Un nou episod de excepție al emisiunii ”Raport”, pe care Podul.md o produce la Chișinău prin intermediul gazdei noastre, jurnalistul Nicolae Chicu. De data aceasta, protagonista emisiunii este studenta Ana Pisarenco, născută și crescută în orașul Dubăsari, în așa-zisa Transnistria, regiune aflată sub ocupație militară rusească. Începând cu 2019, când a absolvit Liceul ”Mihai Eminescu” din Dubăsari (una dintre cele 8 instituții de învățământ cu predare în limba română), Ana a trecut pe malul drept al Nistrului, devenind studentă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din Chișinău. 

Familia i-a rămas pe malul stâng. O dată sau de două ori pe lună, când se duce acasă, așa-zișii ”pacificatori” ruși îi verifică pașaportul. Vameșii moldoveni nu au verificat-o niciodată.  

Întrebată ce crede despre așa-zisa ”statalitate” a așa-zisei Transnistria, Ana a oferit un răspuns fără echivoc: ”Eu am crescut cu ideea că Transnistria este un teritoriu al Republicii Moldova. Republica Moldova este țara mea iar Transnistria e o regiune a ei, o regiune unde m-am născut, o regiune cum e Edineț, Briceni sau Soroca”. 

De asemenea, Ana știe prea bine că așa-zisa ”limbă moldovenească” nu există. Ea este vorbitoare nativă de limbă română, așa cum sunt aproximativ 40% dintre locuitorii abominației numită ”Transnistria”. Restul locuitorilor sunt ucraineni (30%) și ruși (30%). Tânăra atrage atenția că, în aceste condiții, 8 școli cu predare în limba română sunt prea puține. (Vezi mai jos interviul video)

De 2-3 ani, explică Ana, tinerii transnistreni nu mai pleacă la muncă în Federația Rusă, unde salariile sunt mici și condițiile de trai greoaie, ci în Occident. Germania, Polonia și Irlanda se numără printre principalele destinații. Nici tinerii care vor să-și ducă mai departe studiile nu sunt atrași de Moscova. Cei mai mulți aplică pentru facultăți din Republica Moldova, nu puțini fiind cei ce vor să obțină un masterat la București. 

Unde lucrează tinerii care totuși decid să rămână în așa-zisa Transnistria? ”Majoritatea se duc în armată. Alții fac reparații pe la case, unii devin vânzători la magazine”, spune Ana. Lipsa de perspectivă e cumplită.

Vor transnistrenii război? Sunt panicați? ”Nu, nu vor. La începutul războiului, mulți s-au panicat, din pricina propagandei ruse. Acum însă, celor mai mulți nici nu le mai pasă de ce se întâmplă în Ucraina. Își văd de treburile și de greutățile lor”, spune tânăra.  

Tot ea punctează o serie de aspecte greu digerabile oriunde în lume, chiar și în majoritatea țărilor africane. În așa-zisa Transnistria, un medic câștigă lunar, în ruble transnistrene, echivalentul a 2000 de lei moldovenești. Adică 100 de euro pe lună! Salariile lunare ale profesorilor sunt în jurul a 2700 lei moldovenești, ceea ce înseamnă 150 de euro!  O pensie medie se reduce la 700-800 lei moldovenești – adică, mulți bătrâni trăiesc cu numai 40-50 euro pe lună! Acestea sunt ”beneficiile” aduse de Rusia în stânga Nistrului, aceasta este lumea rusă. De notat că, în ceea ce privește salariile și pensiile, diferențele sunt uriașe între cele două maluri – în așa-zisa Transnistria, salariile și pensiile sunt de 2-3-4 ori mai mici decât în Republica Moldova. 

”La noi doar gazul este ieftin. Prețurile din magazine sunt un pic mai mici decât cele din dreapta Nistrului, dar oamenii se plâng că nu le ajung banii”, spune Ana. 

Așadar, rețineți că în raiul rusesc din Transnistria un medic cu experiență câștigă numai 100 de euro pe lună. Medic întreaga sa viață, ăsta a fost salariul lunar pe care mătușa Anei l-a câștigat de-a lungul ultimilor 5 ani, până în momentul recentei sale pensionări. Asta în condițiile în care acolo e o criză uriașă de cadre medicale. ”Cei mai mulți transnistreni trec în dreapta Nistrului ca să se trateze. Spitalele de la Chișinău sunt mult mai dotate decât cele din Transnistria, iar medicii sunt mai bine pregătiți. De exemplu, nu știu ca cineva să se trateze în spitalul de oncologie de la Tiraspol”, explică Ana. 

Tânăra e cât se poate de conștientă de minciunile și capcanele propagandei rusești, aceasta fiind omniprezentă în stânga Nistrului. La fel de conștienți sunt mulți transnistreni, însă se tem să vorbească. ”Taci și faci ce ți se spune. Asta a rămas de pe vremea URSS. În Transnistria nu sunt posibile proteste, oamenii nu au curaj”, punctează Ana, care ne dă tuturor o lecție de mare curaj, având în vedere circumstanțele. Tot ea explică și faptul că cei mai mulți rămași în stânga Nistrului au vârste de la 40-50 de ani în sus, aceste segmente fiind ușor de controlat prin intermediul propagandei oficiale a Tiraspolului. 

Așa cum veți observa, în primă instanță, tânăra evită să-l numească direct pe criminalul Putin, căruia îi spune ”Cel-Ce-Nu-Trebuie-Numit”, la fel ca în celebra serie Harry Potter. Având în vedere contextul, faptul că a ales această sintagmă e realmente înduioșător, dar în același timp, asta spune multe despre atmosfera și realitățile din așa-zisa Transnistria. Curajul tinerei trebuie apreciat la adevărata sa dimensiune.

La final, întrebată ce șanse ar fi ca, pe viitor, să revină în așa-zisa Transnistria și să lucreze acolo, Ana a răspuns fără să stea pe gânduri: ”Zero șanse! În proporție de 70% sunt înclinată să rămân în dreapta Nistrului, dar e posibil să plec și în străinătate. Voi vedea ce îmi oferă viitorul”.