Recente

Republica Moldova se află printre cele 75 de țări în cazul cărora SUA a decis suspendarea vizelor de imigrant pe termen nelimitat. Vizele turistice nu sunt afectate, însă solicitanții vor fi supuși unor verificări mult mai severe, ținându-se cont inclusiv de activitatea lor din mediul on-line

Maia Sandu și Volodimir Zelenski sunt liderii europeni care se întâlnesc cel mai des în ultima perioadă, în ideea unei aderări comune cât mai rapide la Uniunea Europeană / La reuniunea din Cipru, președinta de la Chișinău a fost felicitată de Bruxelles pentru progresele înregistrate de R.Moldova

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Percheziții la ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleșca. Ar fi implicat în finanțarea ilegală a partidelor din partea grupării „ȘOR”

În fiecare al treilea sat din R.Moldova oamenii NU au apă la robinet. Așa o fi și prin statele UE?

Sunday, Jan 18, 2026
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Focus

Platforma Reîntregirii Naționale: ”Votați masiv și solidar Lista unionistă BUN – pentru Europa, pentru România, pentru Reîntregire!”

  • Corneliu Țurcanu
  • Sep 4, 2025
Citește în rusă
Platforma Reîntregirii Naționale: ”Votați masiv și solidar Lista unionistă BUN – pentru Europa, pentru România, pentru Reîntregire!”

Blocul ”Unirea Națiunii” (BUN) lansează un apel către toți unioniștii basarabeni în vederea unei participări masive la apropiatele alegeri parlamentare din stânga Prutului: 

”Platforma Reîntregirii Naționale s-a constituit în forma mișcării civice cu obiectivul fundamental de a coaliza forțele unioniste din Republica Moldova în vederea realizării reîntregirii naționale românești prin unirea politică a Republicii Moldova cu România.

Suntem conștienți că o Unire durabilă și ireversibilă poate fi atinsă doar prin asumarea identității românești de către majoritatea românilor moldoveni din Republica Moldova. Una dintre cele mai importante și eficiente pârghii în procesul de afirmare a identității naționale o reprezintă politicile de stat, care trebuie să fie orientate ferm în această direcție.

Pornind de la aceste considerente, Platforma a lansat inițiativa participării forțelor unioniste la alegerile parlamentare din 28 septembrie pe o singură Listă electorală unionistă — un demers cerut cu insistență de ani de zile de către cetățenii unioniști ai Republicii Moldova.

În rezultat, s-a constituit Blocul electoral „Blocul Unirea Națiunii – BUN”, care reunește două partide politice și un spectru larg de personalități marcante ale societății civile, cu viziuni unioniste asumate.

În cadrul întâlnirilor cu alegătorii și pe rețelele de socializare ni se adresează frecvent întrebarea: de ce nu au aderat și alte partide autoproclamate unioniste la Blocul Unirea Națiunii?

Răspundem cu toată deschiderea: în ultimii ani, au existat negocieri și multiple apeluri publice pentru coagularea unioniștilor, inclusiv în cadrul mesei rotunde din iunie curent, unde mesajul unificator a fost acceptat de cele șapte partide participante. Totuși, unele formațiuni nu au răspuns apelului categoric al alegătorilor unioniști de a construi o singură Listă electorală. Cauzele sunt evidente:

1. Unele dintre aceste partide nu sunt cu adevărat unioniste.

2. În altele, egoismul de grup și calculele meschine ale liderilor au prevalat asupra interesului național românesc.

3. Nu excludem nici ipoteza că anumite partide „unioniste” sunt, de fapt, creații ale unor interese externe menite să împiedice coagularea unioniștilor într-o forță politică redutabilă. Cazul lui Iurie Roșca, implantat de KGB și ulterior de FSB în rândurile unioniste, rămâne o lecție grăitoare.

Concluzia este clară: adevărații unioniști s-au unit în BUN pentru a transforma în realitate programul autentic unionist.

Din acest motiv, Blocul BUN este ținta atacurilor constante atât din partea agenturii ruse, cât și a unor „idioți utili” care repetă teza falsă că BUN nu ar avea șanse să treacă pragul electoral. În realitate, miza este uriașă: pentru imperialismul rus, o Republică Moldova românească ar însemna pierderea definitivă și ireversibilă a influenței sale asupra spațiului românesc de la Est de Prut.

Astfel, pentru a rupe definitiv chingile coloniale ruse, pentru a consolida identitatea românească și a asigura ireversibilitatea atât a Unirii, cât și a parcursului european al Republicii Moldova, Platforma Reîntregirii Naționale îi cheamă pe toți alegătorii unioniști să nu se lase manipulați de argumente false și provocatoare, ci să voteze solidar Lista electorală unionistă BUN.

Numai o fracțiune parlamentară unionistă în viitorul legislativ poate garanta constituirea unei majorități pro-europene stabile, capabile să corecteze multiplele neajunsuri și erori comise de guvernarea PAS în ultimii patru ani și să îmbunătățească radical actul de guvernare.

Intrarea BUN în Parlament nu înseamnă doar continuarea fermă a cursului european al Republicii Moldova, ci și consolidarea ireversibilă a perspectivei reîntregirii naționale românești.

Ne adresăm tuturor alegătorilor unioniști: 

Dați dovadă de demnitate națională și inteligență politică! 

Votați masiv și solidar Lista unionistă BUN – pentru Europa, pentru România, pentru Reîntregire!”

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Unire Reunire Romania romani unionism UE Reîntregire unioniști BUN

Populare

Republica Moldova se află printre cele 75 de țări în cazul cărora SUA a decis suspendarea vizelor de imigrant pe termen nelimitat. Vizele turistice nu sunt afectate, însă solicitanții vor fi supuși unor verificări mult mai severe, ținându-se cont inclusiv de activitatea lor din mediul on-line

Republica Moldova se află printre cele 75 de țări în cazul cărora SUA a decis suspendarea vizelor de imigrant pe termen nelimitat. Vizele turistice nu sunt afectate, însă solicitanții vor fi supuși unor verificări mult mai severe, ținându-se cont inclusiv de activitatea lor din mediul on-line

Jan 15, 2026

Articole recomandate

© 2026 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.