Autor de studii și analistul economic, Maximilian Hess explică, în cea mai recentă analiză a sa (detalii AICI), faptul că plafonarea prețului la petrolul rusesc semnifică începutul sfârșitului pentru regimul Putin, care încasează nu doar înfrângeri și umilințe pe front, în Ucraina, ci și în războiul economic purtat împotriva Occidentului. 

Podul.md vă prezintă analiza lui Maximilian Hess:  

”Pe 5 decembrie, a intrat în vigoare un plafon de 60 de dolari pe baril pentru petrolul rusesc –  convenit de Uniunea Europeană, G7 și Australia cu doar câteva zile mai devreme –, marcând începutul unei noi etape în războiul economic dintre Rusia și Vest.

Plafonul de preț poate fi una dintre cele mai semnificative riposturi la armamentizarea rezervelor sale de energie de către Rusia de la începutul invaziei totale a Ucrainei, dar ceea ce presupune și speră să obțină pare să fie larg înțeles greșit.

În ciuda a ceea ce mulți par să creadă, plafonul de preț nu este în niciun caz un efort de a pune capăt exporturilor de țiței rusești. Dimpotrivă, își propune să se asigure că acestea continuă să curgă în ciuda reglementărilor și sancțiunilor tot mai înăsprite – deși nu către piețele occidentale. Într-adevăr, China, India și multe alte țări terțe care au cumpărat țiței rusesc în cantități mari și la prețuri foarte reduse din februarie sunt încă libere să facă acest lucru. Scopul plafonului nu este de a înăbuși aceste achiziții, ci de a limita profiturile Rusiei – care sunt utilizate în principal pentru finanțarea efortului său de război – asigurându-se că reducerile actuale sunt permanente.

A conveni asupra mișcării nu a fost ușor pentru coaliția internațională care a rezistat războiului Rusiei împotriva Ucrainei – termenii săi finali au fost acceptați de toate părțile abia pe 2 decembrie. Punctul de conflict a fost stabilirea limitei. În cele din urmă, țările au decis să o stabilească la 60 de dolari – peste punctul de preț în care se tranzacționa cea mai mare parte a țițeiului rusesc în ajunul restricției. Fiind probabil națiunea europeană care susținea cel mai mult Ucraina în urma invaziei Rusiei, Polonia a fost cea mai reținută. Varșovia s-a alăturat criticilor președintelui ucrainean Volodymyr Zelenskyi, potrivit căreia stabilirea plafonului la acest nivel ar însemna că Rusia mai obține un anumit profit din butoaiele pe care le vinde.

Dar, în cele din urmă, toate părțile au convenit asupra unui plafon de 60 de dolari, pentru că au văzut că, la acel nivel, profiturile Rusiei pot fi foarte limitate fără a provoca o perturbare majoră a piețelor petroliere globale, care ar putea duce la creșterea vertiginoasă a prețurilor pentru toată lumea. Într-adevăr, orice plafon mai mic de preț ar fi forțat probabil Rusia să ia măsuri drastice – cum ar fi oprirea tuturor exporturilor – și ar fi afectat toate țările importatoare de petrol alături de Rusia.

Din februarie, Kremlinul – cu toate criticile despre orice astfel de plafonare a prețurilor, taxându-le ca fiind o încălcare inacceptabilă a suveranității sale – și-a exportat deja petrolul cu reduceri substanțiale. Prin urmare, în termeni reali, un plafon de 60 USD este doar un efort de a permanentiza aranjamentul existent.

Occidentul va implementa plafonul pur și simplu prin refuzul de a furniza servicii esențiale, cum ar fi intermedierea navelor și asigurarea, pentru țițeiul rusesc care este vândut peste limită.

Moscova poartă vina pentru această stare tristă de lucruri. Când și-a declanșat războiul împotriva Ucrainei și a decis să preia ordinea economică internațională, președintele Putin a făcut câteva greșeli grave de calcul.

În primul rând a fost, desigur, interpretarea greșită a devastatoarei agresiuni a Ucrainei – Putin a crezut că trupele ruse vor fi binevenite pentru majoritatea ucrainenilor și „operațiunea sa militară specială” se va termina cu victorie în câteva zile.

A doua sa greșeală de calcul a fost măsura capacității Rusiei de a perturba ordinea economică internațională fără a se confrunta cu respingere. El a presupus că influența țării sale asupra pieței energetice i-ar permite să spargă cu ușurință Occidentul și să-i împiedice pe adversarii săi să accepte măsuri multilaterale – precum plafonarea de preț – care i-ar putea limita sever capacitatea de a duce un război economic.

Însă Rusia nu este în măsură să depășească Occidentul din punct de vedere economic.

În iunie, de exemplu, aproximativ două treimi din exporturile maritime de țiței ale Rusiei erau încă transportate de nave care aparțin unor națiuni ce i-au impus sancțiuni.

Pentru a face față acestei dependențe paralizante și a sancțiunilor directe, Kremlinul a căutat să construiască rapid o „flotă din umbră” pentru a-și transporta țițeiul. Dar acea flotă din umbră s-a trezit, de asemenea, dependentă de serviciile occidentale – cum ar fi asigurările pe care le solicită pentru a accepta transporturile de petrol – și, prin urmare, supusă sancțiunilor.

Pentru a evita dependența de asigurătorii multinaționali care respectă sancțiunile occidentale, Kremlinul lui Putin a căutat să-și dezvolte propria asigurare. Dar multe națiuni, în special China și Turcia, au refuzat să accepte această soluție rusească.

Impactul refuzului Chinei și al Turciei a fost semnificativ, având în vedere că prima este principala importatoare din Rusiei, iar cea de-a doua este țara care controlează Bosforul – principala cale de ieșire a exporturilor rusești din Marea Neagră.

Nici Beijingul, nici Ankara nu sunt membre ale regimului de sancțiuni al Occidentului, cu atât mai puțin a plafonării de preț. China aproape sigur ar putea folosi propriii giganți ai asigurărilor pentru a ajuta Rusia să atenueze o parte din colaps, însă nu este dispusă să facă acest lucru. În ciuda faptului că relația sa cu Moscova s-a ridicat la nivelul de „prietenie fără limite” în ajunul războiului, Beijingul a revizuit de atunci această poziție. Noul acord este că Beijingul nu va ajuta în mod activ Rusia să submineze sancțiunile, deși nici nu le va aplica – asta întrucât și-a dat seama că scopul lui Putin de a distruge ordinea economică internațională se ciocnește cu propria sa dorință de a înlocui Washingtonul și de a ajunge la vârf. Pe scurt, Beijingul este foarte fericit să blocheze reducerea pentru țițeiul rusesc precipitat de războiul Rusiei și pe care plafonul prețului petrolului încearcă să-l permanentizeze.

Izolarea din ce în ce mai mare a lui Putin – și conștientizarea că presupușii săi prieteni nu sunt aliați adevărați – îl poate determina să atace. Singura săgeată rămasă în tolba de petrol a Rusiei este de a reduce exporturile către toate piețele. Făcând acest lucru, totuși, există riscul de a arde puținele poduri pe care le mai are Kremlinul, având în vedere impactul probabil al unei astfel de mișcări asupra prețurilor internaționale ale petrolului. Iar Arabia Saudită, care a cooperat cu Moscova prin OPEC+ pentru a împiedica scăderea prea mult a prețurilor petrolului, ar putea încerca să profite de situație – parteneriatul lor aproape s-a prăbușit în 2020, într-o luptă pentru cota de piață, care a adus prețurile negative în decurs de o lună, deoarece Capacitatea Riadului de a crește producția este mult mai mare decât a Rusiei. De altfel, Arabia Saudită s-a poziționat deja pentru un rol mai mare pe piețele energetice din Europa, investind în rețeaua de rafinării din Polonia.

Una peste alta, plafonarea prețului la țițeiul rusesc din această lună marchează un punct de cotitură în războiul economic dintre Rusia și Occident. Desigur, acest război este încă departe de a se încheia, dar ambițiile lui Putin de a tulbura ordinea economică mondială arată din ce în ce mai mult ca începutul sfârșitului”.