Agenția Servicii Publice din R.Moldova (ASP) și Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România (ANC) au semnat un memorandum de colaborare, transmite știri.md.
Redăm comunicatul Autorității Naționale pentru Cetățenie (ASP):
”Doamna Gabriela Lenghel, președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, și domnul Mircea Eșanu, director al Agenției Servicii Publice a Republicii Moldova, au semnat un memorandum de colaborare între cele două instituții. Potrivit documentului, gradul de cooperare dintre cele două părți semnatare va crește semnificativ și va asigura schimbul de bune practici și expertiză cu privire la activitățile specifice procesului de obţinere a cetățeniei.
Cu prilejul semnării memorandumului, părțile au agreat asupra necesității întăririi cooperării bilaterale dintre cele doua instituții și au reiterat angajamentele asumate prin documentul semnat.
La ședința comună desfășurată la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie din București au participat o serie de invitați care au contribuit în mod activ la realizarea demersurilor necesare perfectării parteneriatului dintre ANC și ASP – Republica Moldova, respectiv domnul Nelu Ciobanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției, domnul vicepreședinte Ciprian-Adrian Florescu și domnul vicepreședinte Cezar-Costin Stancu.
Din delegația Republicii Moldova, condusă de domnul director Mircea Eșanu, au făcut parte domnul Francisco Talmaci, director adjunct al ASP, și doamna Svetlana Burea, șef Departament Stare Civilă din cadrul ASP.
De asemenea, pe parcursul vizitei de lucru la București, conducerea ASP a fost însoțită de delegația Ambasadei Republicii Moldova în România, din care au făcut parte E.S. domnul Victor Chirilă, ambasador, doamna Mihaela Manoli, ministru-consilier, domnul Eugen Rusu, consul, respectiv doamna Daniela Dima, consilier”.