Este amuzant că mulți de pe la noi sunt convinși că lumea a început cu ei și că nimic din ce s-a întâmplat mai înainte de internet nu are efecte asupra noastră. Azi vă propun să medităm puțin asupra Tratatului privind Forțele Convenționale în Europa (CFE).
Încheiat în 1990 și intrat în vigoare în 1992, CFE stabilea limite asupra armamentului greu convențional (tancuri, artilerie, transportoare blindate, aviație militară) pentru fostele alianțe: NATO, Uniunea Sovietică (Rusia) și țările est-europene foste membre în Pactul de la Varșovia (Ungaria, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, România). Ideea era ca nici una din țările participante să nu poată ataca singură o altă țară, eliminându-se astfel pericolul unui război în Europa – teoretic cel puțin.
Ce s-a întâmplat practic? Țările Europei occidentale și cele din est au trecut la o dezarmare masivă. România a tăiat la fier vechi câteva sute de tancuri și peste 1000 de transportoare blindate (îmi amintesc că a fost ceva scandal în anii 90 pe tema asta, nu îmi amintesc cifrele exacte), și-a închis și „pus în conservare” majoritatea fabricilor de armament și muniții – și cam la fel au făcut toate țările europene. Rusia nu a făcut așa: la vest de Urali a păstrat armament greu în conformitate cu CFE, restul le-a transferat la est de Urali. Adică nu și-a distrus armamentul greu și și-a păstrat capacitățile de producție. În 2007 Rusia și-a suspendat participarea la CFE (nu a mai permis inspecții internaționale care să verifice conformarea cu tratatul) iar în 2015 a anunțat că renunță de tot la CFE. (În 2008 Rusia a invadat Georgia și în 2014 a invadat Ucraina).
Și ce vedem acum? În ciuda știrilor excesiv de optimiste realitatea e cam dură: țările Europei nu au armament greu și muniții suficiente pentru Ucraina și nici capacități de producție. Asta se știa de ceva ani, de când Franța a intervenit militar în nordul Africii și după câteva zile de lupte a cerut rachete de la americani. Țările europene funcționează din punct de vedere militar ca niște auxiliari ai armatei americane, sunt și ei pe acolo. Adică cifrele de câte 10-15 piese de artilerie autopropulsată și sub 100 de tancuri oferite Ucrainei sunt cam tot ce poate da Europa, chiar nu există mai multe și nu pot fi fabricate peste noapte, nici măcar în termeni de luni de zile.
