Concernul rus Gazprom a anunțat că, începând cu 1 ianuarie 2025, ora 08:00 (ora Moscovei), va sista complet livrările de gaze naturale către Republica Moldova, invocând „neachitarea sistematică a datoriilor” de către compania Moldovagaz și „abateri esențiale de la prevederile contractuale”.
Moldovagaz este însă o companie deținută de ruși și pro-ruși în procent de peste 63% (Gazprom deține 50% din acțiuni, Agenția proprietății publice de pe lângă Ministerul Economiei al Republicii Moldova deține 35,33% din acțiuni, Comitetul de administrare a proprietății Transnistriei 13,44% din actiuni, restul acționarilor având cote mai mici de 5%.
Decizia a fost comunicată, sâmbătă, printr-un mesaj publicat pe canalul de Telegram al gigantului rus, care avertizează că își rezervă dreptul de a anula unilateral contractul și de a solicita achitarea integrală a datoriilor și penalităților.
„Din cauza refuzului părții moldovenești de a achita datoriile pentru livrările de gaze, PJSC Gazprom a trimis astăzi o notificare către Moldovagaz. În notificare se menționează că Moldovagaz nu își îndeplinește în mod regulat obligațiile de plată în temeiul contractului existent, ceea ce reprezintă o încălcare semnificativă a termenilor acestuia.
În acest sens, în baza prevederilor contractuale și a normelor aplicabile din legislația rusă, PJSC „Gazprom”, începând cu ora 8:00 din 1 ianuarie 2025, impune o restricție a livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova la 0 metri cubi pe zi.
Restricția va rămâne în vigoare până când PJSC Gazprom va notifica în scris Moldovagaz că a adoptat o altă decizie.
PJSC Gazprom își rezervă toate drepturile, inclusiv dreptul de a rezilia unilateral contractul și dreptul de a solicita de la Moldovagaz rambursarea tuturor pierderilor și plata penlităților pentru neexecutarea și/sau executarea necorespunzătoare de către SA Moldovagaz a obligațiilor sale în temeiul contractului”, se arată în comunicatul postat pe canalul oficial de Telegram al Gazprom.
Potrivit Moldova Europa Liberă, șeful interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, a spus și el că livrările vor fi sistate și a precizat că, încă din decembrie 2022, întreg volumul de gaze furnizat de Gazprom era destinat exclusiv regiunii transnistrene.
Cantitățile necesare locuitorilor din dreapta Nistrului au fost cumpărate de pe piețele regionale și europene, iar stocurile existente sunt suficiente pentru a acoperi consumul până în martie 2025.
Premierul Dorin Recean a reacționat într-o postare la decizia Gazprom arătând că Rusia „folosește energia ca armă politică, transformând oamenii din regiunea transnistreană, pe care o controlează prin armata staționată ilegal, în ostatici”.
„Gazprom a notificat astăzi compania fiică pe care o controlează, Moldovagaz, că nu va mai livra gaze naturale începând cu 1 ianuarie 2025, ora 08:00 (ora Moscovei), invocând pretextul că Moldovagaz „nu-și onorează constant obligațiile de plată”.
Această decizie confirmă încă o dată intenția Kremlinului de a lăsa locuitorii din regiunea transnistreană fără lumină și căldură în mijlocul iernii. Rusia folosește energia ca armă politică, transformând oamenii din regiunea transnistreană, pe care o controlează prin armata staționată ilegal, în ostatici.
Guvernul condamnă aceste tactici opresive și reiterează că nu va recunoaște vreo pretinsă datorie, care a fost invalidată de auditul internațional.
Republica Moldova a diversificat sursele de aprovizionare cu gaze naturale pentru a reduce dependența de un singur furnizor pentru malul drept. Țara noastră este pregătită să gestioneze orice situație apărută în urma deciziei Kremlinului. Noi vom continua să asigurăm aprovizionarea cu gaze naturale din alte surse și să protejăm consumatorii vulnerabili.
Totodată, Guvernul va analiza cu atenție opțiunile legale, inclusiv recurgerea la arbitraj internațional pentru a proteja interesele noastre naționale și pentru a solicita despăgubiri în urma deciziilor Kremlinului, care cauzează pierderi economice și afectează siguranța și securitatea cetățenilor Republicii Moldova”, a scris Recean într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.
În condițiile în care malul drept al Nistrului nu mai folosește gazul rusesc din 2022, cea mai afectată de decizia Gazprom va fi regiunea transnistreană.
Într-o declarație anterioară acestei decizii a Gazprom, directorul „Tirasteploenergo”, Oleg Ișcenco, arăta că livrarea apei calde va fi sistată la câteva ore după încetarea livrării gazelor rusești, iar spre dimineața zilei de 1 ianuarie, locuitorii regiunii vor rămâne și fără agent termic. Rețelele se vor răci în circa 12 ore, adică în decurs de o zi va putea fi resimțită scăderea temperaturii în apartamente.
Încălzirea va rămâne doar în spitale, care vor fi alimentate pe bază de resurse alternative.
În acest context, Ișcenco îndema locuitorii regiunii să izoleze termic podurile și subsolurile caselor.
Pentru a reporni sistemul de încălzire din regiune, va fi nevoie de cel puțin două săptămâni, a mai menționat Ișcenko.
Autoritățile de la Chișinău spun că în stânga Nistrului ar putea urma și o criză umanitară, provocată de lipsa resurselor energetice suficiente, dar și din cauza faptului că populația din regiune nu-și permite să achite prețul de piață pentru acestea.
Vicepreședinta Parlamentului de la Chișinău, Doina Gherman, a asigurat că Guvernul are soluții pentru „toți cetătății” astfel încât acetșia să treacă cu bine pentru acestă iarnă, „ultima în care mai putem fi șantajați energetic”.
„Kremlinul e disperat și ar fi gata să lase în frig și întuneric 300 000 de oameni, anunțați în prag de An Nou că pot fi ușor sacrificați. Valoarea vieților omenești face, pentru Federația Rusă, cât o datorie inexistentă, deci e nulă. Dar noi știm cu cine avem de-a face și timp de trei ani lucrăm pentru independența energetică a republicii noastre, de care suntem tot mai aproape. Noi vom avea grijă de toți cetățenii și vom reuși, împreună, să ținem piept. Guvernul are soluții. Vom trece cu bine peste această iarnă, ultima în care mai putem fi șantajați energetic! R. Moldova stă dreaptă!”, a declarat Doina Gherman (PAS).
Potrivit publicației ziarulnational.md, rușii pretind o datorie de 709 milioane de dolari pentru gazele livrate în dreapta Nistrului, însă Chișinăul recunoaște doar circa 8 milioane de euro, în baza rezultatelor unui audit internațional.
Jurnalistul Nicolae Chicu atrage atenția într-o postare pe Telegram că „separatiștii de la Tiraspol au pornit manipulările și isteria în media locală, menționând ca acuzațiile împotriva rușilor ar fi “o operațiune informațională a Chișinăului”. Printre narativele promovate:
1️. Moldova ar fi vinovată ca Rusia nu livrează gaz pe gratis, după ce au acumulat $10 miliarde de dolari datorii timp de 30 de ani.
2️. MoldovaGaz e vinovată de situația creată. Uită să menționeze că e o companie controlată tot de ruși prin Gazprom și unde dețin majoritatea de 51%.
3️. După ce Ucraina a anunțat că nu va permite tranzitul de gaz rusesc, asta eliberează Gazprom de responsabilități și în noile circumstanțe - totul ar cădea în sarcina Moldovei - să caute alternative pentru livrarea de gaz în r. Transnistreană. Sursele media trec sub tăcere faptul că gaz și rute alternative există - dar cineva trebuie… să-l plătească.”
Și jurnalistul Vitalie Călugăreanu (Deutsche Wellw) a comentat decizia Gazprom arătând că „Rusia e ca o măsea cariată până la rădăcină - efectul terapeutic, după ce o scoți, e benefic. E ca un cancer de care scapi și reîncepi să trăiești.
Kremlinul are nevoie doar de sclavi, nu de parteneri.
Dacă nu mai vrei să fii sclav, îți calcă vinul și merele cu tractorul, îți doboară avioanele cu civili și te lasă în frig în plină iarnă chiar dacă ai contract.
Când vom înțelege cât de toxică e relația cu Rusia lui Putin și ne vom rupe definitiv de ea, atunci vom trăi mai bine.
Numai nebunii și trădătorii de țară pot justifica azi ceea ce face Putin.
P.S. Nimeni nu va îndrăzni să-i spună „Mulțumesc!” lui Andrei Spînu că ne-a rupt de Gazprom în 2022 și azi putem rămâne drepți și cu gaz în țevi. Dar ceea ce avem i se datorează anume lui.”