Federația Rusă nu-și poate permite să-și piardă influența asupra Republicii Moldova, consideră fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Valentin Dediu. Potrivit acestuia, rușii fac tot posibilul pentru a-și păstra pozițiile la Chișinău.
„Federația Rusă este categoric împotrivă și face tot posibilul ca Republica Moldova să nu se integreze în statele Uniunii Europene. Pentru ei asta este o pierdere mare și ar fi un precedent și un exemplu pentru ale state din CSI, cum ar fi Kazahstan, Georgia, Belarus. Nu doresc să trăim în UE. Noi avem aici coloana a V-a, care e foarte activă. Ca să scăpăm de ea trebuie să ne întoarcem la metode de dictatură sau cum face Putin acum”, a spus Valentin Dediu.
Acesta consideră că „cei care vorbesc în susținerea Federației Ruse sau nu își exprimă poziția față de războiul din Ucraina sau față de ceea ce fac aceștia în Găgăuzia sau Tiraspol sunt trădători”.
„Ei singuri își scot masca. Foștii agenți al KGB sunt mai patrioți ca aceștia din Parlament”, a adăugat fostul șef al SIS în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLive TV.
„Moartea lui Navalnîi a fost un scenariu bine regizat”
Valentin Dediu afirmă că, cel mai probabil, regimul de la Kremlin a considerat necesară lichidarea opozantului rus Alexei Navalnîi.
„Cred că astăzi este preamatur să vorbim despre asta, însă se vede că a fost un scenariu bine regizat, deoarece cu 2-3 zile înainte au venit specialiștii din Moscova și au deconectat mai multe camere care supravegheau toată închisoarea”, a declarat ex-directorul SIS în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi”, de la TVR MOLDOVA.
„Asta s-a făcut pentru a nu permite documentarea cum a petrecut Navalnîi ultimele zile, și dacă au fost torturi, atunci evident că nu se văd pe cameră. Din ce mai este cunoscut, gardienii din închisori sunt impuși să scrie rapoarte cu dată trecută, că nu au lucrat camerele de supraveghere, până au fost luate măsuri. Torturile în închisori acolo sunt foarte dure. Sunt implicați și gardienii, și anchetatorii, și cei care sunt deținuți acolo și, în special, sunt niște grupuri de specialiști din cei deținuți care s-au specializat în torturi”, a mai spus Valentin Dediu.
Acesta presupune că Navalnîi a fost totuși lichidat, posibil nu prin lovituri, dar s-ar putea ca ei să fi găsit un pușcăriaș care chipurile au avut conflict personal între ei și s-ar fi iscat o bătaie.
„Faptul că nu a fost bătut el mai înainte și n-au fost alte torturi ne vorbește despre faptul că Navalnîi, cu câteva zile înainte, a avut o ieșire în public. Și dacă a fost, trebuia să spună numaidecât despre asta. Este mai probabil că au folosit substanțe otrăvitoare, care se acumulează pe parcurs, fiind puse în băutură, apă, mâncare, iar cu timpul ele se acumulează și își fac efectul. Posibil că specialiștii în medicină cunosc cum se poate provoca cheagurile în sânge, substanțe care le pot provoca. În plus, acolo sunt temperaturi foarte joase. Dacă a fost ținut în cameră, după care l-au scos afară, iar dacă nu i-au dat haină, el putea să răcească” a adăugat Dediu.
Potrivit ex-directorului SIS, o altă presupunere făcută de specialiștii în lupte este că o lovitură în zona inimii poate duce la oprirea acesteia.
„Este probabil că Putin și Kremlinul au găsit o necesitate pentru a-l lichida. Nu exclud că în ultimul timp se vorbea despre schimbul de anumite persoane, nu exclud că cineva din SUA sau Europa au cerut schimbul lui pe cineva. Putin nu dorea sa-i dea voie în niciun caz din închisoare, de aceea „nu-i omul, nu-i problema”. Asta cred că a fost. Înainte de alegeri, lui Putin nu-i trebuie opozanți și totodată a dat un semnal și pentru europeni, deoarece cazul a avut loc când era conferința de la Munchen”, a mai adăugat Dediu.