Republica Moldova înregistrează rezultate mai slabe decât Ucraina și Georgia în aplicarea legislației europene, arată draft-ul raportului Comisiei Europene obținut și consultat de Radio Europa Liberă Moldova.
Jurnalistul Rikard Jozwiak, editorul pentru afaceri europene al Europei Libere, care a analizat opiniile Comisiei Europene pentru cele trei țări, spune că pentru R. Moldova acest raport este destul de serios, deoarece, potrivit evaluărilor Comisiei, R. Moldova are nota cea mai rea sau a doua cea mai slabă notă la cele mai multe capitole.
„Ceea ce înseamnă că R. Moldova are foarte mult de muncit în viitor, când va începe negocierile de aderare la UE”, explică Jozwiak.
Autoritățile moldovene sunt în stadiu incipient în alinierea la legislația comunitară privind politica în domeniul concurenței, controlul financiar, serviciile financiare, politicile regionale sau cele de mediu și schimbările climatice.
Și în domeniul achizițiilor publice Chișinăul este încă în etapa inițială de armonizare cu legislația europeană. Potrivit raportului, datele privind desfășurarea procedurilor de achiziție și execuția contractelor publice sunt reduse, iar „complexitatea administrativă, concurența neloială și corupția descurajează participarea întreprinderilor competente la achizițiile publice”.
Potrivit lui Jozwiak, deși R. Moldova are rezultate mai slabe decât Georgia și Ucraina, acest lucru nu va influența neapărat evoluția relațiilor cu UE.
„Pentru mine, acest raport este o hartă care arată câți km mai ai de parcurs (și sunt mulți km), dar nu arată că nu ești eligibil pentru a deveni membru al UE sau că nu poți deschide negocierile de aderare, ci, pur și simplu, arată ce muncă este de făcut”, precizează Rikard Jozwiak.
Evaluarea preliminară arată că R. Moldova are un anumit nivel de pregătire pentru implementarea acquis-ului UE la capitolele „Justiție, libertate și securitate” și „Politici economice și monetare”. Totuși, autorii raportului observă că trebuie consolidată independența Băncii Naționale, iar supravegherea sectorului financiar trebuie îmbunătățită în continuare.
Un anumit nivel de pregătire se atestă și în domeniul politicii energetice. Mai multe detalii AICI
Reamintim că președinta Maia Sandu şi-a exprimat, la sfârșitul anului trecut, speranța ca R.Moldova să adere la Uniunea Europeană înainte de 2030.
„Dorinţele mele sunt foarte ambiţioase”, spunea Maia Sandu într-o serie de declarații acordate postului public de televiziune Moldova-1. „Cred că trebuie să devenim membri ai Uniunii Europene până la sfârşitul acestui deceniu”, a adăugat ea.
UE a acceptat candidatura la aderare a Republicii Moldova în luna iunie, când a acorda acelaşi statut şi Ucrainei. Decizia a fost un triumf diplomatic pentru Maia Sandu, aflată în fruntea uneia dintre cele mai sărace ţări din Europa, care se confruntă cu numeroase probleme economice.
Intrarea în UE implică un proces lung şi complex de aliniere a legislaţiei la cea europeană, iar editorul pentru afaceri europene al Europei Libere estimează că autoritățile de la Chișinău ar putea începe negocierile de aderare în 2024-2025, dar va avea mult de muncit.
„Integrarea europeană este proiectul nostru de ţară care, odată realizat, va asigura pacea, modernizarea economică a ţării şi creşterea nivelului de trai al oamenilor'', a declarat, joi, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei reuniuni a Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană (CNIE), la care au fost discutate condiţiile europene rămase de pus în aplicare, potrivit publicației Deschide.md.
Maia Sandu a trasat ca sarcină pentru CNIE transpunerea în practică până în luna martie a măsurilor rămase pentru îndeplinirea celor nouă condiţionalităţi asumate de Republica Moldova pentru obţinerea statutului de ţară candidată la aderare, potrivit unui comunicat al preşedinţiei de la Chişinău.