Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Tuesday, Nov 4, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Focus

Zi istorică pentru Chișinău și Kiev! UE a decis să deschidă negocierile de aderare cu R.Moldova și Ucraina / Zelenski: „Istoria este scrisă de cei care nu obosesc să lupte pentru libertate”

  • Redacția Podul
  • Dec 14, 2023
Zi istorică pentru Chișinău și Kiev! UE a decis să deschidă negocierile de aderare cu R.Moldova și Ucraina / Zelenski: „Istoria este scrisă de cei care nu obosesc să lupte pentru libertate”

Liderii statelor Uniunii Europene, reuniţi joi la Bruxelles, au decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, după ce în luna noiembrie Comisia Europeană făcuse o recomandare în acest sens, transmit AFP şi Reuters.

Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care prezidează summitul UE de la Bruxelles.

„Un semnal clar de speranţă pentru cetăţenii acestor ţări şi pentru continentul nostru'', a scris Charles Michel pe platforma X (fosta Twitter).

Într-o primă reacţie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că decizia UE de lansare a negocierilor de aderare cu ţara lui este o victorie pentru Ucraina şi pentru întreaga Europă.

„Decizia Consiliului European de a deschide negocierile de aderare la UE cu Ucraina și Moldova a fost adoptată.  Le mulțumesc tuturor celor care au lucrat pentru ca acest lucru să se întâmple și tuturor celor care au ajutat. Îi felicit pe toți ucrainenii în această zi. De asemenea, felicit Moldova și mai ales pe Maia Sandu.  

Istoria este scrisă de cei care nu obosesc să lupte pentru libertate”, a mai scris Zelenski pe pagina sa oficială de Twitter (X).

„Republica Moldova începe astăzi o nouă etapă, după ce UE a dat undă verde negocierilor de aderare.

Simțim, astăzi, îmbrățișarea caldă a Europei. Vă mulțumim pentru sprijinul și încrederea acordată în călătoria noastră.

Ne angajăm să depunem toate eforturile necesare pentru a deveni membru al UE. Moldova este pregătită să facă față provocării”, a scris Maia Sandu pe Twitter (X), într-un mesaj în limba engleză.

De asemenea, liderii ţărilor UE au hotărât să deschidă negocierile de aderare cu Bosnia de îndată ce este atins ''gradul necesar de conformitate''.

Tot joi, liderii statelor membre au acordat Georgiei statutul de ţară candidată la aderare.

 

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

ue negocieri aderare moldova ue negocieri aderare moldova ucraina maia sandu ue

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.