Actualitate Internă

VIDEO. Consilierul prezidențial Dorin Recean a fost desemnat premier al R.Moldova de către Maia Sandu. „Noul guvern va trebui să crească nivelul de securitate al țării și să păstreze Moldova în lumea țărilor libere”

VIDEO. Consilierul prezidențial Dorin Recean a fost desemnat premier al R.Moldova de către Maia Sandu. „Noul guvern va trebui să crească nivelul de securitate al țării și să păstreze Moldova în lumea țărilor libere”

Dorin Recean, 48 ani, consilier prezidențial pe probleme de securitate și secretar general al Consiliului Suprem de Securitate, a fost propus, vineri, de președinta Maia Sandu pentru funcția de premier al R.Moldova, după demisia guvernului condus de Natalia Gavrilița.

Candidatura lui Recean a fost agreată la nivelul deputaților PAS, a precizat Maia Sandu într-o scurtă declarație de presă. VIDEO la finalul textului!

„Trebuie să mergem înainte. Economia și securitate țării au nevoie de o nouă viață. Noul guvern va trebui să crească nivelul de securitate al țării și să păstreze Moldova în lumea țărilor libere. Îngrijorările cetățenilor sunt în continuare mari, iar guvernul trebuie să răspundă acestor îngrijorări prin pregătire temeinică, informare clară a oamenilor și întărirea relațiilor R.Moldova cu prietenii țării noastre. Trecem printr-o criză energetică majoră. Pentru a susține cetățenii și economia, statul a venit cu compensații semnificative. Chiar dacă inițiatorii războiului energetic au dorit să cădeam, noi mergem înainte. Noul guvern va trebui să-și concentreze eforturile pentru revigorarea și dezvoltarea econmică, să impulsionăm creșterea economică și să atragem cât mai multe investiții străine de calitate, așa încât să avem mai multe locuri de muncă, salarii mai mari și să îmbunătățim nivelul de trai al oamenilor. Noul guvern va trebui să accelereze curățarea justiției. Oricâte blocaje ar încerca să pună grupările de hoți, avem responsabilitatea în fața oamenilor să facem dreptate în țara noastră. Noul guvern are obligația de a mări viteza de curățare a țării de corupție și nedreptate. Acestea sunt așteptările oamenilor, dar și prioritățile noului guvern”, a precizat Maia Sandu adăugând că, în urma consultării cu patidele, l-a desemnat pe Dorin Receand drep candidat la funcția de premier.

„Aș vrea să facem din 2023 un an al reconstrucției de economie, de localități, de justitiție la care să contribuim cu toții. Noul guvern va conduce țara pe acest drum al reconstrucției. Țara noastră va ieși cu capul sus din această perioadă tulbure”, a conchis lidera de la Chișinău.

„Mulțumesc pentru susținere. Voi purcede imediat la formarea garniturii guvernamentale și acțiunile care sunt necesare pentru implementarea progamului de guvernare. Vom purcede imediat la acțiuni pe trei dimensiuni: 

1. Ordinea și disciplina din instituții. Instituțiile trebuie să deservească cetățeni, mediul de afaceri. Există rezistență, dar o vom depăși. 2. O nouă viață pentru economie, să oferim mai multe resurse accesibile pentru investiții în domeniul de afaceri și întreprinderi mici și mijlocii ca să avem locuri de muncă și salarii mai mari. 3. Pacea și stabilitatea. De la al Doilea Război Mondial încoace suntem în cel mai înalt risc de povocări. Prin urmare, avem nevoie să consolidăm sectorul de securitate astfel toată lumea să se simtă în siguranță. Și dominanta programului de guvernare este integrarea europeană. Trebuie să accelărăm procesul de armonizare a legislației, trebuie să implementăm toate condiționalitățile, dar atenție, nu să bifăm, ci aceasta este singura modalitate de a asigura bunăstare în țară”, a spus premierul desemnat Dorin Recean în discursul susținut alături de Maia Sandu. Video mai jos!

Maia Sandu alături de președintele Parlamentului R.Moldova, Igor Grosu, și de premierul desemnat Dorin Recean

În vârstă de 48 de ani și absolvent al Academiei de Studii Economice în Moldova, Recean a fost ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova din 24 iulie 2012  până la 10 decembrie 2014, după ce l-a înlocuit pe Alexei Roibu (2011 - 2012), devenind primul ministru de Interne civil din Republica Moldova. Anterior, a fost și viceministru al Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor.

În timpul conflictului dintre premierul liberal-democrat Vlad Filat și vicepreședintele Parlamentului, democratul Vladimir Plahotniuc, Dorin Recean a jucat un rol important, anunțând că Plahotniuc este în vizorul Interpolului. El a declarat că Interpolul italian a făcut legătura dintre Vlad Plahotniuc şi gruparea criminală „Solntsevskaya” din Rusia, aflată în top zece al celor mai influente grupuri de crimă organizată din lume.



"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.