Maria Zaharova, reprezentanta Ministerului rus de Externe, a lansat noi acuzații fantasmagorice la adresa Republicii Moldova. Vineri, în cadrul unui briefing de presă, Zaharova a acuzat autoritățile moldovene că adoptă politici de asimilare a limbii ruse. Ea a asemănat situația din R. Moldova cu cea din statele baltice și Ucraina, unde „limba rusă e eliminată din sistemul de învățământ, din știință, sport și cultură”.
„Republica Moldova continuă un curs dur de asimilare a populației de limbă rusă”, a declarat ea, acuzând Chișinăul de „marginalizarea vorbitorilor de rusă”.
„Urmărim cu îngrijorare direcția în care se dezvoltă politica lingvistică a partenerilor noștri cei mai apropiați. În dorința de a dezvolta limbile lor de stat nu trebuie să acționeze în detrimentul limbii ruse”, a declarat Zaharova cu referire la țările menționate.
„Se menține poziția neconstructivă și instrumentalizarea subiectului limbii ruse în scopuri de propagandă a Federației Ruse”
„Am remarcat din nou o retorică falsă din partea diplomației ruse făcute în cadrul briefingului din 17 februarie de către reprezentanta oficială a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, prin care se menține poziția neconstructivă și instrumentalizarea subiectului limbii ruse în scopuri de propagandă a Federației Ruse”, a reacționat imediat Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău (MAEIE).
„Reiterăm apelul către partea rusă de a nu admite ingerință în treburile interne ale Republicii Moldova. Țara noastră a îmbrățișat cursul european de dezvoltare, care implică respectarea unor înalte standarde în domeniul politicii lingvistice, inclusiv respectarea limbii ruse și ai altor limbi ai minorităților etnice pe teritoriul țării noastre”, se mai arată în mesajul MAEIE.
Nu este pentru prima dată când Ministerul rus de Externe acuză autoritățile moldovene de marginalizarea limbii ruse și a vorbitorilor de rusă din Republica Moldova. Începând cu preluarea puterii de către PAS, în vara anului 2021, acuzații de acest fel au răsunat cu regularitate de la Moscova, care nu a prezentat nicio dovadă în acest sens. În același timp, drepturile vorbitor de limbă română din regiunea transnistreană sunt încălcare grosolan de regimul separatist de la Tiraspol. În așa-zisa capitală a „republicii moldovenești nistrene” există un singur liceu cu predare în limba română - Lucian Blaga - hărțuit în permanență de miliția locală.