Liderii de la Chișinău, președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au participat, sâmbătă, la manifestările publice de comemorare al celui de-al doilea și cel mai mare val de deportări staliniste, din noaptea de 5-6 iulie 1949. Oficialii au depus flori la monumentul victimelor deportărilor regimului sovietic şi a îndemnat cetăţenii să onoreze memoria şi să cinstească numele celor care au cunoscut teroarea acelor timpuri, transmite MOLDPRES.

Zeci de mii de familii de țărani basarabeni (considerați înstăriți, „culaci”), inclusiv femei, copii și bătrâni, au fost scoși din casele lor și duși în Siberia, casele, pământurile şi bunurile acestora fiind confiscate de regimul bolșevic și transmise colhozurilor. De asemenea, o parte importantă a fost furată şi vândută. 

Operațiunea din 1949 a fost denumită conspirativ IUG (română SUD), fiind catalogată ulterior drept „cea mai mare deportare a populației basarabene”. 

Pentru desfăşurarea operaţiunii au fost mobilizate 3.071 de camioane şi 1.736 de vagoane

Arestările s-au făcut noaptea cu forțele soldaților veniți în sate cu mașinile. Unii cetățeni care au încercat să scape cu fuga au fost împușcați. Gospodarii arestați împreună cu familiile lor, cu copiii, cu bătrâni, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, au fost urcați cu forța în vagoane pentru vite și duși. Toate bunurile - casele, utilajul țăranilor deportați - au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc. Mulți dintre gospodarii deportați nu au mai revenit în patrie, au fost împușcați pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor.

În urma deportării din iunie 1949 impactul dorit de autoritățile comuniste sovietice a depășit toate așteptările. Acest lucru este adevărat mai ales în ceea ce privește efectul asupra ritmului de colectivizare în următoarele luni după deportare.

Potrivit unor estimări oficiale contestate din motive întemeiate, au fost deportate în Siberia 11.293 de familii, respectiv 35.000 de oameni. Istoricii și alți specialiști contestă aceste cifre afirmând că nu reflectă întreaga proporție care a lovit populația Moldovei, deoarece numărul victimelor deportărilor a fost estimat luând ca bază de calcul trei membri ai aceleași familii, or se știe că au fost ridicate familii cu 7-8 și chiar 14 copii.

Listele cu persoanele deportate pot fi consultate AICI.

„Peste 35.000 de oameni au fost ridicaţi noaptea din casele lor şi trimişi la mii de kilometri depărtare. În baza unor liste. Atât valora viaţa pentru un regim totalitar - un nume pe o listă. Noi nu am ales să fim deportaţi. Nimeni nu ne-a întrebat. Nu am ales să fim înfometaţi, ucişi, trimişi la război. Neamul nostru a sângerat în timp ce alţii ne decideau soarta', a declarat preşedinta Maia Sandu în mesajul său.

Sâmbătă, în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău a fost inaugurată expoziţia "Trenul durerii'. În acest an, expoziţia este prezentată într-un format nou, cu elemente digitale şi grafice, conţinut multimedia, obiecte, fotografii şi istorii din viaţa familiilor deportate. De asemenea, vizitatorii au acces la o bibliotecă cu cărţi despre evenimentele triste din acea perioadă, inclusiv "Cartea memoriei', în care pot fi găsite numele rudelor deportate. Persoanele care intră în cele două vagoane din centrul Chişinăului sunt însoţite de istorici şi ghizi. Expoziţia inserează şi elemente de realitate virtuală, pentru a putea fi urmărită de la distanţă, prin scanarea unui cod QR.

Ultima deportare în masă a populației basarabene a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951 și a vizat, de această dată, elementele religioase considerate un pericol potențial la adresa regimului comunist stalinist.

Context. Trei valuri semnificative de deportări au avut loc pe teritoriul fostei provincii româneşti, Basarabia, după august 1940, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

În anii 1940-1941 şi între 1944 şi 1956 au avut loc operaţiuni de deportare a românilor basarabeni în Estul URSS, dar şi în republicile din sud, îndeosebi în Kazastan.

Cele mai importante deportări din punct de vedere numeric au fost efectuate în 12-13 iunie 1941; 5-6 iulie 1949  şi în anul 1951.

Imediat după ocuparea Basarabiei de Armata Roşie, structurile de securitate internă, respectiv NKVD au întreprins acţiuni de localizare a acelor români basarabeni care erau consideraţi periculoşi, bănuiţi că fac spionaj în favoarea României.

De asemenea, persoanele care au ocupat funcţii în aparatul administrativ al provinciei sub autoritate românească, precum şi învăţătorii, profesorii, primari, preoţi sau notari au fost urmăriţi, reţinuţi şi condamnaţi în baza unei legislaţii abuzive sovietice. Condamnările variau de la zece la 25 de ani de lagăr.

Aceştia s-au încadrat în prima etapă a epurărilor şi de slăbire a elementului românesc majoritar din Basarabia.

Cei socotiţi indezirabili, după cedare nici nu au mai fost deferiţi simulacrului de justiţie , ci împuşcaţi direct cu un glonţ în ceafă. Este cazul cu cei 75 de foşti cetăţeni români care în perioada interbelică au activat în cadrul partidelor tradiţionale româneşti, unii au fost actanţi ai Unirii Basarabiei cu România în anul 1918. Execuţia a avut loc în localul fostului consulat al Italiei la Chişinău, iar după redobândirea Basarabiei în iulie 1941 au putut fi identificaţi numai 15 dintre aceştia.

Deportarea populaţiei autohtone efectuată de regimul sovietic urmărea nu numai o epurare din punct de vedere etnic, ci şi soluţia de a elimina o eventuală opoziţie la tranziţia către noul regim politic şi administrativ.

În cazul Basarabiei, nu doar elementul politic a cântărit în planurile sovieticilor, ci şi coeziunea dată de funcţiunile proprietăţii funciare. Naţionalizarea pământului sau trecerea tuturor ţăranilor agricultori la forma colectivistă exprimată de colhozuri şi sovhozuri.

De organizarea deportării s-a ocupat Biroul politic al CC al PC (b.) al URSS, iar structurile NKVD-iste au fost baza logistică a mecanismului deportării.