La doar câteva zile după ce anunța că instituția sa știe exact ce tratament (legal) să aplice „bandiților” de la Chișinău care s-au asociat cu criminalul de la Kremlin (Vladimir Putin), Igor Grosu, liderul Legislativului din R.Moldova, s-a trezit, joi, în Parlament cu un deputat ce purta la vedere un tricou cu mesaj subversiv sfidător - „team Putin” (echipa lui Putin). Acestuia i s-au alăturat alți șase parlamentari din gruparea coordonată de Ilan Șor într-o încercare de blocare a tribunei instituției și de boicotare a lucrărilor.
Motivul blocării tribunei a fost un proiect de lege ce a vizat extinderea atribuțiilor Băncii Naționale a Moldovei, printre altele oferindu-i-se posibilitatea instituției să-și gestioneze independent activele financiare și mobiliare. Potrivit deputaților lui Șor, inițiativa „va face Banca Națională a Moldovei intangibilă, cu numeroase facilități pentru administrație și abuz de putere”. „Înțeleg că aici unii membri ai unei grupări criminale vor să mai fure un miliard. Tare și-ar dori, dar noi nu le vom permite asta”, a replicat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Purtătorul de tricou imprimat cu un mesaj de asociere explicit cu criminalul de la Kremlin este nimeni altul decât deputatul Vasile Bolea, care a părăsit anul trecut rândurile socialiștilor în favoarea partidului Renaștere, controlat de oligarhul fugar Ilan Șor. Un astfel de tricou se vinde într-un magazin online din Rusia și costă 2.990 de ruble rusești, echivalentul a 31 de euro.
Gestul lui Vasile Bolea le-a produs o vizibilă satisfacție putiniștilor din blocul Victoria, creat recent la Moscova de oligarhul fugar Ilan Șor și care și-a anunțat public intenția clară de a bloca parcursul european al R.Moldova. Toți au afirmat că este o mândrie pentru ei să facă parte din echipa liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.
„Noi toți facem parte din această echipă (n.r.-echipa lui Putin) și suntem mândri să vă spunem acest lucru. Noi având în vedere că am ales alt stil, am venit așa cum am venit, dar suntem pe aceeași linie și, desigur, că împărtășim ideea aceasta să vină în Parlament în tricoul acesta”, a declarat controversata Marina Tauber.
La propunerea lui Igor Grosu, Parlamentul a votat sancționarea celor șapte parlamentari subordonați din Ilan Șor: Vasile Bolea, Vadim Fotescu, Denis Ulanov, Irina Lozovan, Marina Tauber, Reghina Apostolova și Alexandr Nesterovschi.
„Astăzi, împreună cu deputații din fracțiunea PAS, am luat decizia de a interzice participarea la următoarele 5 ședințe a Parlamentului pentru deputații - Vasile Bolea, Vadim Fotescu, Denis Ulanov, Irina Lozovan, Marina Tauber, Reghina Apostolova și Alexandr Nesterovschi. Asta după ce deputații vizați au blocat tribuna legislativului și au împiedicat desfășurarea ședinței plenare. Anterior, aceștia au primit avertisment, a fost aplicată și sancțiunea de retragere a cuvântului, însă nu s-au conformat, iar astăzi au blocat tribuna. Am fost în situația să aplic articolul 133 (f), prin care am interzis participarea la 5 ședințe.
Vom acționa foarte hotărât de fiecare data când cei certați cu legea, care lucrează pentru statul agresor – Federația Rusă – vor încerca să perturbeze ședințele unde votăm legi în interesul oamenilor noștri și pentru parcursul ales de noi”, a precizat Grosu.
Pentru această propunere au votat 57 de deputați din majoritatea parlamentară. „Rog secretariatul să anunțe și să transmită această decizie Serviciului de Protecție și Pază de Stat”, a mai spus Igor Grosu.
Tot joi, presa de la Chișinău a relatat că guvernatoarea Autonomiei Găgăuze a R. Moldova, Evghenia Guțul, a fost inclusă în lista de sancțiuni a SUA. Au mai fost sancționate trei companii moldovenești care au livrat piese de avion Rusiei, în pofida sancțiunilor internaționale.
Potrivit Deutsche Welle, Evghenia Guțul a fost sancționată pentru complicitate cu oligarhul fugar condamnat, Ilan Șor, și cu gruparea politică a acestuia scoasă în afara legii, precum și pentru înlesnirea acțiunilor de interferență politică ilegală a Kremlinului în Republica Moldova.
Aceste sancțiuni includ blocarea tuturor proprietăților din Statele Unite, cele aflate în posesia sau sub controlul unor persoane din SUA (interpuși), interzicerea tranzacțiilor cu persoane din SUA din interiorul sau care tranzitează SUA, interzicerea furnizării sau obținerii de fonduri, bunuri sau servicii, precum și neeligibilitatea Evgheniei Guțul pentru intrarea în SUA.
Măsura luată împotriva putinistei din Găgăuzia vine la scurt timp după vizita la Chișinău a secretarul de stat american, Antony Blinken, în cadrul căreia a anunțat noi sancțiuni împotriva oligarhilor moldoveni care subminează democrația și urzesc destabilizarea țării la indicațiile Kremlinului. În Republica Moldova, Evghenia Guțul este cercetată în cel puțin două dosare penale, acțiunile procesuale în ambele cazuri desfășurându-se suspect de lent. La fel se întâmplă și cu dosarele penale ale celorlalți exponenți influenți ai grupării Șor.