Adresându-se moldovenilor ce sunt sceptici în ceea ce privește votul din 20 octombrie privind integrarea europeană a Republicii Moldova, întrucât se tem că ortodoxia va fi prejudiciată de apartenența la Uniunea Europeană, expertul Andrei Curăraru, din cadrul think tank-ului Watchdog.md, le-a transmis că situația este de fapt la polul opus, dând în acest sens ca exemplu România și Grecia, țări ce sunt membre ale blocului european și în care comunitatea ortodoxă continuă să predomine și chiar se dezvoltă.
Afirmațiile au fost făcute de Andrei Curăraru în cadrul unui interviu acordat recent pentru Nord News.
"Mulți își fac griji pentru religie. Să nu uităm că cel mai mare locaș sfânt ortodox se află în România, în Uniunea Europeană, că toți politicienii noștri pro-ruși merg să se roage la Athos și că în Germania, de exemplu, una dintre cele mai rapid crescânde comunități este cea ortodoxă, căci se organizează românii, moldovenii și își construiesc lăcașe sau chiar își fac rugăciunile în lăcașe catolice sau protestante care le oferă posibilitatea asta. Sunt mai bine de 30 de milioane de ortodocși în Uniunea Europeană și trebuie să ne uităm la Grecia, care din 1986 este membră a Uniunii Europene și la moment are circa 90 de procente ortodocși. I-a forțat cineva să plece din biserica proprie?", a punctat expertul.