Președintele Comisiei pentru Politică Externă din Senatul României, Titus Corlățean, i-a îndemnat pe cetățenii Republicii Moldova să treacă Prutul pentru a vedea nivelul de dezvoltare la care a ajuns România datorită apartenenței la Uniunea Europeană.
Îndemnul a fost lansat de Titus Corlățean în cadrul unei vizite efectuate la Chișinău înaintea alegerilor istorice din 20 octombrie, care, în cazul unui rezultat pozitiv, vor stabili în Constituție vectorul pro-european al Republicii Moldova.
Pe parcursul unei conferințe de presă, senatorul Titus Corlățean a scos în relief o serie de date relevante referitoare la beneficiile aduse României de apartenența la UE. Poziția exprimată de parlamentarul român a venit inclusiv pe fondul campaniei de dezinformare pe care Rusia o desfășoară în Republica Moldova în încercarea de a submina parcursul pro-european al statului.
"Încercăm să promovăm o informare corectă, obiectivă privind beneficiile pe care le are pentru cetățeni o societate care se integrează în Uniunea Europeană. În cazul nostru (al României - n.red.) avem exemple extrem de concrete și este bine să putem să le prezentăm opiniei publice din Republica Moldova, care, în ultimii ani, a fost obiectul unor încercări foarte profesioniste de manipulare și dezinformare cu privire la mizele reale și beneficiile reale ale integrării în Uniunea Europeană. Și pot să spun foarte pe scurt - deși ar fi foarte multe lucruri de spus, faptul că România, de la momentul integrării în Uniunea Europeană până astăzi, a înregistrat - datorită banilor europeni la care am avut acces și pe care altfel nu i-am fi avut, o schimbare substanțială în bine a nivelului economic și social, de la nivelul veniturilor până la infrastructură, sănătate, educație, aspecte care sunt foarte importante în viața cetățenilor. În cazul României, de exemplu, am plecat în 2007, (...) atunci când am aderat la Uniunea Europeană, de la un nivel de 35% din media europeană (a puterii de cumpărare - n.red.), deci mult mai jos, căci am avut de recuperat după o perioadă istorică care a însemnat comunismul, iar după căderea comunismului a urmat un proces de tranziție care nu a fost chiar simplu. Și am plecat de la nivelul de 35% din puterea de cumpărare a cetățenilor europeni ca medie. Astăzi, după un ciclu de 17 ani, care nu este un ciclu lung în realitate la scara istoriei, România se situează la nivelul de 80% din puterea medie de cumpărare europeană. Este o creștere consistentă a veniturilor cetățenilor români, a modului în care prosperitatea a apărut în România. Asta nu înseamnă că nu mai avem de lucru. Mai aveam în continuare, dar suntem astăzi la 80% din puterea de cumpărare medie a cetățeni europeni. Și acest lucru explică toți banii europeni care au intrat în România, explică de ce Produsul Intern Brut, adică avuția națională, a crescut din 2007 până acum, în 2024, cu 400%, deci o creștere de 4 ori a PIB-ului. Nu știu dacă lumea realizează care este magnitudinea unei astfel de creșteri economice care generează și beneficii sociale, salarii mai bune, pensii care au crescut, infrastructură, apă, canalizare, școli, grădinițe ș.a.m.d. Suntem într-un proces de dezvoltare în ceea ce privește autostrăzile, drumurile expres. În 3 ani s-au schimbat și deja se simte în plan economic o schimbare fundamentală. În câțiva ani, puțini ani, România va fi la nivelul european din punctul de vedere al rețelelor de autostrăzi, de drumuri expres. Acestea se realizează preponderent cu fonduri europene. De acolo ne vin resursele principale. Voi adăuga încă un lucru important pentru ca oamenii să fie informați corect. România a absorbit în toți acești ani, după 2007, peste 100 de miliarde de euro, bani europeni nerambursabili care au fost investiți în dezvoltarea socio-economică a României. Și spunem acest lucru pentru că există și actori politici, există jucători politici din Republica Moldova sau din exterior ce sunt afiliați Moscovei, să o spunem foarte clar, și care au încercat să dezinformeze oamenii de bună credință din Republica Moldova. Oamenii trebuie să cunoască adevărul, trebuie să știe în mod obiectiv și îi invit pe toți cei care încă n-au făcut-o să treacă Prutul, să treacă din Republica Moldova în România să vadă cum arată România de astăzi. România de astăzi este fundamental diferită de România de acum 15 sau 20 de ani. Aceasta este calea spre mai multă democrație, spre libertate, spre prosperitate, spre un nivel de trai care înseamnă salarii, care înseamnă pensii, care înseamnă mai mult confort pentru oamenii din Republica Moldova", a punctat oficialul român.