Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Friday, Oct 31, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Focus Featured

EXCLUSIV Interviu. Consilierul spiritual al lui Trump – pastorul Mark Burns – solicită retragerea trupelor rusești de ocupație din așa-zisa Transnistria: ”E inacceptabil!”. Potrivit lui Burns, soluția tranșării conflictului transnistrean e înlocuirea trupelor rusești ilegale cu o misiune civilă condusă de SUA. Consilierul lui Trump solicită continuarea ajutorului american pentru Ucraina

  • Constantin Dicusar
  • Jun 5, 2025
Citește în rusă
EXCLUSIV Interviu. Consilierul spiritual al lui Trump – pastorul Mark Burns – solicită retragerea trupelor rusești de ocupație din așa-zisa Transnistria: ”E inacceptabil!”. Potrivit lui Burns, soluția tranșării conflictului transnistrean e înlocuirea trupelor rusești ilegale cu o misiune civilă condusă de SUA. Consilierul lui Trump solicită continuarea ajutorului american pentru Ucraina

Podul.md a realizat un interviu exclusiv cu pastorul Mark Burns (foto dreapta sus), consilierul spiritual al președintelui SUA. De-a lungul timpului, pastorul s-a făcut remarcat ca un susținător fidel al luptei pentru independența și libertatea Ucrainei, dar și ca un bun prieten al R.Moldova. Burns a vizitat, recent, atât Ucraina, cât și R.Moldova, continuându-și misiunile umanitare în aceste două state vecine, victime predilecte ale războaielor convenționale și hibride ale Federației Ruse. 

Consilierul lui Trump punctează marea nevoie de pace și stabilitate a R.Moldova și a cetățenilor acesteia. Alegerea R.Moldova de a rămâne un stat neutru și de a aspira doar la aderarea la UE, nu și la NATO, în ciuda contextului geopolitic regional, se bazează pe rațiunile tipic pacifiste ale cetățenilor acestei țări. Totuși, avertizează pastorul Burns, dacă Federația Rusă va sfida și va încălca în continuare neutralitatea R.Moldova, există riscul ca moldovenii să nu mai găsească o protecție reală în punctul 1 din Articolul 11 al Constituției.

De altfel, în forma sa actuală, neutralitatea încălcată de către un singur stat din lume, Federația Rusă, prin prezența trupelor sale de ocupație pe teritoriul constituțional, suveran și neutru al R.Moldova din stânga Nistrului, nu le oferă nici astăzi o protecție reală cetățenilor moldoveni, sau o garanție împotriva repetării unei agresiuni armate rusești pe Nistru. 

Potrivit consilierului spiritual al lui Trump, securitatea R.Moldova se bazează doar pe capacitatea de rezistență armată a Ucrainei, care, dacă este puternică, atunci și statul moldovean se va afla la adăpost în fața pericolului rusesc. 

De asemenea, Burns susține că prezența trupelor rusești în stânga Nistrului, pe teritoriul suveran și neutru al R.Moldova, este inacceptabilă. Conform lui Burns, ocupația rusească poate și trebuie să fie înlocuită printr-o misiune civilă pașnică internațională, inclusiv americană sau chiar condusă de SUA. Aceasta este singura soluție pentru reglementarea durabilă și pașnică a conflictului transnistrean. 

95371140-0250-4086-ab67-2ab0aa6d49eb

Vă prezentăm, mai jos, interviul acordat de pastorul Mark Burns, consilierul spiritual al lui Donald Trump, în exclusivitate pentru Podul.md: 

Constantin Dicusar (Podul.md): Domnule Mark Burns, cât de important este ca ajutorul militar american pentru Ucraina și poporul ucrainean să continue, având în vedere vulnerabilitățile R.Moldova vecine?

Pastorul Mark Burns: Sprijinirea Ucrainei nu înseamnă doar a fi alături de o țară atacată. Este vorba despre protejarea întregii regiuni de agresiunea destabilizatoare a lui Vladimir Putin. Atunci când Ucraina este puternică, R.Moldova este mai sigură. Dacă forțele rusești reușesc în Ucraina, se creează un precedent periculos pentru țările mai mici și neutre, precum R.Moldova. Ajutorul militar și umanitar al SUA pentru Ucraina este esențial deoarece creează o linie de apărare, nu numai pentru suveranitatea Ucrainei, ci și pentru independența continuă și viitorul pașnic al R.Moldova. 

Podul.md: După cum știți, învecinându-se cu Ucraina, R.Moldova a ales să rămână neutră și să-și stabilească drept singur obiectiv de politică externă aderarea la UE, pentru a se dezvolta economic. Credeți că aceasta e o decizie înțeleaptă în contextul său geopolitic? Credeți că SUA ar putea și ar trebui să fie un garant al neutralității R.Moldova?

Pastorul Mark Burns: Înțeleg alegerea istorică a R.Moldova de a-și păstra neutralitatea. Este o cale pe care multe națiuni au luat-o pentru a păstra pacea. Dar neutralitatea nu te protejează întotdeauna de cei care nu o respectă. 

Eforturile R.Moldova de a adera la UE au sens. Este vorba despre construirea prosperității, consolidarea instituțiilor democratice și asigurarea rezilienței economice. Statele Unite susțin de mult timp națiunile suverane care își decid singure soarta și, deși nu vom dicta calea R.Moldova, vom susține întotdeauna dreptul la autodeterminare fără interferențe străine. 

Podul.md: În timp ce R.Moldova își menține ferm angajamentele de a fi un stat neutru și de a nu adera la NATO, vedem că trupe rusești ilegale sunt încă staționate pe teritoriul constituțional al republicii, pe malul stâng al Nistrului, în așa-zisa “Pridnestrovie”. Ce credeți că ar trebui să facă R.Moldova pentru a determina Rusia să-i respecte neutralitatea și suveranitatea?

Pastorul Mark Burns: Este inacceptabil ca trupe rusești ilegale să rămână pe teritoriul R.Moldova, împotriva voinței guvernului de la Chișinău. Aceasta este o violare a suveranității și neutralității R.Moldovei. R. Moldova are dreptul să ceară retragerea lor completă. Iar lumea ar trebui să susțină această cerere. Diplomația susținută de presiuni internaționale este esențială, dar la fel de importantă este și unitatea dintre aliații R.Moldova. R.Moldova nu ar trebui să rămână singură în această situație. Națiunile libere ar trebui să vorbească clar și să acționeze împreună pentru a se asigura că neutralitatea voastră este respectată în fapte, nu doar în cuvinte.

Podul.md: La noi, în R.Moldova, s-a vorbit despre înlocuirea trupelor rusești din așa-zisa Transnistria cu o misiune civilă internațională. Credeți că înlocuirea trupelor rusești cu o misiune civilă, de exemplu americană, ar putea fi o soluție pentru tranșarea conflictului transnistrean?

Pastorul Mark Burns: Dacă liderii R.Moldova și comunitatea internațională sunt de acord că o misiune civilă ar putea contribui la rezolvarea tensiunilor și la monitorizarea păcii, atunci merită explorată această posibilitate. În opinia mea, o misiune condusă de SUA sau în parteneriat cu SUA ar arăta că Statele Unite nu sprijină doar Ucraina, ci acordă atenție și R.Moldova. Este vorba despre menținerea păcii, nu despre proiecția puterii. Scopul ar fi acela de a crea condițiile pentru o rezolvare echitabilă și durabilă, nu de a impune soluții, ci de a contribui la protejarea procesului. 

fa208c72-805a-4334-9ced-61980ab7752a

Podul.md: Domnule Mark Burns, ați vizitat recent R.Moldova. Care au fost impresiile dumneavoastră despre cel de-al doilea stat românesc și despre moldoveni?

Pastorul Mark Burns: Vizita mea în R.Moldova m-a emoționat profund. Oamenii pe care i-am întâlnit erau buni, hotărâți și plini de speranță. În fiecare biserică pe care am vizitat-o, am văzut o forță spirituală profundă. R.Moldova poate că este mică din punct de vedere geografic, dar sunteți puternici prin credință și inimă. Voi meritați să aveți pace. Meritați prosperitate. Și meritați să trăiți fără umbra fricii de ocupații sau amenințări străine. Statele Unite și comunitatea internațională nu trebuie să uite niciodată R. Moldova. Eu cu siguranță nu o voi uita. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe dumneavoastră și frumoasa dumneavoastră țară! 

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Ucraina razboi exclusiv interviu republica moldova Podul.ro Transnistria Podul trupe rusești de ocupație trump Mark Burns consilierul spiritual al lui Trump ajutor pentru Ucraina

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.