Actualitate Internă

Dovezile foto! Deputatul Radu Marian: "Ivan Ceban folosește fără rușine profesorii și educatorii în interese politice!". Managerii din domeniul educației din Chișinău, rugați insistent să participe la acțiunile partidului pro-rus MAN

Dovezile foto! Deputatul Radu Marian: "Ivan Ceban folosește fără rușine profesorii și educatorii în interese politice!". Managerii din domeniul educației din Chișinău, rugați insistent să participe la acțiunile partidului pro-rus MAN

Mai multe capturi de ecran dintr-un grup pe Viber, ajunse în spațiul public, arată discuțiile șefului Direcției educație, tineret și sport Ciocana, Vladimir Crușinschi, cu managerii instituțiilor de învățământ din sector. Potrivit deputatului Radu Marian, care a publicat imaginile, astfel se „demonstrează că Ivan Ceban folosește fără rușine profesorii și educatorii în interese politice”.

„Așa cum a declarat și Lilian Carp într-o conferință de presă săptămâna trecută, din capturi de ecran se vede cum de exemplu, Vladimir Crușinschi, șef interimar la direcția educație Ciocana, împreună cu directori de grădinițe, solicită profesorilor să devină membri MAN și să stea la corturile MAN (n. r. - partidul condus de Ceban) din oraș.

Printre mesaje se mai poate vedea cum acest Crușinschi face liste pentru un eveniment electoral MAN care a avut loc pe 16 septembrie și solicită celor din chat (conversație) să asigure prezența.

Crușinschi se arată și uneori indignat că nu au fost delegați suficienți educatori care să asigure prezența la corturi”, a scris deputatul pe o rețea socială. 

Iată câteva citate surprinse în aceste capturi de ecran:

- „Începând cu marți, dnul Șef (adică Ceban), va merge în prin instituții (de învățământ), ar fi bine să colectăm cererile...”

- „Silvia Guțu, pretura: Câte două fete trebuie de luni până vineri (la cort), pentru o oră și jumătate. Nu trebuie să facă nimic doar să stea în cort.”

- „Din mulțimea instituțiilor nu s-au găsit două persoane pentru sâmbătă”

- „Trebuie  de la Ciocana 200 de oameni (pentru evenimentul din 16 septembrie). Trebuie precis lista..”  

- „Vă rog să fiți prezenți la corturi pe bd. Mircea cel Bătrân 23, cortul va fi instalat de flăcăii dn. Gârbu”.

„Demult nu am văzut în Moldova ca un șef de direcție educație să implice cu atâta tupeu cadrele didactice în acțiuni politice. Avem și primele informații că Direcția asistență socială subordonată mun. Chișinău, la fel implică asistenții sociali să participe la diferite acțiuni politice MAN.

Aceste practici plahotniuciste aplicate de Ceban nu trebuie tolerate. Ele trebuie condamnate de cetățeni, instituții de stat, sindicate și organizații neguvernamentale.

De asemenea, fac apel la cadrele didactice din Chișinău, să pună presiuni pentru ca astfel de personaje ca Crușinschi (și alții ca el) să plece din funcție”, a mai scris parlamentarul PAS.

Amintim că alegerile locale din Chișinău vor avea loc în data de 5 noiembrie a acestui an. 

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.