Actualitate Internă Cap de pod

VIDEO. A fost decisă data prezidențialelor și a referendumului, precum și întrebarea la care vor răspunde cetățenii. Rezultatele plebiscitului vor avea putere juridică supremă. Maia Sandu: „Avem nevoie de unitate”

VIDEO. A fost decisă data prezidențialelor și a referendumului, precum și întrebarea la care vor răspunde cetățenii. Rezultatele plebiscitului vor avea putere juridică supremă. Maia Sandu: „Avem nevoie de unitate”

Curtea Constituțională (CC) a dat undă verde astăzi, 16 aprilie, pentru organizarea referendumului constituționale privind aderarea la Uniunea Europeană, care va avea loc pe data de 20 octombrie 2024. „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?” - este întrebarea la care vor răspunde cetățenii la urnele de vot, în ziua în care vor vota și la alegerile prezidențiale.

„Avem nevoie de unitate, avem nevoie de implicarea fiecărui partid, organizație civică, cetățean, ca împreună sa garantăm pacea și bunăstarea pentru moldoveni. Uniți pentru Moldova Europeană vom reuși să îndeplinim obiectivul nostru comun - ca moldovenii să trăiască în pace, demn și liber într-o țară europeană puternică”, a reacționat președinta Maia Sandu, după decizia Curții.

CC a reținut că inițiativa de revizuire a Constituției nu contravine prevederilor Legii Supreme, nu depășește limitele materiale de revizuire a Constituției și poate fi prezentată Parlamentului spre examinare. Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.

Rezultatul referendumului va fi introdus automat în Constituție

Totodată, Constituția urmează să fie completată cu titlul „Integrarea în Uniunea Europeană”.

Având în vedere că referendumul este unul constituționale, rezultatul plebiscitului va fi introdus automat în Constituția Republicii Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de președintele Parlamentului, Igor Grosu. Ideea a fost întărită astăzi de președinta CC. Potrivit Domnicăi Manole, rezultatele vor avea putere legislativă supremă și nu vor trece printr-un vot suplimentar în Parlament.

Președinta CC a mai precizat că inițiativa de revizuire a Constituției prin referendum nu afectează caracterul suveran, independent și unitar al Republicii Moldova, statutul de neutralitate permanentă sau drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.


„După mai bine de 30 de ani, în sfârșit a venit timpul ca noi, cetăţenii, să spunem întregii lumi că suntem europeni și că vrem să facem parte din această familie europeană. Referendumul despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va defini prezentul și viitorul nostru pentru următoarele decenii, este proiectul generaţiei noastre.

Mulțumesc colegilor mei din Parlament care au inițiat această procedură legislativă și au mers la Curtea Constituțională. Haideți ca anul 2024 să fie unul istoric pentru Republica Moldova!”, a reacționat președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu.

Propaganda rusă lucrează activ împotriva referendumului

Politicienii pro-ruși și canalele de propagandă rusă promovează activ ideile de boicotare a referendumului și de a se vota „Nu” la plebiscit.

Partidul Socialiștilor, dar și oligarhul fugar Ilan Șor - cele două forțe politice de bază pe care Kremlinul mizează în Republica Moldova, nu au întârziat să critice decizia de astăzi a Curții.

Socialiștii consideră referendumul ilegal și au acuzat Curtea că „și-a depășit în mod repetat atribuțiile și a ignorat toate argumentele juriștilor privind organizarea nejustificată a unui referendum care afectează suveranitatea Republicii Moldova, precum și desfășurarea acestuia concomitent cu alegerile Președintelui țării”.

„Partidul Socialiștilor insistă pe ideea privind inadmisibilitatea încălcării Constituției cu privire la impunerea unei ideologii general obligatorii. PSRM consideră inviolabile principiile constituționale cu privire la independența, suveranitatea și neutralitatea Republicii Moldova, iar transferul total sau parțial al acestora unor organe supranaționale – inacceptabil”, se arată într-un comunicat al PSRM.

Mesaje pline de sperietori și narațiuni false cu care ne-a obișnuit Kremlinul

La rândul său, Ilan Șor a afirmat că „de îndată ce frontierele UE se vor deschide, toți cei care pot vor părăsi țara”.

„Ne așteaptă soarta țărilor baltice, de unde oamenii au plecat cu familiile în căutarea unei vieți mai bune. Acesta va fi începutul sfârșitului poporului moldovenesc.

Refugiații vor veni în turmă la noi, în Moldova. Țara va trebui să-și îndeplinească obligațiile față de UE pentru a le accepta. Și aceștia sunt departe de vecinii noștri - toți cei care nu sunt necesari în Occident vor veni aici. Vom avea ghetouri, iar criminalitatea va crește inevitabil. Acest lucru va prăbuși complet economia noastră.

Costul gazului și al energiei electrice va crește, așa cum sa întâmplat în Europa. Vom pierde accesul la piețele din Rusia și Belarus, iar mulți dintre fermierii noștri nu vor supraviețui acestei lovituri. Afacerile moldovenești se vor încheia: 90% dintre antreprenorii moldoveni nu vor putea rezista concurenței”, a afirmat Șor într-un mesaj plin de falsuri și manipulări.

Potrivit oligarhului fugar, condamnat definitiv la închisoare în dosarul fraudei bancare, „aderarea la UE nu va face decât să adâncească diviziunea în raport cu Găgăuzia și regiunea transnistreană.

„Paradele LGBT vor deveni realitatea noastră. Schimbarea de gen, căsătoria între persoane de același sex, justiția juvenilă - toate acestea vor inunda țara. Și copiii noștri vor crede că familia tradițională este o relicvă a trecutului, pentru că asta au fost învățați de la grădiniță.

În plus, UE este un bloc politic care poate cere Moldovei să-și schimbe statutul neutru și să participe la conflictele internaționale.

Și aceste consecințe sunt doar vârful aisbergului. Prin urmare, referendumul este o bătălie pentru Moldova noastră, pentru viitorul moldovenilor din țara natală. Trebuie să apărăm acest viitor”, a mai declarat Șor.

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.