Actualitate Internă

Cine sunt cele patru figuri publice din R.Moldova care l-au felicitat slugarnic pe criminalul Vladimir Putin în ziua în care se împlinesc 18 ani de la uciderea jurnalistei Annei Politkovskaia

Cine sunt cele patru figuri publice din R.Moldova care l-au felicitat slugarnic pe criminalul Vladimir Putin în ziua în care se împlinesc 18 ani de la uciderea jurnalistei Annei Politkovskaia

Cel puțin patru figuri publice din R.Moldova i-au adresat urări vomitive tiranului rus Vladimir Putin, care împlinește, pe 7 octombrie, 72 de ani, în ciuda faptului că regimul de la Kremlin reprezintă o amenințare serioasă la adresa integrității teritoriale, securității și suveranității R.Moldova. Ba chiar a însăși existenței acesteia.

De asemenea, ziua de 7 octombrie este o zi sumbră pentru întreaga lume liberă care deplânge dispariția admirabilei jurnaliste de investigații Anna Politkovskaia, printre primii ruși cu viziuni profund pro democratice și pro drepturile omului, care a avut curaj să dezvăluie apucăturile criminale ale lui Vladimir Putin și anturajului kghebist al acestuia. 

Politkovskaia a fost împușcată mortal în blocul în care locuia la 7 octombrie 2006. Chiar dacă nimeni nu a reușit vreodată să demonstreze legătura directă a ucigașului plătit cu Kremlinul, opinia publică din afara sferei de influență a Rusiei este convinsă, de 18 ani, că tiranul rus nu este străin de acel asasinat, considerat un fel de cadou pentru ziua în care împlinea 54 de ani. 

Astăzi, infractorul fugar Ilan Șor, Igor Dodon, fost președinte al Republicii Moldova, bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, și deputata Marina Tauber (mai rezervată totuși) s-au grăbit să-l felicite și să-l ridice în slăvi pe șeful iubit de la Moscova, afirmând în numele „poporului moldovenesc” că acesta ar fi plin de recunoștință față de Rusia. 

Igor Dodon, fost preşedinte al Republicii Moldova și actual lider al Partidului Socialiştilor, i-a transmis lui Putin că „parteneriatul strategic cu Federaţia Rusă răspunde intereselor naţionale ale Republicii Moldova. Poporul moldovean este recunoscător și apreciază sprijinul și asistența pe care Rusia ni le-a acordat în diferite perioade, inclusiv sub conducerea dumneavoastră. 

Majoritatea concetățenilor noștri condamnă politica neprietenoasă dusă de actualele autorități. Moldovenii doresc prietenie și cooperare, nu dușmănie cu Rusia. Sper din tot sufletul că vom reuși să readucem relațiile noastre bilaterale la un nivel adecvat, în interesul țărilor și popoarelor noastre. 

Cu ocazia acestei sărbători, vă doresc, dragă Vladimir Vladimirovici, multă sănătate, longevitate și succes!”

Infractorul Ilan Șor, care este puternic implicat în campania de destabilizare a R.Moldova cu susținere logistică și financiară de la Moscova:

Astăzi este ziua de naștere a liderului rus Vladimir Putin.  El are relații de lungă durată cu regiunea noastră. Când era sportiv, a venit aici pentru competiții și a vorbit cu căldură despre Moldova. A făcut mai multe vizite aici în calitate de președinte. (…)

Este îmbucurător faptul că, în ciuda atacurilor din partea autorităților moldovenești și a calomniilor directe, el și-a păstrat respectul pentru țara noastră. Întâlnirea sa cu guvernatorul Găgăuziei, Eugenia Guțul, și diversele contacte de afaceri și culturale stau mărturie în acest sens. Rusia este în continuare prietena noastră, iar acesta este meritul său excepțional. Iar compatrioții noștri care trăiesc în Rusia se simt protejați. (…)

Vladimir Vladimirovici, la mulți ani! Tărie de spirit, muncă rodnică pentru binele Rusiei, sănătate și putere!”

Guvernatoarea regiunii găgăuze, Evghenia Guţul, i-a dorit lui Putin să-şi atingă „toate obiectivele” şi a spus că „determinarea, înțelepciunea şi dedicarea” acestuia ar fi „un exemplu pentru mulţi lideri”.

„Dragă Vladimir Vladimirovici! În numele populaţiei din Găgăuzia şi în numele meu personal vreau să vă felicit din inimă cu ocazia zilei de naştere. Determinarea dumneavoastră, înţelepciunea şi dedicarea sunt un exemplu pentru mulţi lideri, iar munca dumneavoastră în beneficiul Rusiei are un impact uriaş asupra politicii internaţionale. Fie ca toate obiectivele dumneavoastră să fie atinse”, a transmis Guţul pe contul său de Telegram.

Marina Tauber a fost ceva mai rezervată în lingușeli, adresându-i criminalului de la Kremlin doar o urare simplă de „La mulți ani!”. 

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.