Recente

Maia Sandu și Volodimir Zelenski sunt liderii europeni care se întâlnesc cel mai des în ultima perioadă, în ideea unei aderări comune cât mai rapide la Uniunea Europeană / La reuniunea din Cipru, președinta de la Chișinău a fost felicitată de Bruxelles pentru progresele înregistrate de R.Moldova

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Percheziții la ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleșca. Ar fi implicat în finanțarea ilegală a partidelor din partea grupării „ȘOR”

În fiecare al treilea sat din R.Moldova oamenii NU au apă la robinet. Așa o fi și prin statele UE?

A murit marele unionist Ilie Ilașcu, unul dintre cei mai curajoși patrioți ai zilelor noastre / „Avea o imensă dragoste față de poporul român”. „Ni-l vom aminti cu toții strigând 'Te iubesc, popor român!' și făcând semnul victoriei în timp ce ocupanții ruși îl condamnau la moarte”

Saturday, Jan 10, 2026
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Focus

VIDEO. Premierul Dorin Recean dezvăluie că Moscova a cheltuit 200 de milioane de euro pentru a influența votul de la prezidențiale și referendumul în R.Moldova

  • Redacția Podul
  • Apr 3, 2025
Citește în rusă
VIDEO. Premierul Dorin Recean dezvăluie că Moscova a cheltuit 200 de milioane de euro pentru a influența votul de la prezidențiale și referendumul în R.Moldova

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a dezvăluit că „agenții Kremlinului” au cheltuit aproximativ 200 de milioane de euro pentru a cumpăra voturi la alegerile prezidențiale și la referendumul privind opțiunea aderării acestei țări la UE care s-au desfășurat concomitent la sfârșitul anului trecut, transmite Reuters. 

„Agenții Kremlinului au lansat o campanie în masă de cumpărare de voturi, cheltuind circa 200 de milioane de euro - aproximativ 1% din PIB-ul Moldovei - pentru a ne destabiliza țara”, a spus premierul la un briefing la Chișinău susținut alături de Annalena Baerbock, ministrul de Externe a Germaniei. VIDEO la finalul textului!

Autoritățile din Republica Moldova afirmă că eforturile de a cumpăra voturi au fost conduse de infractorul Ilan Șor și de acoliții acestuia.  

În Republica Moldova au loc anul acesta în toamnă alegeri parlamentare care vor fi un test de popularitate pentru președinta Maia Sandu și pentru orientarea pro-UE a guvernului susținut de aceasta. Ea a câștigat alegerile din noiembrie 2024 cu ajutorul voturilor din diaspora, dar a pierdut votul intern în favoarea opozantului socialist pro-rus Alexandr Stoianoglo. 

Maia Sandu și guvernul său au acuzat în repetate rânduri Rusia de imixtiuni electorale, inclusiv tentative de cumpărare de voturi la alegerile prezidențiale și la referendumul de amendare a Constituției pentru aderarea viitoare la UE desfășurate în același timp anul trecut. Rusia a negat acuzațiile și a acuzat de partea sa Occidentul de imixtiuni menite să influențeze acest proces electoral. 

Șefa în exercițiu a diplomației germane, ecologista Annalena Baerbock, a efectuat miercuri o vizită la Chișinău - unde a venit după o vizită la Kiev- și a promis sprijin european înaintea alegerilor parlamentare, în contextul încercărilor unor actori ruși de a câștiga influență în Republica Moldova, relatează agenția DPA, citată de agerpres.ro. 

Și ea l-a acuzat pe președintele rus Vladimir Putin că încearcă să submineze democrația în Republica Moldova prin dezinformări, campanii de știri false și cumpărări de voturi. 

Baerbock a mai precizat că Germania va oferi un sprijin financiar de 37 de milioane de euro Republicii Moldova, inclus în pachetul destinat Ucrainei.  

„Astăzi, Moldova este puternică și rezilientă, iar planul de agresiune rus nu a avut succes. Moldova se află pe calea sa de reformare și face progrese notabile”, a afirmat Baerbock, în timpul conferinței de presă susținută împreună cu premierul Dorin Recean.  

Germania este al cincilea partener comercial și al șaptelea investitor ca volum de capital, având peste 400 de companii în Republica Moldova. 


"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

recean bani moscova republica moldova rusia alegeri bani rusia moldova ilan sor

Populare

Maia Sandu și Volodimir Zelenski sunt liderii europeni care se întâlnesc cel mai des în ultima perioadă, în ideea unei aderări comune cât mai rapide la Uniunea Europeană / La reuniunea din Cipru, președinta de la Chișinău a fost felicitată de Bruxelles pentru progresele înregistrate de R.Moldova

Maia Sandu și Volodimir Zelenski sunt liderii europeni care se întâlnesc cel mai des în ultima perioadă, în ideea unei aderări comune cât mai rapide la Uniunea Europeană / La reuniunea din Cipru, președinta de la Chișinău a fost felicitată de Bruxelles pentru progresele înregistrate de R.Moldova

Jan 8, 2026

Articole recomandate

© 2026 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.