Planurile de destabilizare a Republicii Moldova puse la cale de activiștii lui Ilan Șor au fost deconspirate de Serviciul de Informații și Securitate (SIS), procurorii PCCOCS și ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI). 88 de percheziții au fost desfășurate miercuri, 16 octombrie, cu sprijinul angajaților „Fulger” în mai multe localități din R. Moldova, după documentarea de către oamenii legii a acțiunilor grupului infracțional începând cu luna iulie a anului curent. Membrii grupului își planificaseră apogeul acțiunilor de destabilizare în preajma alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional privind integrarea în Uniunea Europeană, din 20 octombrie.
Instruiți cum să destabilizeze, să provoace forțele de ordine, respectiv să folosească armele și alte instrumente periculoase
Mai exact, potrivit declarațiilor unora dintre tinerii percheziționați (o mare parte în jurul vârstei de 20 ani – atât băieți, cât și fete) care colaborează cu ancheta, aceștia ar fi participat la instruiri într-o pensiune din suburbia Moscovei. Potrivit constatărilor oamenilor legii, în luna iunie au participat la astfel de instruiri peste 100 tineri, sub pretextul participării la un program cultural și turistic.
Astfel, în Rusia, aceștia ar fi fost instruiți privind tactici de dezbinare națională, precum și destabilizare a ordinii constituționale, tactici de provocare a organelor de menținere a ordinii publice; utilizarea armelor și a altor obiecte pentru provocarea daunelor fizice non-letale; psihologia maselor; confruntarea fizică cu forțele de ordine în timpul protestelor; confecționarea și utilizarea articolelor de incendiere și a explozibilelor artizanale; manevrarea dronelor, cu atașament special pentru exploziv sau incendiere. Tipul de pregătire oferit cetățenilor Republicii Moldova indică asupra unor acțiuni ofensive, în contextul unor operațiuni desfășurate în masă cu scopul de a crea provocări și panică.
Antrenați de entități asociate grupării paramilitare „Wagner”, inclusiv în Serbia, cât și în Bosnia și Herțegovina
O parte dintre acești tineri au fost antrenați de către instructori străini conectați la entitățile asociate structurilor private militare „Wagner” și „Ferma”. Totodată, unele persoane au fost selectate pentru antrenamente mai avansate în tabere de gherilă, desfășurate în Bosnia și Herțegovina, precum și în Serbia. Majoritatea instruirilor s-au desfășurat de la începutul lunii septembrie și până la mijlocul lunii octombrie.
Momentan, 4 dintre cetățenii R. Moldova, instruiți în cadrul taberelor de gherilă din Bosnia și Herțegovina, precum și din Serbia, au fost reținuți de către PCCOCS și plasați în arest preventiv pentru o perioada de 30 de zile.
Sumă în cuantum de 1.600.000 de lei, ridicată în cadrul perchezițiilor
Urmare a perchezițiilor, oamenii legii au ridicat diferite sume de bani în euro, dolari americani, hrivne și lei, prezumptiv destinați protestelor ce ar degenera în dezordini în masă, care totalizat cifrează peste 1.600.000 de lei. De asemenea, au fost ridicate și alte obiecte destinate organizării dezordinilor în masă: liste cu activiști, pliante, calculatoare portabile, telefoane performante, haine cu diverse inscripții, semnături electronice care nu aparțin persoanelor percheziționate, cartele bancare de la băncile Federației Ruse, precum și tichete de îmbarcare la avion cu destinația Chișinău-Istanbul-Moscova.
Totodată, au fost ridicate și probe ale relației membrilor grupului infracțional cu partide afiliate celui vizat declarat neconstituțional – contracte și legitimații ale unui astfel de partid. Suplimentar, a fost ridicată ștampilă unei organizații neguvernamentale, precum și înscrisuri de ciornă cu măsura organizatorică a unei alte astfel de organizații.
Banii, precum și alte obiecte ridicate vor fi anexate la dosarul penal, urmând ca după finalizarea investigațiilor, acesta să fie trimis spre examinare în judecată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Acum, în baza cercetării probelor, procurorii urmează să determine căror persoane le vor fi formulate învinuirile pentru pregătirea organizării dezordinilor în masă.
SIS a dat numele a 11 „instructori”
Serviciul de Informații și Securitate a identificat alți 11 cetățeni străini care au acordat asistență taberelor de pregătire din Bosnia si Herțegovina și Serbia, acționând sub formă de instructori, după cum urmează:
1. LUCHNIKOV Aleksandr
2. MOSKVIN Serghei
3. SOLOVICH Sergey
4. BEKER Andrei
5. VOLKHONSKI Aleksandr
6. GRUNICHEV Aleksey
7. BUBNOV Gheorgii
8. VILDIAEV Vladimir
9. RUSSU Danila
10. NEKLYUDOV Dmitrii
11. ANGELOV Mircho
ANGELOV Mircho, pe lângă faptul că a fost unul din instructorii taberelor de gherilă pentru cetățenii Republicii Moldova, a fost implicat și în realizarea actelor de vandalism, cum ar fi sabotarea mai multor bancomate din Chișinău, în scopul provocării panicii în societate, în primăvara anului curent.
În timp ce investigațiile continuă, oamenii legii atenționează tinerii să evite implicarea în acțiuni care depășesc cadrul legal al unui protest pașnic și care ar putea degenera în dezordini în masă, însoţite de aplicarea violenţei împotriva persoanelor, de pogromuri, incendieri, distrugeri de bunuri, de aplicarea armei de foc sau a altor obiecte utilizate în calitate de armă, precum şi de opunere de rezistenţă violentă sau armată reprezentanţilor autorităţilor – acțiuni care se pedepsesc cu până la 8 ani închisoare.
Urmare a unui alt dosar penal trimis în judecată de procurorii PCCOCS, în data de 30 septembrie 2024, 7 bărbați au fost condamnați la pedepse cu închisoarea.
Expert: Acțiunile tinerilor se încadrează în noțiunea de „trădare de patrie”
Andrei Rusu, expert al comunității WatchDog.MD, a accentuat gravitatea faptului ca Federația Rusă intervine în procesele electorale democratice, pregătind destabilizări în preajma scrutinului prezidențial și a referendumului. „Tinerii erau transportați la Moscova de către ONG-ul 'Eurasia', care avea programul cultural 'Cunoaște Rusia' pentru a vizita muzee. Însă, în realitate, vedem că ei au fost duși la Moscova pentru a fi antrenați ca să creeze destabilizări în ziua alegerilor sau cum să lupte cu organele de forță. Cu părere de rău, acești tineri vor fi pasibili de răspundere penală, pentru că ceea ce au făcut ei la Moscova se încadrează drept 'trădare de patrie', încercând să ducă la o lovitură de stat în interesele Federației Ruse. Asta se penalizează cu ani grei de pușcărie”, a declarat Andrei Rusu pentru Moldova 1.