Externe

Profețiile lui Boris Nemțov despre criminalul său se adeveresc una după alta! Opozantul a prevăzut cu acuratețe, încă din 2014, dezastrul Rusiei și al regimului putinist. A fost asasinat la un an după aceea

Profețiile lui Boris Nemțov despre criminalul său se adeveresc una după alta! Opozantul a prevăzut cu acuratețe, încă din 2014, dezastrul Rusiei și al regimului putinist. A fost asasinat la un an după aceea

Înainte de a fi asasinat la ordinul lui Putin, opozantul rus Boris Nemțov vorbea, în 2014, despre viitorul sumbru al Rusiei și despre agresiunile acestui conglomerat totalitar străin de Europa. În cadrul unei emisiuni radiofonice, liderul opoziției a vorbit despre planurile președintelui Vladimir Putin. 

Recent, bloggerul Miroslav Gai a distribuit un video pe pagina sa de Facebook, remarcând că predicțiile lui Boris Nemțov se adeveresc una câte una.

"Boris Nemțov a fost probabil singurul opozant real din Federația Rusă. A fost asasinat. Ascultați profețiile sale despre direcția în care se îndreaptă regimul lui Putin", a punctat bloggerul. 

Boris Nemțov a analizat și evidențiat giganticele diferențe dintre Rusia și Statele Unite. Potrivit acestuia, Vladimir Putin se comportă ca și cum ar sta la Casa Albă. În acest context, o cursă a înarmării era inevitabilă – și asta e exact ceea ce a urmat. 

Cu acuratețe, Boris Nemțov a respins termenul de "Război Rece", argumentând că acesta e imposibil din cauza disparității de putere: Europa liberă și SUA dețin peste 50% din economia mondială, iar Rusia numai un amărât procent de 3%, adică de 17 ori mai puțin.

Boris Nemțov a prezis că Putin nu se va opri, indiferent de contextul geopolitic, "va construi tancuri și rachete". La urma urmei, chiar și pe vremea lui, Rusia cheltuia 40 de milioane de dolari pentru trupe – adică 20% din bugetul total al țării. 

Boris Nemțov a profețit că Putin va mări cheltuielile de mai multe ori. În 2019, rușii au alocat 2.000 de miliarde de ruble pentru apărare, ceea ce înseamnă aproximativ 65 de miliarde de dolari – detalii AICI.  

De asemenea, Boris Nemțov avertiza că banii pentru psihoza înărmării vor fi luați de la pensionari, profesori și medici, categorii care se zbat acum într-o sărăcie mai mare ca niciodată. Toate acestea au accentuat dezastrul economic. Încă din perioada lui Nemțov majoritatea rușilor supraviețuiau cu echivalentul a 2 dolari pe zi, mama opozantului fiind nevoită să se cheltuiască 70% din pensie pentru a-și plăti chiria. E indubitabil: cetățenii ruși au plătit prețul extinderii armatei prin reducerea programelor sociale.

Nemțov a prezis izolarea internațională ca fiind al doilea rezultat al acțiunilor lui Putin – a se remarca faptul că izolarea de astăzi a Rusiei e fără precedent. În cadrul interviurilor sale, el prevedea și excluderea Rusiei din G8, precum și ”generarea unor mari probleme cu Uniunea Europeană"

Totodată, Nemțov a avertizat că Occidentul va începe să se protejeze economic împotriva Rusiei teroriste – multiplele sancțiuni aplicate Rusiei îi întăresc previziunile.  

”Atunci când Rusia se află într-un cerc de dușmani, va exista o reacție tot mai mare de xenofobie în interiorul țării, adică ură față de toți ceilalți cetățeni ai planetei. Iar regimul autoritarist se va intensifica", punctat Boris Nemțov, în 2014. De atunci profețiile sale se adeveresc una după alta. 

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.