Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Saturday, Nov 1, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă

Vești bune! "De la poduri de flori la poduri de piatră". A fost desemnată compania care va construi podul peste Prut de la Ungheni, continuarea Autostrăzii A8, Târgu Mureș – Iași – Ungheni. Detaliile proiectului

  • Mihai Dumitrescu
  • Jul 31, 2024
Citește în rusă
Vești bune! "De la poduri de flori la poduri de piatră". A fost desemnată compania care va construi podul peste Prut de la Ungheni, continuarea Autostrăzii A8, Târgu Mureș – Iași – Ungheni. Detaliile proiectului

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) a desemnat pe 22 iulie compania care va construi podul peste Prut la Ungheni. NESS PROIECT EUROPE SRL va realiza proiectul care valorează aproape 151 de milioane de RON (echivalentul a peste 30 de milioane de euro).

Potrivit CNAIR, obiectul procedurii de achiziție publică este atribuirea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor pentru construirea „Podului peste Prut la Ungheni” a drumului de legătura cu Autostrada A8, Târgu Mureș – Iași – Ungheni, precum și a punctului de trecere a frontierei.

452564851_1007437710768085_7544948725139373286_n

Durata pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de 24 de luni, dintre care 6 luni reprezintă perioada de proiectare, iar 18 luni - cea de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor va fi de 120 de luni. Obiectivul de investiții va fi finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile.

Proiectul urmărește realizarea unei legături rutiere între România, județul Iași și Republica Moldova, raionul Ungheni. Varianta de traseu avizată este formată dintr-un drum de legătura care se desprinde din viitoarea autostradă Târgu Mureș – Iași – Ungheni la km 96+140 și traversează râul Prut printr-un pod având lungimea de minim 261.20 m. Lucrarea de artă presupune realizarea a două poduri paralele cu tablier mixt oțel-beton și grinda continuă (un pod pentru fiecare sens de circulație). 

451695404_1007437920768064_1223617861937247019_n

Instituția precizează că semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea contestaților/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

pod peste Prut pod la ungheni

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.