Mitropolitul Petru al Basarabiei a transmis marți, de Ziua Independenței Republicii Moldova, un mesaj emoționant, evidențiind faptul că reprezentanții bisericii basarabene au mărturisit neîncetat, în ciuda riscurilor, „adevărul”: „Poporul dintre Prut și Nistru este un popor român”.
„În această zi de sărbătoare, dorim să adresăm un gând de felicitare tuturor românilor basarabeni, atât celor care trăiesc pe acest pământ binecuvântat, cât și celor care, din diverse motive, se află departe, în căutarea unor condiții de muncă sau de trai mai bune”, transmite Mitropolitul Basarabiei, citat de portalul basilica.ro.
„Ziua Independenței este un moment de profundă reflecție asupra rolului esențial pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut în păstrarea și transmiterea identității noastre lingvistice, etnice și spirituale, începând cu secolul al XIX-lea, când acest pământ a fost smuls cu durere de la Țara-Mamă”, continuă Înaltpreasfinția Sa.
„Ierarhii, preoții și viețuitorii mănăstirilor din Basarabia au fost cei care, cu mult curaj și jertfelnicie, au mărturisit neîncetat adevărul că poporul dintre Prut și Nistru este un popor român, cu riscul de a fi exilați, prigoniți sau martirizați.”
Jertfelnicia preoților a păstrat identitatea românească
„În fața persecuțiilor, torturii și chiar a martiriului, aceștia au înfruntat vitregiile istoriei cu dragoste pentru neam, contribuind la trezirea conștiinței naționale, la păstrarea credinței strămoșești și la consolidarea legăturilor noastre cu frații de dincolo de Prut”, adaugă Părintele Mitropolit Petru.
„Mitropolia Basarabiei, care la anul se pregătește să aniverseze centenarul său, a fost mereu un stâlp de susținere pentru poporul nostru. Cu același discurs evanghelic și cu o grijă pastorală și socială neclintită, Mitropolia noastră a fost un centru de cultură și spiritualitate, tipărind cărți, deschizând instituții de învățământ, investind în patrimoniul național, construind biserici și mănăstiri și formând personalități care au schimbat cursul istoriei.”
„Din păcate, mulți dintre cei care au contribuit la aceste realizări au fost prigoniți, exilați sau chiar uciși, dar nu au încetat niciodată să se roage și să lupte pentru libertatea și demnitatea poporului nostru, păstrând vie nădejdea unei renașteri naționale”, precizează Înaltpreasfinția Sa.
„După perioada de prigoană sovietică, când Biserica Ortodoxă din Basarabia a fost coruptă de influențele imperialiste, clericii, intelectualii și credincioșii noștri, uniți într-o voință comună, au cerut în Adunarea Eparhială din 14 septembrie 1992 reactivarea Mitropoliei Basarabiei.”
Reactivarea Mitropoliei Basarabie, o împlinire istorică
„Cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 19 decembrie 1992, Mitropolia noastră a fost recunoscută ca Mitropolie autonomă, de stil vechi, integrată în trupul Bisericii Ortodoxe Române, reafirmându-se astfel continuitatea și autonomia canonică, departe de orice influență străină”, mai explică Mitropolitul Petru.
„După obținerea Independenței Republicii Moldova, reactivarea Mitropoliei Basarabiei a fost poate cea mai mare realizare națională, un rod al rugăciunilor și al sacrificiilor făcute de generații întregi de creștini.”
„Astăzi, privim cu nădejde la viitorul nostru ca neam și ca țară, cu credința că Dumnezeu ne va ocroti în continuare. În ciuda tuturor încercărilor prin care am trecut în ultimele trei decenii, Biserica Ortodoxă Română din Basarabia a reușit să reziste și să cunoască o dinamică extraordinară, aflată într-o continuă ascensiune”, scrie Înaltpreasfințitul Părinte Petru.
„Acest progres nu ar fi fost posibil fără sprijinul cercetătorilor, intelectualilor, clericilor, politicienilor onești și iubitori de neam și credință, de pe ambele maluri ale Prutului, care au contribuit la deșteptarea conștiinței naționale, datorită căreia din ce în ce mai mulți români din Basarabia redescoperă adevărul identității lor și se unesc sub stindardul credinței și al libertății spirituale.”
„Vă felicităm, așadar, pe toți cetățenii Republicii Moldova, atât din țară, cât și din diasporă, reamintindu-vă că avem o țară minunată, bogată în tradiții, valori și resurse, care aspiră la un loc de cinste în marea familie europeană. Fie ca Dumnezeu să ne lumineze și să ne călăuzească pașii pe calea adevărului, a dreptății, a iubirii de neam și de Biserică”, încheie Mitropolitul Petru al Basarabiei.
Ziua Independenței, celebrată anual în 27 august, este ziua națională a Republicii Moldova. Data evocă ziua în care a fost adoptată Declarația de Independență față de Uniunea Sovietică, 27 august 1991.