Actualitate Internă Focus

VIDEO. Jens Stoltenberg a cerut, public, Moscovei să-și retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova și să-i respecte integritatea teritorială

VIDEO. Jens Stoltenberg a cerut, public, Moscovei să-și retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova și să-i respecte integritatea teritorială

Moscova continuă să facă presiuni asupra R.Moldova folosind șantajul energetic și dezinformarea pentru a destabiliza societatea, a declarat secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, înainte de întrevederea de la cartierul general al NATO de la Bruxelles cu premierul Dorin Recean, scrie Radio Chișinău.

„Moscova continuă să facă presiuni asupra Rep. Moldova, prin șantaj energetic și dezinformare cu scopul de destabilizare a societății și subminarea democrației voastre. Dar Rep. Moldova a răspuns  cu hotărâre condamnând războiul de agresiune al lui Putin împotriva Ucrainei și consolidând reziliența națională. NATO susține pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Rep. Moldova și cere Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul vostru”, a declarat Jens Stoltenberg în cadrul întâlnirii cu premierul Recean. VIDEO mai jos

Anul acesta NATO a agreat un pachet de sprijin pentru Rep. Moldova pentru consolidarea mecanismelor de a face față atacurilor cibernetice, capacităților de apărare și comunicarea strategică.

Republica Moldova nu este membră a NATO, dar cooperează cu Alianța în diverse domenii, cel mai important obiectiv fiind sprijinirea eforturilor Chișinăului de a-și reforma și moderniza instituțiile și structurile de apărare și securitate

Jens Stoltenberg a apreciat relațiile tot mai profunde cu R.Moldova  și a mulțumit militarilor moldoveni dislocați alături de trupele NATO în Kosovo.

La rândul său, premierul Dorin Recean a declarat că R.Moldova este hotărâtă să își consolideze capacitățile de apărare, în contextul războiului din Ucraina care a scos la iveală nevoia de consolidare a rezilienței societății.

„Războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei ne-a arătat că trebuie să modernizăm forțele armate și să creștem reziliența națională. Vom face eforturi și mai mari în acest sens, alături de prietenii noștri, pentru a dezvolta reziliența societății, a instituțiilor, dar și capacitățile noastre de apărare”, a spus, la Bruxelles, prim-ministrul Dorin Recean.


 

 

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.