Locul meu este acolo unde deranjez cel mai mult
Paul Goma
România
Societate

Imigrația în masă în Europa, subiect de controverse. Costurile economice, presiunea asupra locuințelor și criminalitatea, printre principalele preocupări

Promovată decenii la rând drept soluție economică, demografică și umanitară, imigrația a devenit una dintre cele mai disputate teme ale politicii europene. Datele din Danemarca, Olanda, Germania și Suedia explică de ce tot mai mulți europeni cer o reevaluare a acestor politici, iar Republica Moldova are motive serioase să urmărească atent dezbaterea.

Politicile de imigrație adoptate de statele occidentale după cel de-al Doilea Război Mondial sunt tot mai des contestate în dezbaterea publică europeană. Deși au fost susținute prin argumente economice, demografice și umanitare, aceste politici sunt criticate pentru efectele lor asupra pieței muncii, bugetelor publice, accesului la locuințe și siguranței cetățenilor.

Principalul argument economic în favoarea imigrației este creșterea forței de muncă disponibile și, implicit, a produsului intern brut. Criticii politicilor migratorii susțin însă că beneficiile acestei creșteri nu sunt distribuite egal în societate. O ofertă mai mare de muncitori poate reduce puterea de negociere a angajaților, în special în sectoarele cu salarii mici.

Din această perspectivă, companiile câștigă acces la o forță de muncă mai numeroasă, în timp ce angajații locali suportă presiunea asupra salariilor și condițiilor de muncă. Un PIB total mai mare nu înseamnă automat un nivel de trai mai ridicat pentru fiecare cetățean.

Cel mai controversat subiect rămâne impactul fiscal al imigrației. În Danemarca, analiza Ministerului de Finanțe publicată în octombrie 2021, pe baza datelor din 2018, arată că imigranții și descendenții lor din țări non-occidentale au generat într-un singur an un cost net pentru finanțele publice de circa 31 de miliarde de coroane daneze, adică aproximativ 4,8 miliarde de dolari. Circa 24 de miliarde de coroane din această sumă revin persoanelor originare din grupul de state denumit MENAPT: Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Pakistan și Turcia. Imigranții din țările occidentale, în schimb, au avut o contribuție netă pozitivă.

Analiza actualizată a aceluiași minister, pe date din 2019 (ediție revizuită în septembrie 2023), nuanțează tabloul. Imigranții din statele MENAPT au generat în medie un cost net de circa 74.000 de coroane daneze (aproximativ 11.000 de dolari) de persoană într-un singur an, în timp ce persoanele de origine daneză au avut o contribuție netă pozitivă de circa 22.000 de coroane. Imigranții și descendenții lor din țările occidentale au adus, în ansamblu, un câștig net de circa 11 miliarde de coroane. Rezultatele diferă puternic în funcție de țara de origine, de motivul migrației și de legătura cu piața muncii. Dezbaterea fiscală din Danemarca nu vizează, așadar, imigrația în general, ci diferența dintre migrația de muncă și cea umanitară sau de reîntregire a familiei.

În Olanda, studiul „Borderless Welfare State” (în original „Grenzeloze verzorgingsstaat”), realizat de o echipă condusă de matematicianul Jan van de Beek de la Universitatea din Amsterdam, estimează costul fiscal net al imigrației la aproximativ 400 de miliarde de euro pentru perioada 1995–2019, în medie 17 miliarde de euro pe an, generat în principal de imigrația non-occidentală. Autorii compară suma cu totalul veniturilor obținute de statul olandez din exploatarea gazelor naturale de la începutul extracției.

Analiza olandeză face și o distincție importantă după motivul migrației. Calculat pe întreaga viață, un migrant venit prin azil costă în medie statul olandez circa 475.000 de euro, iar unul venit prin reîntregirea familiei circa 275.000 de euro. În schimb, migranții de muncă sosiți la vârste între 20 și 50 de ani au o contribuție netă pozitivă de peste 100.000 de euro. Dacă tendințele se mențin, autorii estimează pentru perioada 2020–2040 un cost suplimentar de circa 600 de miliarde de euro.

În Germania, plățile de asistență socială (Hartz IV, astăzi Bürgergeld) către beneficiari străini au ajuns la aproximativ 15,4 miliarde de euro pe an, față de 6,9 miliarde în 2010, o creștere de 122%. Potrivit Agenției Federale pentru Ocuparea Forței de Muncă, străinii reprezintă astăzi aproape jumătate (circa 48%) dintre beneficiarii Bürgergeld, deși constituie o minoritate a populației.

Pentru criticii imigrației în masă, aceste cifre demonstrează că impactul economic al politicilor migratorii trebuie evaluat nu doar prin creșterea PIB-ului, ci și prin raportare la cheltuielile publice și contribuțiile fiscale reale.

Imigrația este prezentată frecvent drept remediu pentru îmbătrânirea populației și scăderea natalității. Criticii acestei abordări atrag însă atenția asupra presiunii pe care creșterea rapidă a populației o pune pe piața imobiliară.

Un aflux mare de persoane amplifică cererea de locuințe și contribuie la creșterea prețurilor și a chiriilor, mai ales în marile orașe, unde oferta este deja limitată. Cei mai afectați sunt tinerii și familiile cu venituri modeste.

Contextul european agravează această presiune. Potrivit Eurostat, prețurile locuințelor în Uniunea Europeană au crescut cu aproape 65% între 2015 și 2025, iar în 12 dintre cele 27 de state membre s-au dublat. Chiriile au urcat în aceeași perioadă cu circa 22%, iar prețurile locuințelor au crescut mai repede decât veniturile gospodăriilor. În 2025, 7,7% dintre locuitorii UE cheltuiau peste 40% din venitul disponibil pe locuință. Povara este însă mult mai mare pentru cetățenii din afara UE: în 2024, 18,8% dintre ei se aflau în această situație, față de 7,6% dintre cetățenii naționali. Cu alte cuvinte, migranții înșiși sunt printre cei mai afectați de criza locuirii.

În același timp, cercetările demografice arată că rata fertilității populațiilor migrante tinde, în multe cazuri, să se apropie de cea a populației native după câțiva ani sau o generație în țara gazdă. Imigrația nu reprezintă, așadar, o soluție demografică permanentă, ci una care trebuie reluată continuu.

Un alt argument invocat de criticii politicilor migratorii sunt statisticile privind criminalitatea. Date ale Ministerului Justiției și ale Office for National Statistics din Regatul Unit, ale Statistics Denmark sau analize publicate de The Economist sunt folosite pentru a arăta diferențe între ratele de criminalitate ale populației native și cele ale anumitor categorii de imigranți, în special la infracțiunile sexuale, violuri și omoruri.

Asemenea comparații cer însă rigoare: structura pe vârste și sexe, statutul socioeconomic, definițiile juridice ale infracțiunilor și metodologia de raportare diferă de la o țară la alta și de la un grup la altul.

Suedia este cel mai des citat exemplu. Potrivit statisticii finale a Consiliului Național Suedez pentru Prevenirea Criminalității (Brå), în 2025 au fost înregistrate 10.014 sesizări de viol, cu 2% mai puține decât cele 10.167 din 2024, dar de zeci de ori mai multe decât cele câteva sute de cazuri raportate anual la mijlocul secolului trecut.

Brå explică o parte importantă a acestei creșteri prin extinderea succesivă a definiției legale a violului. Din 1 iulie 2018, legea se bazează pe lipsa consimțământului, nu pe dovedirea violenței sau a amenințării, ceea ce a dus la mai multe sesizări și urmăriri penale. În plus, poliția suedeză înregistrează separat fiecare faptă, în timp ce alte state grupează mai multe fapte într-un singur dosar. Instituția estimează că, dacă Suedia ar avea legislația și metodele statistice ale Germaniei, s-ar situa undeva la mijlocul clasamentului european. Cifrele reflectă infracțiuni raportate, nu vinovății dovedite, și depind de disponibilitatea victimelor de a sesiza poliția, de practicile de înregistrare și de activitatea poliției. Criticii politicilor migratorii consideră totuși că o creștere de o asemenea amploare nu poate fi pusă exclusiv pe seama modificărilor legislative și cer statistici publice și transparente despre profilul persoanelor suspectate.

Dezbaterea despre imigrație are și o dimensiune electorală. La alegerile parlamentare din Suedia din 13 septembrie 2026, blocul de stânga „roșu-verde” (Social-democrații, Partidul de Stânga, Verzii și Partidul de Centru) a obținut 176 de mandate, față de 173 pentru partidele guvernării Tidö, conduse de premierul Ulf Kristersson, care și-a prezentat demisia după numărătoarea finală. La nivel național, cele două blocuri au fost despărțite de doar aproximativ 50.000 de voturi.

 

Cu câteva săptămâni înainte de vot, revista suedeză Fokus a publicat date inedite ale institutului Novus: dintre respondenții care se declarau musulmani, 61,6% susțineau Social-democrații și 18,7% Partidul de Stânga. În total, peste 85% dintre ei intenționau să voteze cu blocul roșu-verde, față de puțin peste 14% pentru partidele Tidö. Pornind de la aceste cifre, analistul Jonatan Pallesen a estimat că, în rândul restului electoratului, partidele Tidö ar fi avut un avantaj de aproximativ trei puncte procentuale. Este o estimare bazată pe un sondaj, nu pe rezultatul oficial, dar arată cât de mult contează astfel de grupuri într-o competiție atât de strânsă.

Imagine

Imaginea se confirmă și la nivel local: cu cât ponderea persoanelor născute în străinătate dintr-o secție de votare este mai mare, cu atât crește votul pentru stânga. În cartierul Rosengård din Malmö, unde 82% dintre locuitori sunt născuți în afara Suediei, blocul roșu-verde a obținut 97,6% din voturi, iar Democrații Suediei doar 1,1%. Corelația este influențată și de venituri, vârstă sau gradul de urbanizare și nu spune cum a votat fiecare persoană în parte. Ea arată însă că politicile de imigrație și de acordare a cetățeniei au, pe termen lung, și consecințe politice, o temă pe care tot mai mulți europeni o pun pe masa dezbaterii.

Pentru Republica Moldova, dezbaterea despre imigrație trebuie privită prin prisma propriilor provocări demografice și economice. Emigrația populației active, plecarea tinerilor și deficitul de specialiști sunt probleme majore pentru dezvoltarea țării.

În acest context, experiența statelor europene oferă lecții valoroase pentru autoritățile de la Chișinău, mai ales în privința echilibrului dintre nevoia de forță de muncă, sustenabilitatea sistemelor sociale și integrarea persoanelor venite din alte state. Criticii imigrației în masă consideră că dezvoltarea economică internă, crearea locurilor de muncă și creșterea nivelului de trai trebuie să fie prioritățile unui stat care își pierde populația activă.

Argumentul umanitar rămâne una dintre principalele justificări ale politicilor de imigrație. Susținătorii lor consideră că oamenii care fug de sărăcie, conflicte sau instabilitate trebuie să aibă șansa unui viitor mai bun în țările dezvoltate.

Criticii răspund că plecarea persoanelor active profesional adâncește deficitul de specialiști din țările de origine. Fenomenul, cunoscut drept „exodul creierelor”, slăbește capacitatea acestor state de a-și construi propriile economii. Republica Moldova cunoaște foarte bine acest fenomen. De aceea, investițiile în dezvoltarea statelor de origine, crearea locurilor de muncă și modernizarea infrastructurii pot fi soluții mai durabile decât migrația în masă.

Susținătorii unor politici migratorii mai selective invocă instrumente folosite deja în unele state europene: cote pentru migrația de muncă în sectoarele deficitare, verificarea calificărilor înainte de sosire, programe de integrare lingvistică și profesională, precum și condiționarea accesului la anumite prestații sociale de perioada de contribuție. O astfel de abordare ar permite statelor să acopere deficitul de forță de muncă fără a pune o presiune disproporționată pe sistemele sociale, pe piața locuințelor și pe serviciile publice. Pentru Republica Moldova, care va avea tot mai mult nevoie de muncitori din afară pe măsură ce își pierde populația activă, acesta este modelul care merită studiat.

Imigrația rămâne una dintre temele centrale ale politicii europene, iar impactul economic, sustenabilitatea sistemelor sociale, siguranța publică și efectele demografice și electorale vor continua să alimenteze dezbaterea dintre autorități, cercetători și societatea civilă. Pentru Republica Moldova, lecția este clară: o țară care își pierde oamenii trebuie să-și construiască mai întâi propria prosperitate, astfel încât tinerii să aibă motive să rămână acasă.

Bogatu Cezar-Matei este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău. Pasionat de politică, istorie și filozofie, este implicat activ în Asociația Obștească „Ideea Națională”. Este dedicat valorilor dreptei politice și promovării patriotismului și unionismului în spațiul românesc.

Înapoi sus