Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Tuesday, Nov 4, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Focus

Proeminentul avocat și vlogger rus Mark Feygin, aflat pe lista neagră a Kremlinului, despre planul lui Vladimir Putin de blocare a aderării R.Moldova la UE / „Pot fi și metode militare. Cel puțin, deocamdată, ele rămân actuale”

  • Dodo Romniceanu
  • Mar 29, 2024
Proeminentul avocat și vlogger rus Mark Feygin, aflat pe lista neagră a Kremlinului, despre planul lui Vladimir Putin de blocare a aderării R.Moldova la UE / „Pot fi și metode militare. Cel puțin, deocamdată, ele rămân actuale”

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va face orice îi stă în putere pentru a împiedica aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, a opinat avocatul și activistul rus pentru drepturile omului Mark Feygin, în cadrul unui interviu pentru TVR Moldova.

„Dacă guvernatorii merg la întâlniri cu Putin (întâlnirea bașcanului UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul cu Vladimir Putin n.r.), este destul de evident că există un interes direct de a influența situația din (R). Moldova. Cred că aici nu pot fi două păreri. Prin urmare, din acest punct de vedere, desigur, Putin consideră că în anumite împrejurări va trebui neapărat să realizeze un plan prin care să împiedice (R). Moldova să ajungă în UE și NATO. Şi asta în pofida modificărilor Constituției pe care le propune Maia Sandu privind integrarea europeană, integrarea occidentală și în genere euroatlantică.

Dar cum poate fi aplicat planul? Ei bine, astăzi, pe fondul războiului care se desfășoară la granița (R). Moldova cu Ucraina, ea se învecinează cu regiunea Odesa, de exemplu, regiunea transnistreană și așa mai departe... Ei bine, este clar că acestea pot fi metode militare. Cel puțin, deocamdată, ele rămân actuale. Din punct de vedere politic, depinde de însăși conducerea politică din (R). Moldova. Va permite ea (conducerea n.r.) să-i fie influențate acțiunile prin intermediul partidelor pro-Moscova sau va opune o rezistență dură, pentru a suprima toate aceste partide, toate aceste activități? Asta va depinde de conducerea (R). Moldovei”, a precizat Mark Feygin. VIDEO la finalul textului

Feygin spune că Rusia nu a pierdut niciodată interesul pentru R. Moldova, iar războiul hibrid dus de Kremlin continuă de 32 de ani.

„Moscova e foarte interesată de (R). Moldova. Este interesată de ea încă din anii 90, din perioada în care Snegur era încă în fruntea (R). Moldova. Şi amintiți-vă toată povestea asta cu introducerea unui contingent pe teritoriul regiunii transnistrene, evenimentele de la Tiraspol, Tighina și așa mai departe. Păi, bineînțeles că Rusia e interesată necondiționat... Ar vrea Putin să acapareze (R). Moldova, ca să spunem așa, prin mijloace militare sau politice? Ei bine, există partide proxy care funcționează și sunt finanțate de Kremlin, cum e partidul lui Şor şi acesta nu e un secret. Dar, iată, au arătat recent o fată, nici nu-mi amintesc numele ei de familie, din Găgăuzia, care a fost la Moscova*”, a adăugat juristul.

*Este vorba despre bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, o interfață a infractorului pro-rus Ilan Șor.

În vârstă de 52 de ani, fost deputat în Duma de stat la începutul anilor 1990 și fost viceprimar al orașului Samara, Feygin este cunoscut mai ales pentru reprezentarea în instanțele rusești a trupei anti Kremnlin „Pussy Riot”, a ucrainencei Nadiya Savcenko, fost pilot militar, sau a lui Leonid Razvozzhayev, un consilier politic al opoziției care a acuzat autoritățile ruse că l-ar fi răpit din Kiev, Ucraina, pentru a fi acuzat de terorism.

La 24 aprilie 2018, Camera Avocaților din Moscova i-a retras lui Mark Feygin dreptul de a mai profesa avocatura, aparent pentru niște comentariile pe Twitter în apărarea unui jurnalist ucrainean.

După debutul invaziei rusești din Ucraina, avocatul a dobândit notorietate și zona rețelelor de socializare, găzduind zilnic pe canalul său de Youtube discuții cu fostul consilierul prezidențial ucrainean Oleksii Arestovici. În octombrie 2023, Ministerul Afacerilor Interne al Federației Ruse l-a pus pe Feygin pe lista persoanelor căutate, probabil din cauza poziției sale pro-ucrainene în timpul invaziei rusești.

Tot la TVR, Moldova, Feygin spunea că soluțiile pentru securitatea Republicii Moldova sunt sprijinul României și modernizarea armatei. „Republica Moldova trebuie să se miște spre România și nu vorbesc de unire imediată. Dar anume România trebuie să garanteze securitatea Republicii Moldova chiar și în plan militar, având în vedere deschiderea administrației Iohannis și a guvernării de la București. Acest lucru trebuie mișcat mai rapid la moment. În același timp, trebuie să fie modernizată armata chiar și o armată mică, dar aceasta trebuie dotată bine cu ajutorul României și a NATO”, afirma Mark Feygin. PODUL a notat AICI declarațiile lui Feygin.

CITEȘTE ȘI: ISW: Concentrarea Rusiei pe narațiuni destabilizatoare în jurul Găgăuziei și al Transnistriei arată că Moscova încearcă să le folosească în operațiuni de sabotare a aderării R. Moldova la UE

 



"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Mark Feygin moldova rusia ue Mark Feygin aderare moldova la ue rusia putin atac moldova

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.