În Republica Moldova ies la iveală mai multe conexiuni ale preoților Mitropoliei Moldovei (subordonate Patriarhiei Ruse) și ale unor candidați la alegerile prezidențiale din 20 octombrie cu agenți ai serviciilor rusești. Dmitri Chistilin, organizator al „pelerinajelor” preoților Mitropoliei Moldovei în Federația Rusă, care s-a ocupat de mai multe operațiuni ale forțelor ruse pe teritoriul R. Moldova și s-a ocupat de campania electorală a Victoriei Furtună, a fost reținut de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) după expulzarea acestuia de autoritățile moldovenești. Același Chistilin organizase recent un eveniment pro-rusesc la București.
Potrivit unui comunicat al SBU, citat de deschide.md, reținerea celui cunoscut inclusiv drept „ideologul Kremlinului pentru agresiunea armată a Federației Ruse” a fost efectuată cu ajutorul autorităților din R. Moldova.
Chistilin este pus sub acuzare pentru trădare de patrie și justificarea agresiunii armate a Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv glorificarea ocupanților. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare pe viață în Ucraina și confiscarea tuturor bunurilor deținute.
SBU mai notează că Dmitri Chistilin este asistentul fostului consilier al lui Putin, Serghei Glaziev, unul dintre principalii „moderatori” ai anexării Crimeei, precum și a regiunilor Donețk și Luhansk. Chistilin a fost implicat și în elaborarea „Strategiei războiului informațional” care justifica invazia rusească la scară largă asupra Ucrainei. Între 2016 și 2024, Chistilin a pregătit pentru Kremlin o serie de „materiale analitice” în care susținea agresiunea armată rusească și „integrarea” regiunilor ocupate temporar din Ucraina în componența Rusiei. Ajutând serviciile speciale ruse, el a devenit autorul multor publicații menite să desfășoare diversiuni informaționale împotriva Ucrainei.
Totodată, Chistilin a participat activ la promovarea intereselor Kremlinului în afara Rusiei, precizează sursa citată. Printre altele, el a organizat interferențe în procesele electorale din țările Europei de Est și Centrale în favoarea Moscovei. Acționând aparent în numele societății civile ucrainene, Chistilin a participat la organizarea așa-numitelor „mese rotunde” în țările europene, printre care și România. În timpul acestor evenimente, el răspândea narațiuni pro-Kremlin, încercând să reducă sprijinul oferit Ucrainei de partenerii occidentali. În prezent, sunt documentate fapte referitoare la sprijinul său pentru serviciile de informații militare ale Rusiei, în special în crearea mecanismelor de evitare a sancțiunilor impuse împotriva Rusiei.
Aceeași sursă a arătat că Chistilin a fost organizatorul „pelerinajelor” preoților Mitropoliei Moldovei în Rusia, la comanda grupării criminale Șor și Patriarhiei Ruse. De asemenea, Chistilin, cunoscut al mai multor fețe bisericești din R. Moldova, inclusiv al episcopilor Marchel și Nicolae Roșca, i-a convins pe preoți să adune semnături în susținerea candidaturii Victoriei Furtună, ocupându-se și de campania sa electorală.
Victoria Furtună, unul dintre candidații Moscovei la prezidențialele din R. Moldova
Peste jumătate dintre cei 11 candidați pentru funcția de președinte al R. Moldova sunt susținuți sau controlați de regimul Putin. Printre aceștia se numără ex-procurorul Victoria Furtună, care s-a lansat în campanie din Tiraspol, de unde a promovat falsul tipic al propagandei ruse, potrivit căruia guvernarea pro-europeană de la Chișinău ar urmări să atragă R. Moldova în războiul din Ucraina, inclusiv prin dezghețarea conflictului din regiunea separatistă transnistreană. Însuși faptul că Furtună a fost tolerată de regimul separatist de la Tiraspol și lăsată să-și lanseze campania în centrul orașului, reprezintă un gest care demonstrează fără urmă de îndoială vasalitatea sa față de Kremlin. Vom preciza că afirmații despre atragerea R. Moldova în război de către actuala guvernare sau acuzații despre pregătirea de provocări pe Nistru sunt unele dintre cele mai răspândite narațiuni false ale propagandei ruse de la începutul invaziei rusești la scară largă asupra Ucrainei.
La scurt timp după „pelerinajele” în Rusia ale unor preoți ai Mitropoliei Moldovei, la Chișinău a avut loc, pe 6 octombrie, un așa-numit „Marș al Păcii”, la care au fost promovați doi candidați susținuți de Moscova: Victoria Furtună și Vasile Tarlev. Printre fețele bisericești prezente la eveniment s-a numărat și Marchel, episcopul de Bălți și Fălești, care a declarat că se va ruga pentru bunăstarea Victoriei Furtună, a lui Vasile Tarlev și a lui Vladimir Voronin. Clericii care au susținut discursuri au lăudat-o pe Victoria Furtună, descriind-o ca fiind „singura femeie care s-a răsculat pentru apărarea valorilor duhovnicești”, și pentru Vasile Tarlev, despre care au declarat că „pe timpul când era el premier, era armonie între puterea de stat și cea bisericească”, notează deschide.md. Sursa citată menționează că de organizarea acestui marș s-ar fi ocupat Dmitri Chistilin, cetățean al Rusiei și al Ucrainei, care a intrat în R. Moldova folosind pașaportul ucrainean. Cu două săptămâni mai devreme, presa scria despre faptul că episcopul Marchel a făcut campanie electorală chiar în biserică pentru candidata Victoria Furtună, deși, conform legii, biserica trebuie să fie apolitică și să rămână separată de stat.
Vizita la București și legăturile cu Șoșoacă și PPR
În perioada 20-22 septembrie, Dmitri Chistilin a fost la București, unde a organizat, prin intermediul Institutului Internațional „Simon Kuznets” pentru Auto-Organizare și Dezvoltare, o masă rotundă cu genericul „Amenințări și riscuri de securitate ale UE în contextul dezvoltării conflictului ucrainean. Rolul și locul relațiilor București-Chișinău-Tiraspol în politica externă și securitatea europeană”.
La eveniment au fost invitați politicieni, experți și jurnaliști din România, R. Moldova sau Ucraina, inclusiv eurodeputata Diana Șoșoacă, candidata la funcția de președinte al R. Moldova, Victoria Furtună, deputații Dumitru Viorel Focșa și Mihai Lasca (aleși pe listele AUR România, însă între timp au trecut la Partidul „Patrioții Poporului Român”), politologul și omul de afaceri moldovean Serghei Banari, etc.
Pentru acțiunile sale, Chistilin apare în vizorul autorităților române, fiind interogat la ieșirea din țară despre scopul vizitei și acțiunile desfășurate. Intențiile sale erau de a mai organiza o conferință în România pe subiecte geopolitice și consecințele războiului din Ucraina, având sprijin în acest sens din partea Dianei Șoșoacă și a deputaților PPR. Evenimentul urma să aibă loc în noiembrie la Palatul Parlamentului, în București, potrivit deschide.md.
La evenimentul de la București a fost prezentă și o cunoscută TikTokeră din R. Moldova, Tatiana Costachi (cunoscută și sub numele de „Costa Moldovanca”), care, la fel ca în videourile sale de pe TikTok, a vociferat mai multe falsuri și narațiuni ale propagandei de la Kremlin. „Costa Moldovanca” a promovat-o intens pe Victoria Furtună în ultimele săptămână, organizând chiar o întâlnire cu cetățenii moldoveni la Roma, în cadrul căreia Furtună și-a făcut campanie electorală. Stopfals.md a explicat într-un articol felul în care Tatiana Costachi manipulează opinia publică și ce falsuri utilizează. Totodată, portalul citat a anunțat recent că TikTok a șters toate conturile Tatianei Costachi de pe platformă, urmărite de zeci de mii de persoane.
Susținută de oamenii oligarhului fugar Șor
Tot deschide.md a scris săptămâna trecută că membrii blocului „Victorie”, coordonat de Ilan Șor, ar fi îndemnați să o voteze în cadrul alegerilor prezidențiale pe ex-procurorul Victoria Furtună. Într-o înregistrare ajunsă în posesia redacției se aude vocea liderei organizației teritoriale „Șansă” (formațiune care face parte din blocul „Victorie”) din Dondușeni, Cristina Crudu, care anunță activiștii de partid că a primit indicații „de sus”, făcând trimitere la Șor, pentru a aduce la cunoștință tuturor activiștilor și simpatizanților faptul că la prezidențiale ei trebuie s-o voteze pe Victoria Furtună. Totodată, ea roagă colegii din blocul „Victoria” să promoveze discret printre simpatizanți candidatura lui Furtună, dar și anunță că în cazul în care aceasta va fi exclusă din cursă, gruparea Șor” are și alți candidați de rezervă.
Furtună a negat că este susținută de activiștii lui Șor. „De când susținerea unui candidat a devenit infracțiune?”, a întrebat candidata la scrutinul din 20 octombrie.
„Este destul de șocant să vedem câte persoane s-au implicat până acum în aceste activități”. Detalii de la Poliție și procurori despre schema coruperii alegătorilor, coordonată de Șor cu milioane de dolari de la Moscova
Amintim că șeful Poliției R. Moldova, Viorel Cernăuțeanu, a declarat săptămâna trecută că Poliția cunoaște care sunt candidații susținuți de Moscova prin organizația criminală Șor, dar a spus că nu poate da nume, deocamdată.
Viorel Cernăuțeanu, împreună cu șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, au anunțat vineri despre efectuarea mai multor percheziții în cadrul unui dosar penal privind finanțarea ilegală a unor partide și concurenți, dosarul vizând și spălarea de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari.
Conform materialelor, afiliații organizației criminale conduse de Ilan Șor (condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru rolul său în „furtul secolului”) au fost instruite să racoleze persoane pentru participarea la scrutin contra unor sume de bani - urmând să fie anunțați în ajunul alegerilor, prin intermediul grupurilor din aplicația Telegram, referitor la candidatul ce trebuie votat - precum și să voteze cu opțiunea „Nu” la referendumul constituțional privitor la integrarea europeană a R. Moldova.
Potrivit lui Viiorel Cernăuțeanu, Poliției îi sunt cunoscute cazuri de corupere a 130.000 de cetățeni, înregistrate doar pentru luna septembrie. Acestora le-au fost transferați bani din Rusia, de la banca „SberBank”, care se află pe lista sancțiunilor internaționale. Astfel, doar pentru septembrie, Poliția a documentat evidența a unor transferuri de peste 15 milioane de dolari. „Este destul de șocant să vedem câte persoane s-au implicat până acum în aceste activități”, a declarat șefa Procuraturii Anticorupție. Detalii AICI.