Susținând o prelegere în fața studenților Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București, politologul Radu Carp, profesor al instituției de învățământ menționate, a atras atenția că, pentru foarte multă vreme, politicienii de la București au fost realmente miopi când a venit vorba despre cunoașterea problemei transnistrene, respectiv soluționarea ei. 

În acest context, Radu Carp a amintit un episod din 2016, când reprezentanții Administrației Prezidențiale de la București și ai Guvernului României au fost pur și simplu uluiți atunci când li s-a propus ca România să trimită, alături de Republica Moldova, trupe pacificatoare în așa-numita Transnistria, atitudine rezultată din faptul că oficialii români s-au rezumat de-a lungul timpului la un registru exclusiv diplomatic, însă nefuncțional, în granițele falimentarului format 5+2. 

"Problema a fost ani de zile ignorată și am ajuns astăzi în situația în care după izbucnirea războiului din Ucraina să începem să recuperăm, dar avem nevoie de foarte multe informații, avem nevoie de foarte multe analize", a mai subliniat Radu Carp. 

Redăm cele spuse de Radu Carp pe parcursul conferinței "Transnistria - de la conflictul înghețat la războiul hibrid", eveniment organizat pe 14 martie de think tankul studențesc Security Studies and World Politics (SSWP) în parteneriat cu Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București (FSPUB):

"Vă voi spune din experiența personală. În primul rând, conflictul din Transnistria nu a fost perceput foarte bine la București pentru că, în perioada respectivă (anii '90 - n.red.), inclusiv România trecea printr-o serie de transformări importante, iar agenda politică internă era foarte densă. Despre conflictul din Transnistria s-a știut mai puțin. Sigur că, la vremea respectivă, mass-media din România a relatat, dar evident nu ca astăzi. Astăzi avem de-a face cu o revoluție tehnologică care ne permite să fim la curent mult mai mult cu privire la ceea ce se întâmplă pe front. Ulterior, au apărut câteva lucrări în România dedicate conflictului din Transnistria, care cred că au lămurit foarte bine problema. În anii 2000 a apărut o carte, memoriile fostului ministru de Interne Ion Costaș, iar tirajul destul de mare a făcut posibil să se conștientizeze și la București importanța conflictului din Transnistria. Mai târziu, cei de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu au creat un centru de cercetări pe Transnistria. (...) Am avut și o doctorandă, Tatiana Bernevec, care a realizat un volum unic de istorie orală cu cei care au participat la conflictul din Transnistria. (...) Ce m-a șocat în acel volum de istorie orală a fost faptul că la vremea respectivă, chiar dacă nu existau mijloace de comunicare atât de dezvoltate și complexe precum avem astăzi, propaganda rusă funcționa exact ca și acum. Tatiana a intervievat persoane din R. Moldova, care deși aveau copii plecați pe front în acest război, recitau poezia dictată de televiziunea de stat rusă. Chiar și acum ei spun că sunt șocați că, pentru multă vreme, au crezut propaganda rusă. Între timp, copiii s-au întors de pe front și le-au zis că nu este vorba de ceea ce se spune la Moscova, ci situația e mult mai complexă. Așadar, propaganda rusă a lucrat la intensitate maximă de pe atunci, ceea ce e un element de noutate, pentru că noi credeam că ea s-a dezvoltat pe măsură ce sistemul s-a privatizat și au apărut rețelele sociale. Nu! Se pare că și la acea vreme conflictul din Transnistria era privit ca fiind atât de important (de către oficialii de la Kremlin - n.red.) încât merita acest efort propagandistic. 

La vremea respectivă, noi nu am conștientizat (la București - n.red.). Sigur, a fost acel format 5+2 care a tărăgănat la rândul său foarte mult lucrurile. A fost special conceput de Federația Rusă pentru a amâna tot felul de decizii. Ulterior, îmi aduc aminte că atunci când am lucrat la Administrația Prezidențială pe proiecte speciale de politică externă, referitoare inclusiv la Transnistria, era un ambasador delegat cu însărcinări speciale din partea Moscovei care, legat de propaganda rusă, mi-a spus un lucru șocant la care noi nu am avut răspuns pe moment. Spunea în felul următor: «De ce vă preocupă problema Transnistriei câtă vreme cetățenii de acolo o duc mult mai bine decât cei de la Chișinău?». Iar respectivul ambasador a oferit tot felul de date economice care arătau salariul mediu, pensia medie în Transnistria. Între timp s-au mai schimbat lucrurile. La acea vreme pensiile erau plătite direct de la Moscova tuturor pensionarilor. Și a mai spus că este o problemă strict economică și că atâta vreme cât Chișinăul nu va încerca să ridice nivelul de trai, Moldova e privită ca o chestiune care nu prezintă interes și în schimb Rusia care se află în expansiune economică este normal să capteze interesul transnistrenilor. Sigur, între timp lucrurile s-au schimbat, dar vreau să vă spun că acesta a fost limbajul multă vreme, decenii la rând, la Moscova și anume că R. Moldova e înapoiată, iar transnistrenii o duc excepțional și doresc apropierea de Moscova din motive naturale. Între timp, lucrurile s-au schimbat și sunt mai complicate, existând de pildă oameni de afaceri cu investiții din Ucraina, respectiv multe persoane cu triplă cetățenie. 

Chestiunile acestea nu erau conștientizate la București. Ulterior, în 2012-2014, Germania fiind foarte interesată de problema transnistreană, au avut diverse persoane care au venit la București, la Chișinău să organizeze dezbateri despre această chestiune. Am fost foarte mirat când am avut o dezbatere cu șeful consilierilor parlamentari pe politică externă ai grupului CDU, care era atunci la guvernare. Și i-am zis acelui domn: «Ce se va întâmpla dacă Rusia dezgheață conflictul din Transnistria în condițiile în care aveți acolo cetățeni europeni?». Și mi-a răspuns «Cum adică?». Și i-am zis: «Da, sunt persoane cu cetățenia română, deci va trebui să apărați cumva drepturile cetățenilor europeni». Mi-a replicat că nu știa acest lucru, și-a notat, i-am dat și datele aproximative legate de cetățenii. Mi-a scris ulterior precizând «Am verificat. Aveți dreptate. Noi nu ne-am pus niciodată problema în termenii aceștia». Așadar, problema a fost ani de zile ignorată și am ajuns astăzi în situația în care după izbucnirea războiului din Ucraina să începem să recuperăm, dar avem nevoie de foarte multe informații, avem nevoie de foarte multe analize. Cei de la Promo-LEX de la Chișinău fac o treabă bună cu privire la strângerea de date despre abuzurile autorităților de la Tiraspol. Nu te trimite nimeni în Siberia, dar poți să mori foarte ușor și în închisorile din Transnistria. 

Iar autorul pe care l-am tradus, Edward Luttwak, a efectuat o serie de vizite la București, prima dată în 2016. A fost primit la Guvern, la Președinție, iar el a pus o întrebare foarte provocatoare. A spus în felul următor: «De ce România nu abandonează odată tot acest proces inutil 5+2 și nu trimite trupe de pacificare împreună cu R. Moldova în Transnistria?». A fost un șoc. El a continuat: «Dacă voi nu trimiteți, s-ar putea ca ceilalți să trimită și să facă precum în Crimeea». Deci niciodată nu s-a pus această problemă la București, de a exista o inițiativă care să depășească cadrul diplomatic. În prezent începe să se pună problema despre ceea ce e de făcut cu acea zonă".