Actualitate Internă Focus

Oligarhul putinist Ilan Șor și acolita sa Marina Tauber au pierdut apelul înaintat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin care solicitau ridicarea sancțiunilor impuse de UE ca urmare ca tentativelor de a destabliza R.Moldova

Oligarhul putinist Ilan Șor și acolita sa Marina Tauber au pierdut apelul înaintat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin care solicitau ridicarea sancțiunilor impuse de UE ca urmare ca tentativelor de a destabliza R.Moldova

Tribunalul General al Uniunii Europene a respins, miercuri, solicitarea putiniștilor Ilan Șor și Marinei Tauber de a anula sancțiunile care le-au fost impuse de UE pentru tentative de destabilizare a R.Moldova. Decizia contrastează cu cea luată în octombrie în cazul lui Vladimir Plahotniuc de a i se anula sancțiunile, scrie Europa Liberă Moldova.

Tribunalul a argumentat că sancțiunile sunt justificate și conforme politicii externe și de securitate comune a Uniunii Europene.

„Organizarea, conducerea sau participarea la demonstrații violente sau la alte acte de violență poate justifica acțiunea UE în acest domeniu în vederea consolidării și sprijinirii democrației și a statului de drept într-o țară terță”, se spune într-un comunicat al instanței.

Șor și Tauber au fost sancționați în aprilie 2023 pentru organizarea de demonstrații antiguvernamentale violente, despre care Consiliul UE a spus la acea dată că au amenințat suveranitatea și independența R. Moldova, democrația, statul de drept, stabilitatea și securitatea acesteia.

Sancțiunile prevăd interdicție de călătorie și sechestrarea tuturor proprietăților și conturilor pe care cei doi le pot avea pe teritoriul UE.

În decizia sa, Tribunalul General al UE a constatat că, în 2022 și 2023, Partidul Șor, sub conducerea lui Șor și Tauber, a organizat într-adevăr demonstrații violente, în principal la Chișinău, cu protestatari antrenați și plătiți de partid, „în interesul și cu sprijinul Rusiei”. De asemenea, intenția Partidului Șor ar fi fost să implice în proteste persoane „capabile să provoace probleme și tulburări la acele demonstrații, cu scopul de a intimida guvernul” pro-european de la Chișinău.

Dizolvarea Partidului Șor „nu este suficientă” pentru anularea sancțiunilor împotriva lui Șor și Tauber, „întrucât ambii rămân capabili să organizeze, să conducă sau să participe la demonstrații violente sau la alte acte de violență în Moldova”, a mai spus Tribunalul General al UE.

Șor și Tauber au mai fost sancționați de Statele Unite și alte guverne. În timp ce Șor se ascunde la Moscova de ispășirea unei pedepse de 15 ani de închisoare dată de justiție moldoveană pentru rolul său în frauda bancară din 2014, Tauber, care este deputată, este judecată în diferite procese la Chișinău sub acuzația de finanțare ilegală a fostului său partid și de alte încălcări. Sursa: Europa Liberă Moldova.

Același tribunal a decis însă, la 23 octombrie, să anuleze decizia Consiliului UE din 2023 de sancționare a oligarhului fugar moldovean Vladimir Plahotniuc. Acesta rămâne, însă, pe listele de sancțiuni ale blocului comunitar, a spus Europei Libere ministerul de Externe de la Chișinău.

Magistrații europeni au motivat decizia prin faptul că Consiliul Uniunii Europene nu a precizat, în decizia sa din 2023, motivele și dovezile care au stat la baza includerii lui Plahotniuc în lista persoanelor sancționate pentru acțiunile de destabilizare a R. Moldova.

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.