Pentru că a fost un “fenomen intim” al istoriei sociale în stânga Prutului, rusificarea matrimonială în Basarabia rămâne a fi un subiect tabu, dar veșnic actual. Tabu pentru că dragostea nu ține cont de limbă, ideologie sau politică, și actual, pentru că încă mai există.
Adevărul este că rusificarea prin căsătorie a fost un alt instrument eficient folosit de Rusia, în perioada sovietică, pentru a implementa politici de deznaționalizare, fie identitare, fie ideologice, în spiritul internaționalismului sovietic.
După ocupația sovietică a Basarabiei, Stalin a impus în teritoriile românești, la fel ca în alte teritorii sau republici ocupate, precum Ucraina sau țările baltice, așa-zisul principiu al așa-zisei superiorități a limbii și culturii ruse față de identitățile populațiilor locale. De asemenea, se promova faptul că rușii sunt “fruntea” Uniunii Sovietice, “frații mai mari” ai tuturor popoarelor sovietice care trebuie urmați, glorificați și în ultimă instanță, imitați în orice împrejurări.
Pe 24 mai 1945, la o recepție la Kremlin, Stalin a rostit un toast special în cinstea rușilor din URSS: “Pentru poporul rus”. Prin acest mesaj, Stalin (de altfel, urât visceral de georgienii din RSS Georgiană) transmitea tuturor, de fapt, mesajul că URSS era moștenitoarea directă a Imperiului Țarist și că Rusia și-a schimbat doar denumirea, dar că este aceeași Rusie rusificatoare, deznaționalizatoare și imperialist velicorusă.
Deși unui cetățean sovietic non-rus nu i se cerea explicit să de identifice drept rus, totuși, faptul că acel cetățean ajungea să vorbească limba rusă uneori mai bine decât rușii, ajungând să-și uite, pocească și denigreze limba maternă, era un semnal că nu mai era chiar atât de departe momentul când se va autoidentifica în cele din urmă ca așa-zis “rus”.
Stalin și urmașii săi au reușit, într-o anumită măsură, să realizeze aceste planuri atât în Basarabia, cât și în multele republici non-rusești ocupate. Elementul rusofon sau etnic rus (atât masculin cât și feminin) a fost folosit din plin pentru această operațiune. Mesajele, legile și cutumele din spațiul public / politic se aplicau în sânul familiilor mixte.
Familia mixtă, formată dintr-un băștinaș și un element rusofon sau etnic rus alogen colonizat în perioada sovietică reprezenta o necesitate pentru URSS, dar și un mijloc de control nescris față de băștinași, gestionat de dictatorii de la Kremlin în republicile ocupate. Nu conta genul partenerului, atât bărbatul cât și femeia rusofonă reprezenta un element de predominanță cultural-lingvistică în familia mixtă, și deci, era un mijloc de deznaționalizare.
În unele cazuri, dacă femeia era de etnie româncă sau non-româncă dar românofonă, acest lucru putea să favorizeze o anumită cunoaștere de către copii a limbii române, însă, ținând cont de abisala discriminarea de gen din URSS, vorbim mai degrabă despre o limbă ”de bucătărie”, totuși. În rest, marea majoritate a copiilor născuți în familii mixte, în perioada sovietică, erau dați la școli rusești și apoi la universități rusești, pentru că acestea, potrivit postulatele venite de la Moscova, erau considerate ”superioare” de-a lungul și de-a latul URSS. În ciuda propagandei “egalitariste” și “internaționaliste”, limba rusă (prezentă în absolut toate sferele vieții sociale, economice, politice, educaționale) și cultura rusă erau în general văzute ca definitorii pentru existența Uniunii Sovietice.
Dacă erai un cetățean sovietic provenind dintr-o republică unională care își știa doar limba maternă, dar care nu știa limba rusă, erai văzut ca un nimeni de statul sovietic (în țările baltice erau cei mai mulți cetățeni care nu știau rusa, adică se lăsau foarte greu rusificați). În schimb, dacă știai rusa, și o știai foarte bine, ți se deschideau oportunități nemăsurate în Imperiu. Prin urmare, sub aspectul deznaționalizării, rusificării, inclusiv prin așa-numita “discriminare pozitivă”, nu exista nici o diferență între Imperiul Rus și Imperiul Sovietic.
După destrămarea URSS, s-a păstrat în memoria colectivă a popoarelor post-sovietice, cu excepția țărilor baltice, bineînțeles, preceptele de așa-zisă ”superioritate” ale limbii și culturii ruse. Chiar și astăzi, un român basarabean căsătorit cu o rusoaică (și viceversa), fie ea din Basarabia, fie din Federația Rusă, nu își va putea impune, în familie, punctul lui propriu, național, de vedere. Cel mult, limba română ar putea să ocupe un veșnic loc secund în fața limbii și modului de viață rusesc.
