează importanța fundamentală a libertății presei și a protecției jurnaliștilor, care sunt pilonii esențiali ai unei societăți democratice. Solicităm tuturor entităților menționate să acționeze cu maximă seriozitate și promptitudine pentru a asigura eliberarea și protecția jurnalistei Viorica Tătaru".

Potrivit TV8, Viorica Tătaru filma un protest organizat de autoritățile separatiste. Sute de oameni cu pancarte și drapelul regiunii separatiste s-au adunat în Piața Teatrului, de unde au pornit în marș în frunte cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski. Motivul? Nemulțumirea separatiștilor față de prevederile noului Cod Vamal care vizează agenții economici din regiune. Ei au organizat protestul în cauză, deși se răzbunaseră deja prin eliminarea facilităților de care beneficiau fermierii ce dețineau terenuri pe teritoriile controlate de Tiraspol.

Săptămâna trecută, Sovietul Suprem de la Tiraspol a decis să renunțe la facilitățile de care aveau parte fermierii cu pământuri în zona controlată de separatiști. Astfel, agenții economici care trec așa-numita vamă sunt obligați să achite o taxă pentru desfășurarea activității economice.

Decizia a venit ca răspuns la noile modificări efectuate de Chișinău asupra Codului Vamal, care obligă comercianții din regiune să achite taxe la bugetul de stat. Atunci, Tiraspolul s-a plâns că va pierde circa 30 de milioane de dolari, informație negată de vicepremierul pentru Reintegrare, care a declarat că este vorba de maximum două milioane de dolari, bani care oricum sunt investiți în regiune.

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.