Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Tuesday, Nov 4, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă

VIDEO Momentele în care se trag focuri de armă pe Aeroportul Internațional din Chișinău. Un cetățean din Tadjikistan a împușcat mortal două persoane

  • Alex Miclovan
  • Jun 30, 2023
VIDEO Momentele în care se trag focuri de armă pe Aeroportul Internațional din Chișinău. Un cetățean din Tadjikistan a împușcat mortal două persoane

Reacția premierului Dorin Recean: "Incident grav de securitate la Aeroportul Internațional Chișinău.  

Unui cetățean din Tadjikistan de 43 de ani i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova din considerente de securitate. În timpul însoțirii sale către zona sterilă pentru a fi returnat, acesta a împușcat mortal un polițist de frontieră și un angajat din securitatea aeroportuară, cu arma sustrasă de la un angajat al poliției de frontieră.

O altă persoană – pasager – a fost rănită și se află în îngrijirea medicilor. BPDS Fulger a reținut atacatorul.

Transmit sincere condoleanțe familiilor victimelor. Guvernul va interveni cu ajutorul necesar.  

Instituțiile statului au crescut nivelul de mobilizare pentru asigurarea securității și ordinii publice.

Poliția investighează cazul și va oferi toate detaliile".

Mesajul transmis de președinta Maia Sandu: "Azi la Aeroport a avut loc un incident grav în care un cetățean străin, ce a primit refuz de intrare în țară de la autoritățile Republicii Moldova, a împușcat mortal două persoane - un polițist de frontieră și un angajat din securitatea aeroportuară.

Transmitem sincere condoleanțe familiilor și rudelor îndoliate - pierderea celor dragi este o durere nemărginită pentru familii. Este o zi tristă pentru noi toți.

Instituțiile statului sunt în alertă sporită, poliția și organele de forță sunt mobilizate pe tot teritoriul Republicii Moldova".

Reacția președintelui Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu: "În această după-amiază a avut loc un grav incident de securitate la Aeroportul Internațional Chișinău, care s-a soldat cu o tragedie: două persoane aflate la datorie, un polițist de frontieră și un agent de securitate şi-au pierdut viaţa, iar un pasager a fost rănit.  

Atacatorul, un cetățean din Tajikistan, căruia i s-a interzis accesul în Republica Moldova, a fost reținut în urma intervenției BPDS Fulger.  

Structurile de forță continuă să acționeze pentru asigurarea liniștii și securității în toată țara. Vom lua toate măsurile care se cuvin pentru ca astfel de incidente să nu mai aibă loc. Transmit condoleanțe familiilor victimelor acestui atac barbar".

Informările furnizate de Ministerul de Interne: 

1. "Luptătorii din cadrul Brigăzii de poliție cu destinație specială FULGER au reușit să anihileze agresorul care a făcut 2 victime în urmă cu puțin timp la Aeroportului Internațional Chișinău.  

În acest moment pericolul a fost înlăturat. Agresorul a fost rănit și primește îngrijiri medicale.  

Confirmăm existența a 2 victime.  

Activitatea comercială și regimul zborurilor la acest moment continuă să fie întrerupte".

2. "În urma capturării a agresorului de Brigada de poliție cu destinație specială FULGER situația de pericol din Aeroportul Internațional Chișinău a fost înlăturată.

Cu regret informăm publicul că există două victime ale agresorului. Acestea și-au pierdut viața în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, la datorie.

Autoritățile restabilesc situația în zonă. Agresorul va fi tras la răspundere de instituțiile de aplicare a legii care au deschis dosar de cercetare penală pe această cauză. Cercetarea este deja declanșată de către Procuratura Generală.

Activitatea comercială și regimul zborurilor la acest moment continuă să fie întrerupte.

Pe timpul intervenției autoritățile au avut grijă să protejeze civilii care se aflau în zona de pericol.  

Conducerea țării a fost informată de urgență în legătură cu situația respectivă".

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Chișinău atentat terorist aeroport tadjikistan

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.