Podul.md își continuă seria emisiunilor cu adevărat remarcabile. În această seară vă invit să-l urmăriți pe generalul basarabean Ion Costaș (79 de ani), fost ministru al Internelor în perioada 1990-1992. Dânsul nu doar că a condus efectivele basarabene în timpul războiului ruso-moldovenesc din 1992, trăindu-i atât fazele incipiente cât și convulsiile ulterioare, dar a și alcătuit de la zero un fel de armată națională, întrucât R.Moldova nici măcar nu deținea o armată.
Dacă nu știați deja (ceea ce pe undeva e totuși impardonabil), în 1992, pe Nistru a avut loc o agresiune rusească ce a luat forma unui război ruso-moldovenesc. Adică nu a fost vorba despre un așa-zis ”război civil”, cum a delirat incorigibilul Nicu Popescu, ministrul Externelor de la Chișinău, și cum minte de trei decenii propaganda rusă.
Tot de la domnul Costaș veți afla modul în care România a ajutat R.Moldova cu armament, blindate, logistică, bani și echipamente de toate felurile. De notat că, dincolo de aceste ajutoare absolut vitale, România nu a trimis niciun militar în R.Moldova, așa cum mințea atunci propaganda rusească și așa cum încă mint sclavii rușilor de la Tiraspol, acuzând implicarea ”fasciștilor” și ”ultranaționaliștilor români”. La fel de mincinos e acuzată acum România că ar fi implicată cu ”trupe” în Ucraina.
Nici în prezent nu se știe numărul exact al combatanților care au activat în cadrul efectivelor basarabene. Cifrele vehiculate pendulează între 14.000 și 30.000. A fost vorba de rezerviști (mulți luptaseră în Afganistan), polițiști și voluntari.
Acești oameni curajoși s-au luptat direct cu Armata a XIV-a rusească alcătuită din militari de profesie și specialiști, care beneficiau cu nemiluita de armament și muniții. Lor li se adăugau rusofilii transnistreni. Efectivele rusești au fost întotdeauna cel puțin duble pe durata confruntării. Războiul convențional a fost prefațat de războiul hibrid, care a pregătit agresiunea militară.
Potrivit datelor MAI, de partea basarabeană, pierderile de vieți omenești s-au ridicat în jurul a 380 de morți, cărora li se adaugă mii de răniți. Agresiunea Rusiei a provocat un val de refugiați – aproximativ 130.000 de oameni.
Ion Costaș dezvăluie, de asemenea, dedesubturile operațiunii prin care a reușit să-l ”răpească” pe KGB-istul Igor Smirnov (viitorul lider al așa-zisei Transnistria) de la Kiev, unde se refugiase via Odesa, aducându-l în beciurile Ministerului de Interne de la Chișinău, acolo unde de altfel îi și era locul. Smirnov avea să fie ajutat să fugă peste numai două-trei zile, chiar după transferul la Procuratură, la ordinele Kremlinului și cu largul concurs al președintelui Snegur (principalii vinovați sunt indicați în cadrul emisiunii).
Și da, va fi vorba și despre Ucraina acelor ani, care era controlată în mod discreționar de la Kremlin și de KGB-ul de la Kiev. Pe-atunci, Ucraina era altceva decât ce este în prezent, când iată că se confruntă fix cu ce a făcut în 1992, la comanda Rusiei și în cârdășie cu Rusia, fiind condusă de oamenii Rusiei. Și evident că acum Ucraina se apără în mod legitim în fața agresiunii rusești, la fel cum odinioară s-au apărat și basarabenii, care însă nu au avut parte de susținerea lumii libere. Ion Costaș explică toate aceste aspecte, punctând cât de important este pentru teritoriile românești dintre Prut și Nistru ca Ucraina să reziste în fața Rusiei. Așa că e indicat să nu facem confuzii și amestecări cu adresă, întrucât nici România zilelor noastre nu mai este România din anii ‘80, când autoritățile de la București îi turnau la KGB pe patrioții basarabeni care căutau ajutor în țară.
