Prim-ministra lituaniană, Ingrida Šimonytė, a îndemnat Uniunea Europeană să demareze până în luna iulie discuții "reale" privind aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la blocul european.
"Trebuie să începem cât mai curând posibil negocieri reale privind aderarea la UE în cazul Ucrainei și Moldovei – în această jumătate de an", a declarat Šimonytė în cursul zilei de luni, după o întâlnire avută la Vilnius cu omologii ei estoni și letoni.
"Trebuie să ne respectăm promisiunea față de poporul Ucrainei și Moldovei și să folosim acest moment istoric pentru a extinde spațiul de succes al Europei pentru propria noastră securitate, printre alte motive", a adăugat Šimonytė.
Președintele lituanian Gitanas Nausėda a declarat, la rândul său, că negocierile referitoare la aderarea celor două state trebuie să înceapă în luna iunie.
Cei trei prim-miniștri baltici s-au întâlnit luni la Vilnius, în contextul în care Lituania preia președinția Consiliului Baltic al Miniștrilor.
Potrivit celor spuse de Šimonytė, cei trei lideri au discutat inclusiv despre securitatea și apărarea regiunii baltice, despre sprijinul pentru Ucraina, despre sancțiunile împotriva Rusiei și Belarusului, respectiv despre implementarea proiectelor regionale de infrastructură.
"Țările noastre împărtășesc aceeași viziune asupra situației; securitatea regiunii noastre este direct legată de victoria Ucrainei și nu putem să obosim! Cred că nu vom obosi să ajutăm Ucraina în lupta sa", a completat Ingrida Šimonytė.
Prim-ministra lituaniană a mai zis că Uniunea Europeană trebuie să continue să intensifice presiunea asupra Rusiei și Belarusului, să-și extindă sancțiunile împotriva agresorului și să caute modalități de a preveni fentarea sancțiunilor.
"Am convenit asupra necesității de a continua creșterea presiunii, de a întări izolarea internațională a Rusiei, de a înăspri în mod constant sancțiunile, de a mobiliza eforturile în regiune, în UE și la nivel global pentru a preveni încercările de fentare a sancțiunilor", a conchis prim-ministra Lituaniei în legătură cu întâlnirea avută cu omologii baltici. (sursa: LRT)