Actualitate Internă

Ambasada Rusiei de la Chișinău, un bârlog subversiv al FSB-SVR-GRU. Câți ”diplomați” și angajați are Rusia la Chișinău. Expulzați agenții Kremlinului!

Ambasada Rusiei de la Chișinău, un bârlog subversiv al FSB-SVR-GRU. Câți ”diplomați” și angajați are Rusia la Chișinău. Expulzați agenții Kremlinului!

 

Ambasada Federației Ruse la Chișinău e una dintre cele mai impunătoare clădiri din Chișinău și încă de la ridicarea sa, dimensiunea ei a fost un mister, dat fiind faptul că Republica Moldova este prea mică pentru o astfel de ambasadă rusească, punctează jurnaliștii Deschide.md, care avertizează cu privire la pârghiile FSB-SVR-GRU ce își fac de cap în stânga Prutului. 

Paritatea diplomatică reprezintă egalitatea numărului de diplomați și sedii ale misiunilor diplomatice dintre două țări ce au stabilit relații ce sunt reglementate de Convenția de la Viena din 18 Aprilie 1961, care precizează: ”În lipsa unui acord explicit asupra misiunii, statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menținut în limitele a ceea ce el consideră ca rezonabil și normal, având în vedere împrejurările și condițiile existente în acest stat și nevoile misiunii diplomatice în cauză”.

Centrul rus de știință și cultură, Rossotrudnicestvo

În cazul Federației Ruse și Republici Moldova, încă de la deschiderea de oficii diplomatice, disparitatea a existat fiind în defavoarea Chișinăului. Astfel, la acest moment Federația Rusă dispune în ambasadă de 37 de diplomați acreditati și 34 de de angajați ”tehnico-administrativi”. Pe lângă angajații acreditați în ambasada Federației Ruse mai există alți 8 diplomați ruși ce funcționează în cadrul Centrului Rus pentru Cultură și Știință (Rossotrudnicestvo) cunoscut ca fiind o oficină de propagandă iar unele țări, inclusiv România, închizând aceste centre. De asemenea, Federația Rusă mai dispune de încă 5 diplomați ce își desfășoară activitatea în cadrul Biroului de Migrație (Anticamera Secției Consulare a Ambasadei Federației Rusedespre ei existând foarte puține date, fiind extrem de discreți în desfășurarea activităților.

Din datele existente, campusul ambasadei Rusiei este populat de circa 140 de persoane, inclusiv membri de familie.

De cealaltă parte, Republica Moldova dispune de 12 funcții diplomatice acreditate în Federația Rusă și 6 angajați tehnico-administrativi. În acest moment din parte Republicii Moldova la Moscova activează doar 6 diplomați moldoveni.

 

Anticamera Secției Consulare a Ambasadei Federației Ruse

Cazul disparității Republicii Moldova nu este singular, un exemplu fiind SUA unde există cca 400 de diplomați ruși comparativi cu cca 100 de diplomați americani acreditați la Moscova și unde, de asemenea, s-a pus problema atingerii parității. Unele țări precum Bulgaria, Estonia, Cehia în urma evaluărilor realizate pe profil de securitate au aplicat deja principiul de paritate diplomatică.

 

De la începutul războiului din Ucraina, mai multe țări membre UE și non-UE au redus drastic prezența numerică a corpului diplomatic rus din țările sale. Conform unor evaluări în total de la începutul războiului măsura de expulzare a diplomaților a fost aplicată asupra 400 de persoane cu statut diplomatic și tehnic întrucât desfășurau activități incompatibile cu statutul de diplomat fiind suspectați de apartenență la SVR, FSB sau GRU. Din Republica Moldova în ultima perioadă au fost expulzați doar 2 diplomați ruși ceea ce este nesemnificativ raportat la numărul impunător de ”funționari diplomatici” ai Moscovei.

În cazul României au fost inițial expulzați 11 diplomați ”pentru activități incompatibile cu statutul de diplomat”, iar la începutul lunii Iunie 2023 MAE de la București a dat 30 de zile ambasadei să-și reducă efectivul cu 51 de angajați, atât diplomați cât și angajați pe diferite domenii, iar în situația în care ambasada rusă din România nu se va conforma 40 de persoane vor fi declarate ”persona non grate” și indezirabile. În data de 1 Iulie un număr de încă 11 diplomați și 29 de angajați ruși din ambasada rusă de la București au părăsit România cu o cursă specială. Astfel, numărul total de posturi diplomatice și tehnico-administrative al Federației Ruse din România este redus cu 61%, iar numărul efectiv de personal cu 55,5%, a precizat MAE de la București.

Ce spun autoritățile din R.Moldova

Deputatul PAS Andrian Cheptonar, membru al Comisiei de securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului și fost ofițer SIS susține că ”luând în considerare că așa-numiții diplomați sunt de fapt în mare parte ofițeri de spionaj, care lucrează foarte intens pentru a destabiliza țara noastră, pentru a cumpăra politicieni și a-i face să își vândă țara, în fine - pentru a păstra Moldova în corupție și sărăcie, a venit timpul să curmăm această atitudine și să aducem normalitatea și egalitatea în relațiile noastre”. Conform deputatului PAS ”în prezent, instituțiile noastre întreprind toate măsurile pentru a analiza toate posibilele urmări ale eventualei instituiri a parității numărului de diplomați, astfel încât să minimizăm impactul răspunsului estimativ asimetric al Kremlinului în adresa Chișinăului”.

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a precizat la solicitarea Deschide.MD că ”echipa guvernamentală analizează mai multe scenarii și răspunsuri în funcție de evoluțiile situației regionale și din țara noastră”. În ultima perioadă, a precizat MAEIE, autoritățile Republicii Moldova au luat mai multe decizii ferme pentru a contracara acțiunile ostile ale Federației Ruse.

Acțiunile noastre de răspuns sunt permanent discutate într-un format larg, cu toată echipa guvernamentală. Orice decizie majoră de politică externă inițiată de către autoritățile statului vor fi anunțate public atunci când vor fi luate”, se mai precizează în răspunsul MAEIE.

Președintele Maia Sandu a avertizat și condamnat de mai multe ori acțiunile Federației Ruse în Republica Moldova, precum și încercările de destabilizare a acesteia, realizate de Moscova prin intermediul unor oligarhi fugari. În cadrul Marii Adunări „Moldova Europeană” din 21 mai, șeful statului a declarat că Republica Moldova a ales calea integrării europene pentru a nu mai trăi în șantajul rusesc, sărăcie și corupție.

Timp de 34 de ani au încercat să ne blocheze viitorul, să ne dezbine, să ne țină în sărăcie, să ne șantajeze, au vrut să fim dependenți, au vrut să înghețăm, să cădem. Dar noi am rezistat!”, a declarat atunci Maia Sandu.

De asemenea, premierul Dorin Recean a anunțat că Vladimir Putin și alți demnitari ruși nu vor primi acceptul de a intra în Republica Moldova. Atitudinea primilor oameni de stat a nemulțumit Moscova care încearcă, conform actualei guvernări, prin intermediul unui război hibrid să deturneze parcursul european al Republicii Moldova.

În acest sens, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, a încercat să justifice numărul mare de diplomani și non-diplomați acreditați la Chișinău, folosind date false de genul prezenței unui număr de 500 de mii de cetățeni moldoveni pe teritoriul Rusiei, când, de fapt, numărul de cetățeni moldoveni anunțat în 2021 chiar de autoritățile rusești, înainte de începerea invaziei în Ucraina, era de 130 de mii. Din datele autorităților moldovenești, în Federația Rusă s-ar afla între 45 și 60 de mii de moldoveni. De asemenea, Zaharova a acuzat autoritățile de la Chișinău de rusofobie și subordonare Occidentului.

Urmând cursul campaniilor anti-ruse ale Occidentului colectiv, autoritățile R.Moldova merg pe calea distrugerii relațiilor-moldo ruse și îngreunarea relațiilor umanitare între popoarele țărilor noastre. Inițiativa de micșorare a personalului Ambasadei Rusiei la Chișinău  face parte din aceiași serie” a mai spus Maria Zaharova.

Citește AICI articolul Deschide.md. 

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.