Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a fost convocat în regim de urgență luni seară la sediul Ministerului Afacerilor Externe după ce misiunea diplomatică rusă a emis un comunicat de înfierare a Moldovei, Ucrainei și Occidentului pe care le acuză, în mod mincinos, de generarea crizei energetice din regiunea transnistreană.
În respectivul comunicat, Ambasada Rusiei arăta că principala cauză a crizei din regiune ar fi ignorarea deliberată de către autoritățile de la Chișinău a numeroaselor probleme în relațiile cu „Gazprom”. De asemenea, autoritățile ruse acuză și Kievul de „politică distructivă”, transmite IPN.
În declarația misiunii diplomatice se mai precizează că, după ce partea ucraineană a refuzat să prelungească tranzitul gazelor rusești pe teritoriul său, „Gazprom” ar fi fost privat de posibilitatea tehnică și juridică să furnizeze gaze, inclusiv în regiunea transnistreană. Potrivit declarației Ambasadei rusești, Kievul ar fi decis să lase în mod cinic sute de mii de oameni fără gaz și fără apă caldă.
Ambasada rusă acuza, de asemenea, presa de la Chișinău și de la Kiev că, la fel, într-un mod cinic, încearcă să transfere responsabilitatea pentru criza energetică către Rusia. Mai exact, că ar publica informați false și manipulatorii despre abandonarea Tiraspolului de către Moscova.
„Constatăm cu certitudine că situația de pe malul stâng a fost creată artificial colectiv de către Occident și de Ucraina. Nu ar trebui să existe nicio îndoială în mintea nimănui: protecția cetățenilor și compatrioților ruși este o prioritate absolută a politicii externe”, se mai menționează în declarația Ambasadei.
După aceste dezinformări specifice Kremlinului, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a decis să-l convoace pentru explicații pe ambasadorul rus în Republica Moldova, Oleg Ozerov (foto jos).
De asemenea, într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe a respins categoric dezinformarea periculoasă lansată de Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova, care încearcă să deturneze responsabilitatea pentru o criză pe care Moscova însăși a generat-o.
„Condamnăm categoric afirmațiile false, menite să dezbine societatea din Republica Moldova și să camufleze adevărata origine a crizei energetice din regiunea transnistreană. Este o încercare cinică de a manipula opinia publică și de a transfera vina asupra Chișinăului sau a Kyivului, în timp ce adevărata responsabilitate aparține exclusiv Moscovei.
Să fie foarte clar: responsabilitatea pentru livrările de gaze în regiunea transnistreană revine integral Federației Ruse și companiei Gazprom, care au ales să nu își respecte obligațiile contractuale și să nu ofere soluții viabile pentru asigurarea continuității livrărilor de gaze. Decizia de a sista livrările este una strict politică, cu scopul de a destabiliza Republica Moldova. Orice încercare de a atribui această responsabilitate altor părți este nu doar falsă, ci și profund cinică.
Guvernul Republicii Moldova a demonstrat prin acțiuni concrete că este angajat în sprijinirea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv în perioade dificile, precum sezonul rece. Țara noastră condamnă ferm retorica provocatoare și insinuările periculoase referitoare la o presupusă „soluționare cu forța” a dosarului transnistrean. Republica Moldova rămâne ferm angajată în reintegrarea pașnică a țării, prin dialog și respectarea suveranității și integrității sale teritoriale.
Ministerul Afacerilor Externe cere insistent Ambasadei Federației Ruse să înceteze imediat campania de dezinformare, care dăunează și mai mult relațiilor bilaterale, și tensionează situația regională. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe a dispus convocarea reprezentantului Ambasadei Federației Ruse”, precizează comunicatul MAE.
Un alt comunicat public a fost transmis și de către Biroul de Reintegrare din R.Moldova care a catalogat drept „declarații mincinoase” afirmațiile aruncate în spațiul public de către Ambasada Rusiei la Chișinău, arătând că autoritățile separatiste de la Tiraspol au respins ajutorul propus de Moldova, dar și faptul că, după încetarea contractului de tranzit prin Ucraina, livrarea gazului se putea (se poate) face prin gazoductul transbalcanic dacă Moscova era preocupată cu adevărat de soarta cetățenilor din regiune:
„Biroul politici de reintegrare constată intensificarea retoricii și acțiunilor anti-moldovenești ale Moscovei și Tiraspolului din ultimele zile. Avem tot temeiul să credem că se urmărește un scenariu de destabilizare a situației din țară, de defăimare a autorităților constituționale și de diseminare a fricii și nesiguranței în rândul cetățenilor.
Ținem să specificăm că, contrar afirmațiilor făcute de Vadim Krasnoselski, Chișinăul a venit cu propuneri, inclusiv adresări în scris, către Tiraspol, în care se specifica clar disponibilitatea Guvernului Republicii Moldova de a-și ajuta cetățenii din raionale de est și de a stabili un mecanism de dialog cu cei din Tiraspol în acest sens. Răspunsul a fost unul de respingere totală a acestor oferte.
Și mai surprinzătoare sunt afirmațiile făcute astăzi de Ambasada Federației Ruse la Chișinău, conform cărora responsabil de situația din estul țării ar fi guvernul moldovean. Contrar celor afirmate de reprezentanța diplomatică rusă, Chișinăul n-a sistat livrarea gazului către regiunea transnistreană și nici n-a anulat contractul cu ,,Gazprom”, care e valabil până în septembrie 2026.
Încetarea contractului de tranzit prin Ucraina e la fel un pretext absolut fals, întrucât există posibilitatea livrării gazului natural prin gazoductul transbalcanic. Reamintim că malul drept nu consumă gaz importat din Federația Rusă, iar evocarea pretinsei datorii a Chișinăului față de concernul rus este lipsită de sens. Altminteri, nici ,,Gazprom” și nici Ambasada Federației Ruse nu fac nicio referință la datoria de circa 11 miliarde de dolari SUA acumulată în mod fraudulos de-a lungul anilor în stânga Nistrului, însă speculează o pretinsă datorie de 15 ori mai mică a companiei ,,Moldovagaz” pentru a priva consumatorii din raioanele de est ale țării de gaz și energie electrică în toiul iernii.
Responsabilitatea pentru situația creată în raioanele est ale țării se datorează în totalitate jocurilor geopolitice tot mai periculoase și necinstite ale Moscovei, care prin aceste acțiuni pun la îndoială rolul de mediator și garant al Federației Ruse în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană. Acțiunile întreprinse de Moscova și acoliții săi de la Tiraspol în ultimele săptămâni subminează încrederea în toate mecanismele existente de negociere privind soluționarea acestui dosar și compromit eforturile Chișinăului din ultimii trei ani de a menține pacea și stabilitatea în țară și în regiune.”
Potrivit Deutsche Welle, pe 6 ianuarie, într-o adresare video către locuitorii regiunii transnistrene, șeful grupării separatiste de la Tiraspol, Vadim Kresnoselski, s-a răstit pe un ton autoritar la oamenii din Transnistria nemulțumiți că administrația separatistă i-a lăsat fără căldură, gaz, energie electrică și apă caldă, respingând ajutorul propus de Chișinău. La unison cu Kremlinul, Krasnoseslski a acuzat Chișinăul că vrea să sugrume energetic Transnistria și că el personal nu a primit nicio propunere de ajutor din partea autorităților moldovene.