Duminică, 4 iunie, Partidul Șor a regizat o așa-zisă "adunare cetățenească" în cadrul căreia a fost luată decizia de organizare a unui așa-zis "referendum republican privind vectorul politicii externe și păstrarea statutului de neutralitate", care nu semnifică altceva decât o nouă provocare din partea Kremlinului, cu scopul deturnării Republicii Moldova de la parcursul ei firesc pro-european și românesc.
Evenimentul a avut loc la Orhei, oraș devenit de mulți ani un fief al Partidului Șor. La acesta au participat, printre alții, deputați din partea Partidului Șor și a partidului său satelitar zis ,,Renașterea” (compus din foști socialiști), precum și deputați și ”activiști” din Găgăuzia.
Omul de afaceri Ilan Șor, condamnat în Republica Moldova la 15 ani de închisoare în dosarul "Furtului Miliardului" și președinte al partidului omonim, a luat cuvântul prin videoconferință.
"Actuala guvernare ia multe decizii exclusiv în favoarea Occidentului, dar împotriva cetățenilor țării lor. Declarațiile Maiei Sandu și acțiunile NATO, care aduce echipament militar în Republica Moldova, în condițiile în care neutralitatea țării noastre este consfințită în Constituție, demonstrează că suntem complet sub conducerea politicii externe", a delirat Șor.
La evenimentul populist și propagandistic au mai participat deputații găgăuzi Ilia Uzun, Nicolae Dudoglo, șeful Consiliului de supraveghere al postului public de televiziune GRT, Mihail Vlah, și consilierii locali din Comrat.
Participanții la așa-zisa întâlnire a cetățenilor au decis să creeze un grup de inițiativă care va colecta semnături pentru a susține organizarea unui așa-zis ,,referendum republican consultativ", care, reiterăm, nu este altceva decât o inițiativă personală a dictatorului Putin într-un efort disperat de deturnare a spațiului dintre Prut și Nistru de la parcursul său firesc pro-european și românesc. Grupul de inițiativă va fi condus de primarul orașului Orhei, Pavel Verejanu, și de ”activistul” găgăuz Mihail Vlah.
”Neutralitatea” dorită de Șor vrea ca R.Moldova să fie lipsită de capacități de apărare în față amenințărilor Kremlinului
Formal, Republica Moldova este neutră. Cu toate acestea, autoritățile, în frunte cu președintele Maia Sandu, au vorbit în ultima vreme tot mai des despre necesitatea de a consolida armata și capacitățile de apărare ale țării. Președintele a subliniat în repetate rânduri că "neutralitatea înseamnă că te poți apăra singur".
Fostul purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, Daniel Vodă, a declarat, anterior, ca răspuns la amenințările Rusiei privind cooperarea cu NATO:
,,Neutralitatea nu înseamnă autoizolare, demilitarizare și indiferență față de ceea ce se întâmplă în lume. Suntem interesați să ne consolidăm securitatea, inclusiv prin intermediul celei mai puternice alianțe din lume, NATO. Cooperarea noastră este transparentă, iar structura sa este cunoscută de toți: Planul Individual de Acțiune al Parteneriatului (IPAP) pentru 2022-2023, Pachetul de Asistență pentru Securitate și Apărare, Programul de Dezvoltare Profesională, Programul Știință pentru Pace și Securitate și altele".
Iar fostul ministru al Apărării – unionistul Anatol Șalaru – a subliniat că neutralitatea Republicii Moldova NU este recunoscută la nivel internațional, întrucât pe teritoriul transnistrean sunt încă staționate trupe rusești. Până atunci, securitatea noastră NU este garantată, prin urmare, avem nevoie de o armată pregătită de luptă.