Încă din 2014, regretata opozantă Valeria Ilyinichna Novodvorskaia a prezis cu acuratețe soarta "mobilizaților" din regiunile Donețsk și Luhansk, pe care Moscova i-a pregătit din timp pentru a servi drept carne de tun într-un război care nu este al lor. Disidentă sovietică și activistă a opoziției ruse, Novodvorskaia înregistrase o adresă către așa-numita "miliție" cu puțin timp înainte de conflictul din Donbass. Opt ani mai târziu, fiecare cuvânt a devenit profetic, transmite dialog.ua
"Dragi ‹milițieni› din Donbass, alias separatiști, alias teroriști, și orice altceva vă va numi istoria, nici nu vă puteți imagina. Sunt rusoaică, nu vă sun de la Kiev... Se pare că nimeni nu v-a spus adevărul despre soarta care vă așteaptă și pentru ce fel de monedă de schimb vă folosește Moscova. Dragii mei, în numele a ce veți muri?” – a fost avertismentul lansat de Novodvorskaia cu puțin timp înainte de începerea conflictului din Donbass.
Ea a adăugat că Rusia a venit în Donbass pentru a face din el o "gaură neagră", punctând că Vladimir Putin nu a fost niciodată interesat de oamenii care trăiesc acolo.
"Nu ai pentru ce să mori. Spuneți că luptați pentru Donbass. Nu există și nu poate exista o țară numită Donbass... Putin pur și simplu nu vă lasă să trăiți singuri. El are nevoie de graniță pentru a transporta arme peste ea pentru a ataca Ucraina. Iar voi sunteți doar ‹carne de tun› – un mijloc de a asigura războiul. Știți măcar cine este Putin? Este un monstru...” – declarase atunci activista opoziției liberale ruse.
Situația actuală cu "mobilizarea" din orașele Donețsk și Luhansk (aflate sub ocupație rusă) este o dovadă vie că aceste cuvinte au devenit o profeție. În orașele amintite nu au mai rămas foarte mulți bărbați, majoritatea fiind exterminați în război.
Novodvorskaia a decedat în același an fatidic, 2014, an în care fusese ucis opozantul Boris Nemțov.